Tenebre – 26

 

XXVI – Tenebrele Sar’a’labei

În beciurile Sar’a’labei întreaga noapte fu dominată de-o perpetuă agitaţie.

Constatând că efectivele le sunt neaşteptat de reduse, grumii rămaşi fideli lui Sorian evitară zonele aglomerate, mulţumindu-se să reţină cetăţenii izolaţi ori neputincioşi. Curând, beciul se umplu cu bătrâni, handicapaţi locomotor, femei şi copii, fără deosebire de specie, rasă ori convingeri religioase. Două şiruri de grumi stăteau aliniate lângă perete şi, mânuind cu dexteritate bâtele din dotare, puneau arestaţii pe direcţie, către inima beciului.

– Bă, noi alergăm prin cetate după ei, şi voi numai staţi aici şi daţi cu bâta! – observă cu obidă Grehmm, al cărui echipaj arestase două fetiţe.

– Dacă aşa am fost repartizaţi! – răspunse începătorul de coloană. Acum, ce-aţi vrea, să vă dea pe toţi la coridor?…

Grehmm nu mai răspunse nimic, dar decise să plece acasă, socotind că a muncit destul pentru o singură Revoluţie.

– Culcat! – urlă în beci un grum mătăhălos. Care mişcă, mişcă pentru ultima dată! Culcat, în morţii mă-tii! N-auzi?

Arestaţii se întinseră pe pardoseala de cărămidă, orice mişcare fiind sancţionată cu lovituri de bâte.

– Nu mişca, spurcăciune! Vă arătăm noi să mai strigaţi: Jos Sorian! V-a dat locuri de muncă, băi, derbedeilor, aveţi locuinţe, v-a făcut şcoli, băi, să nu mai fiţi agramaţi!…

Poate că discursul ar mai fi continuat, dacă nu soseau mereu alte grupuri de arestaţi, astfel că grumii de pe sală erau nevoiţi să-i preia, periodic, pe noii sosiţi.

Intrând printr-o uşă secretă, locotenentul Wrrohmm se adresă grumului celui mătăhălos:

– Tu, adu-l la mine pe ăla slab, cu capul spart!

Felianul Kayux fu înşfăcat pe dată şi mânat către o încăpere anexă, cu lovituri de bâte.

Wrrohmm îl privi pe arestat cu asprime, grăindu-i după un timp, cu tonalităţi dezvăluind insinuări atroce:

– Băă! Tu eşti lider, bă…

Tremurând, din pricină că stătuse întins pe cărămizi, probabil, Kayux îngăimă cu greu:

– Eu nu sunt lider…

– Nuuu? – bubui locotenentul. Şi-atunci, ce pizda mă-tii căutai pe stradă cu capul spart?…

– M-a lovit un domn grum cu o sticlă… – abia mai bâigui felianul.

– Aha… Şi, domnul acela te-o fi lovit de bun ce erai? Tu parcă ai mai fost reţinut aici…

Kayux deveni livid şi prinse să tremure mai tare.

– Ce faci, băi? – întrebă Wrrohmm, împuşcându-i arestatului o palmă teribilă. Te pişi la mine-n birou?…

Nu era o exagerare, ci o constatare pertinentă, chiar dacă felianul micţionă involuntar.

În timp ce Kayux fu pus să cureţe biroul domnului locotenent, unui nou grup de revoluţionari îi veni rândul să parcurgă ploaia de bâte de pe coridor. Printre picioarele acestora, se strecura şi piticul Our, arestat în timp ce urina în gang.

– Băi, arătare – îi spuse comandantul patrulei -, Sorian ţi-a creat condiţii ca tu să te pişi pe ele?…

În beci, fiind mai greu de atins de bâtele grumilor, Our putu să estimeze situaţia. Prinzând un moment de confuzie, strigă către camarazii de suferinţă:

– Băi, retardaţilor, noi suntem vreo opt sute, şi ăştia-s maxim cincizeci!…

În scurtă vreme, arestaţii se ridicară, cu orice risc, şi constatară că glasul anonim rostise adevărul. Chiar dacă cei opt sute reprezentau mai mult puştime, femei, ori cetăţeni de vârsta a treia, îi copleşiră numeric pe torţionari şi înclinarea balanţei se schimbă radical. Intuind cam ce se petrece în beci, mare parte a grumilor de pe coridor fraterniză în timp util cu revoluţionarii, sfătuindu-i chiar cum ar putea să-i pedepsească pe grumii care nu apucaseră să fraternizeze. Dar, şi dintre aceştia mai scăpară câţiva, venindu-le ideea să strige: Jos tiranul! Prudenţi, evitară, totuşi, să dea nume…

– Slăvită fii, eternă Pioris! – mulţumi Kayux atunci când, din postura sa ingrată, ajunse să-l vadă pe locotenentul Wrrohmm legat într-o poziţie optimă pentru introducerea sfredelului.

Ajutat de-un alt revoluţionar, Kayux alese sfredelul neşlefuit, înşurubându-l tot mai adânc în intestinul grumului.

– Pe cine băgai tu în pizda mă-si? –  întrebă Kayux cu cruzime, dar şi cu un fin umor.

– Pe nimeni! – gemu locotenentul.

– Cine-i fiu de căţea sifilitică, făcut din onanie şi aruncat în locul necuvenit? – mai întrebă străveziul felian, turnându-i grumului plumb topit pe ceafă.

– Eeeeuu!! – urlă fostul călău, devenit victimă.

Wrrohmm era dispus să recunoască orice, chiar dacă nu pricepuse ce înseamnă onanie, personajul Onan fiind cvasi-necunoscut pe acea planetă, Kayux aflând de el în urma contactului cu pământenii.

Observând menghina, felianul decise să o testeze şi pe aceea, de data aceasta procedura fiind dusă până la capăt.

– Uite, hal de ofiţer! – făcu el ironic către alţi revoluţionari. Stă-n curu’ gol şi nici măcar coaie n-are… Şi pe ăştia i-am lăsat noi să ne călărească atâţia ani!…