Covorul chinezesc

Anual, pe 17 august viaţa mea se modifică (deşi enunţul pare unul cât se poate de simplu, el cuprinde o foarte subtilă aluzie!). Fiind sufocat cu cadouri, am ulterior mai multe bibelouri de pe care să şterg praful, o colecţie de manele mai variată, mai multe automobile pentru care să plătesc impozit, şi tot aşa…

Anul trecut, dintr-o sumedenie de daruri, cel mai mult m-a impresionat un covor chinezesc. Un autor minor ar introduce aici o descriere, plictisind pe toată lumea. Cum, însă, eu sunt un scriitor de renume naţional – şi nu numai! -, însuşi domnul Dan C. Mihăilescu lecturând şase pagini din opera mea (şi-ar fi citit toată cartea dacă n-ar fi adormit şi, trezindu-se mai apoi, n-ar fi trebuit să plece la aeroport), nu voi introduce în scrierea mea lungimi obositoare, oricine ştiind ce-i acela un covor chinezesc, iar în cazul că nu ştie, dă un search pe Google, la imagini şi află, fără a mai fi nevoit să citească descrieri care, oricum, nu ajută la nimic…

Recunosc, nu orice cadou îţi modifică ritmul cotidian! Covorul chinezesc, însă, a făcut-o. Dacă până de curând oaspeţii veneau la mine când le trăsnea lor şi intrau ca vitele, fără să se descalţe (de aici şi vorba: vită încălţată!), acum am alcătuit un program de primire şi un tipic de pătrundere în imobil, program afişat pe exteriorul uşii de la intrare: „Musafirii care doreşte să vadă covorul vor lăsa darurile în antreu şi vor putea sta 10 minute, timp în care vor servi o cafeluţă. Vă rugăm să vă descălţa-ţi afară!”. Stilistic vorbind, ştiu foarte bine că anunţul nu e nici grozav, nici corect scris, dar am ţinut în primul rând să mă fac înţeles, înţelepţindu-mă din păţania unor vecine. Una dintre acestea, având copil mic, pentru a nu-i fi trezit broscoiul şi să înceapă să orăcăie, a alcătuit anunţul următor:

„Nu suna-ţi! Bate-ţi!”. Oamenii, cum e şi firesc, s-au conformat… În schimb, o altă vecină, plagiind acest înscris din motive similare, a grafiat fără cratimă, şi toată lumea suna în continuare, neînţelegând ce anume doreşte doamna. De aceea, anunţurile trebuiesc concepute pe înţelesul tuturor, că doar e anunţ, nu-i lucrare scrisă la Limba şi literatură română!

Revenind la covorul nostru, e uşor pentru oricine să presupună că a trebuit să ne scăpăm de pisoi, ca să nu-şi ascută ghearele pe noua achiziţie, deteriorând-o. Apoi, am mai procurat o fâşie de nailon, ce traversează diagonal covorul, pentru ca oaspeţii să se poată deplasa până la peretele de apus, unde-şi servesc (beau) cafeluţa, în vreme ce admiră vitrina cu bibelouri şi, evident, covorul. În plus, după ora 16, când soarele, în eterna sa rotire pe bolta cerească, se poziţionează într-un mod nu tocmai fericit, trebuie să îndoim un colţ al covorului astfel ca razele astrului diurn să nu-l decoloreze! După o vreme, am constatat că noul covor este deosebit de odihnitor pentru ochi, aceasta şi din pricină că am renunţat să mai citim, petrecându-ne timpul cu primirea musafirilor, cu conversaţiile de tot felul, şi cu privitul covorului şi al colecţiei de bibelouri…

.

Mi-au admirat covotul şi – implicit – bibelourile: Cabral – pentru rating, Elisa, Cristian Lisandru, Gabi123, Vania, Cristian Dima, Theodora Marinescu, ISU, Adela, Călin Hera, Onu, Deea, Teo Negură, Ana Usca, Cati Lupaşcu.

Posted by Caius on august 16, 2010

http://caius67.wordpress.com/2010/08/16/covorul-chinezesc/