XXXIX. Escala Proaspăt ajuns în America, lui Marcel nu-i trebuiră decât vreo două zile ca să-şi spună: „Dracu m-a pus!”. Dar, neavând posibilităţi să se întoarcă şi, în plus, anticipând glumele acide din Papa-Caffe, se apucă să-şi caute de lucru. Aceasta, desigur, este o exprimare destul de pretenţioasă, Marcel rezumându-se la a bate cafenelele, prilej cu [...]

XXXVIII. Tumult Liniile telefonice între mitropolii, arhiepiscopii şi episcopii ajunseră aproape să se înroşească, ierarhii aruncându-şi vorbe grele, acuze reciproce şi, evident, ameninţări, mai mult sau mai puţin voalate. Damaschin era în mod special acuzat că a umflat potul, ca să scape el pe gratis, şi că, în plus, l-a trimis la negocieri pe-un hapsân [...]

XXXVII. Un număr de succes Poate ar fi fost de aşteptat, după fuga redactorului şef, ca Racila să intre într-un con de umbră, de vreme ce afacerea arhiereilor se vedea abandonată. Totuşi, n-a fost aşa! Cu o viteză greu de explicat, patronul află despre dezertare, îl angajă pe Viorel Fota, iar revista apăru cu un [...]

XXXVI. Salonul numărul 6 Neavând de ales, doamna Coman se acomodă cu viaţa din spitalul de psihiatrie, mai cu seamă după ce, convingându-se că nu este periculoasă, medicii deciseră să nu mai pompeze în ea medicamente, restrângându-i tratamentul la un sedativ uşor seara şi, uneori, la câteva analgezice, atunci când pacienta o solicita. Dacă bolnavii [...]

XXXV. Tendinţe contradictorii Asemenea oricărui gazetar cu vocaţie, Cornel Jitariuc se bucura de fiecare dată când reuşea să fie greţos în mod natural. „Cetăţeanul Damaschin! Ce i-o trag!…Mimând astăzi acribia dogmatică, ne amintim cum, în anii trecuţi, cu binecuvântarea cetăţeanului Damaschin, a apărut un Liturghier ecumenicde natură să-i scandalizeze pe credincioşii numiţi de domnia sa, în [...]

XXXIV. Reevaluări S-ar putea spune că relaţia dintre Teodora şi Marcel a debutat într-o doară şi s-a menţinut câţiva ani tot astfel. Ca şi cum ar fi căutat să grăbească deznodământul, cei doi au sărit până şi peste fiorii începutului legăturii, comportându-se, în proporţii aproape egale, pragmatic. Iniţial, Teodora a descins de câteva ori în Papa-Caffe, [...]

XXXIII. Testamentul Ocazional, am mai întâlnit dintre rudele Crescentiei prin castel, însă cu toată haita reunită m-am văzut abia la înmormântare. Am răspuns cu o mină senină privirilor piezişe, căci, spre deosebire de ei, cunoşteam un detaliu suplimentar. După înhumarea contesei, urmă o masă la local, în maniera simplificată a lumii romano-catolice. Cum Erik întrebă, [...]

XXXII. Metoda clasică Anunţat că Igor şi Melatov sunt în Viena, George Michael se îngrijoră o dată în plus. „Avem patruzeci de agenţi pe teren, n-ar trebui să fie probleme! Dar… Până acum, cu Igor am avut doar belele! Pe Sarah au mirosit-o în cinci minute…” George îşi aminti de sfaturile lui Harry, mentorul său: [...]

XXXI. Peste tot umbre După rânduiala de la castel, programasem din vreme să ies cu Vlador la local într-o joi, aşa că nu mai aveam cale de întoarcere. Planul iniţial fusese unul pertinent, acela de a-l îmbăta pe valet, uşurându-i astfel logoreea imprudentă, însă nimerisem una din acele zile marcate de-o puternică repulsie faţă de [...]

XXX. Noaptea demonilor Deşi nu încăpeau comparaţii cu palatul mitropolitan, odaia din clădirea protopopiatului din Viena era confortabilă şi, în plus, grădina relativ generoasă îi aduse arhiereului bucuria aproape uitată de a asculta cântecul greierilor. Întotdeauna când apuca să privească stelele şi să asculte greierii, Arhelau ajungea în pragul fericirii: „Alţii, la vârsta mea, nu [...]