Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 32

XXXII. Metoda clasică

Anunţat că Igor şi Melatov sunt în Viena, George Michael se îngrijoră o dată în plus. „Avem patruzeci de agenţi pe teren, n-ar trebui să fie probleme! Dar… Până acum, cu Igor am avut doar belele! Pe Sarah au mirosit-o în cinci minute…” George îşi aminti de sfaturile lui Harry, mentorul său: „Când ai dat greş cu toate metodele, clasice ori novatoare, recurgi tot la o metodă clasică, dar care rareori  – spre niciodată! – dă greş: Trimiţi adversarului o curvă stilată!”

Dintre toate agentele specializate în astfel de misiuni, Suzanne părea cea mai potrivită, având o logoree moderată şi la obiect şi sugerând o inocenţă ce făgăduia, nu se ştie prin ce taină, voluptăţi nebănuite.

– Aici ai poza persoanei şi locaţia – începu George instructajul. Acţionezi clasic: agăţat, sedus, intrat în cameră, apoi îi pui asta în băutură… E o substanţă nouă: în vreme ce subiectul crede că face realmente sex cu tine, începe să se spovedească…

„O fi nouă pentru tine, am folosit-o şi-n Israel, cu Hassan! Tembelul se laudă şi azi la prieteni ce fain a fost…” – îşi zise femeia, fără a-şi trăda aceste gânduri.

Ajunsă în Viena, îl găsi pe Igor în primul bar, ca şi cum ar fi aşteptat-o. Urmând planul, trecu la punctul întâi:

– Domnule, cred că sunt urmărită!

– Tot ce se poate – încuviinţă Igor. Viena este un loc destul de agitat în ultimele zile… Propun, până ne convingem că a trecut pericolul, să luăm ceva…

Agenta acceptă, ajungând curând să se prezinte:

– Suzanne…

– Ca în Biblie?

– Nu-mi amintesc de-un astfel de nume în Biblie…

– Este o carte trecută între aşa numitele anaghinoscomena. E un fragment din Cartea Daniel, care n-a fost primit în canonul ebraic…

Punându-i-se probleme cu totul inedite, Suzanne ridică din umeri.

– Eu sunt Igor – se prezentă şi bărbatul, mai mult pentru a depăşi momentul uşor penibil. Igor de la FSB.

– Eşti agent? – se prefăcu Suzanne surprinsă. N-am mai cunoscut niciodată un agent! Cred că ai o viaţă foarte palpitantă…

– Eh, rutină… Ore nesfârşite de filaj, contrafilaj – ca să-l citez pe Pavel Coruţ -, recepţii la ambasade, baluri, concerte… Viaţă de rahat! În liceu, eram bun la Matematică, mai bine m-aş fi ţinut de studiu… Dacă vrei, mergem la mine şi-ţi povestesc. Am un etaj la Ritz. Când i-am zis recepţionerului că vreau tot etajul, a zis că nu are nici un etaj în întregime liber. M-am întors către Melatov şi i-am zis cu o anumită intonaţie: „Auzi? Zice că nu are etaje libere…” Tipul s-a recules şi, în jumătate de oră, a eliberat întreg etajul doi…

– Cine-i Melatov?

– Un coleg, poate-ai să-l cunoşti.

Curând, cei doi se aflau în apartamentul pe care Suzanne îl preferase din întreg etajul, luând un digestiv.

– I-ai pus-o? – întrebă George, care urmărea din Washington acţiunea, beneficiind, ce-i drept, doar de sonor.

– Facem un duş? – propuse, interogativ, Igor.

– Încă nu – răspunse amândurora Suzanne.

Agenta turnă următorul pahar, reuşind să strecoare şi temutul ser în băutura lui Igor. Acesta resimţi efectul pe dată, dar oarecum diferit decât la manual. Nici fantasme nu-l cuprinseră şi nici nevoia de-a-şi uşura conştiinţa, ci doar pofta irezistibilă de-a o avea de îndată pe Suzanne.

– Acum, ţi-am pus-o! – auzi George după o vreme, întrebându-se de ce femeia îşi avertizează, în mod imprudent, victima.

Ulterior, sonorul îl îngrijoră pe George. „Asta-i babardeală pe bune! Căţeaua! Dacă n-ar fi şi ştoarfa lui K., i-aş arăta eu!…”

Gemetele continuară vreme de aproape un ceas, cum era şi de aşteptat la doi agenţi, apoi Suzanne îi spuse ceva destul de neclar, transmisia fiind bruiată de duş, după care se lăsă liniştea.

George aşteptă destul de mult, până auzi un uruit regulat. „Diva! Acum sforăie! S-a dus dracului metoda clasică! L-am distrat pe Igor pe spesele CIA!…”

Deşi totul părea compromis, George Michael continuă să asculte, intervenind sunete nepotrivite, ca şi cum personajul dotat cu transmiţătorul s-ar fi aflat pe o stradă circulată. Mai apoi, se auziră triluri de păsări.

– Suzanne! Suzanne! Hei, deşteptarea! Suzanne!… – încercă, mai mult şoptit, dar răspicat, să o readucă pe femeie în simţiri.

– Poşeta! Mi-a luat poşeta! Sunt într-un parc!… – se auzi vocea impacientată a femeii, într-un târziu.

Trăgându-şi cu palmele peste ochi, George îşi zise cu amărăciune:

– Şi futută, şi cu banii luaţi! Iartă-mă, Harry, dar şi tu erai un tâmpit!…