Proba

Chiar dacă domnul plutonier-major Onici plusa, făgăduindu-i infractorului Victor o pedeapsă îndelungată, ştia în sinea sa că o cam sfeclise şi că, la o cercetare mai atentă, nu are împotriva răufăcătorului nicio probă, afară de faptul că nu-l putea suferi.

- Mărturiseşte, futu-ţi râtu’ mă-tii! – îi mai zicea în răstimpuri, acompaniindu-şi astfel pumnii năucitori.

Victor, însă, se ţinu tare, aşa că singurul lucru pe care maiorul i l-ar fi putut imputa era faptul că trecuse pe stradă, părând să aibă o atitudine sfidătoare. Era evident că săvârşise în prealabil o ticăloşie, căci de la unul ca el nu te poţi aştepta vreodată la ceva bun, însă era la fel de lesne de presupus că Justiţia nu se va mulţumi doar cu atât.

Suspectul privi ca pe o izbăvire apariţia domnului procuror Georgescu. Acela, însă, păru destul de multă vreme a se gândi la altceva, apoi brusc îl întrebă:

- Ce-ai mai făcut iarăşi?

- Nimic, dom’ procuror, eu doar treceam pe stradă şi…

- Lasă asta! – tună domnul Georgescu. De unde veneai?

Victor îşi expuse situaţia compunând în acelaşi timp în minte şi viitoarea declaraţie scrisă:

- În jurul orei 14, întorcându-mă de la roberta anastase fan club, treceam prin Piaţa Bălcescu…

- Suficient! – îl întrerupse procurorul. Ştiu şi copiii că nu există roberta anastase fan club! Aşadar, iarăşi ai comis o ticăloşie!

Imbecilul se dăduse de gol, nemairămânând decât să se obţină mărturia faptelor de-o gravitate extremă pe care le-a săvârşit.