Matrimonială


Foto: Alice Drogoreanu

Voind tânărul Ionuţ să întemeieze o nouă celulă de bază a societăţii, concepu următorul anunţ matrimonial creştin:

Tânăr ostaş al Domnului, plin de virtuţi, doresc cunoştinţă cu tânără vicioasă, pentru complementaritate.

În urma publicării anunţului, patru dintre obiectele vizate îl contactară pe tânărul Ionuţ, iar acesta se stabili în final la două dintre ele, Simona şi Ramona, complementare la rându-le. În vreme ce Simona era bună, delicată, stelistă şi făcea tăiţei subţiri-subţiri, Ramona era rea, grosolană, rapidistă şi făcea tăiţei groşi-groşi. Vicioase, ce-i drept, erau amândouă.

Acest articol a fost publicat în Scrise de mine. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Matrimonială

  1. melami spune:

    Viciul, bag samă, ţine de fotbal, nu?😀

  2. i.o.flavius spune:

    servus🙂 si… oastea domnului îi acordă tpoate aprobările necesare şi îl urmă în marşul… nupţial😉
    toate cele bune!

  3. Vania spune:

    Eu cred că de tăiţei! Nu-l tot întreba pe Caius, că el doar ia textele cu copy/paste de la mine din word…

  4. Caius spune:

    Melami, Vania:

    Nu-i adevărat, le mai şi schimb!

  5. Caius spune:

    Flavius:

    Nu cred că s-a cununat cu cele două, doar s-au completat reciproc.

  6. black angel spune:

    ..nu o gasit una care sa faca taitei mijlocii-mijlocii si dinamovista??

  7. Caius spune:

    Ba a găsit, dar avea cocoaşă şi perciuni şi nu i-a plăcut.

  8. theodora0303 spune:

    Tanarul Ionut trebuie sa aleaga una din doua.
    Poligamia se pedepseste cu puscaria.🙂

  9. CARMEN spune:

    Ionut a uitat sa întrebe care dintre ele are blog pe „wordpress” si care pe „blogspot”…Ar putea fi un indiciu hotarâtor!;-)

  10. Caius spune:

    Ionuţ e mai sălbatec, n-a auzit de bloguri…

  11. Pingback: O zi ca oricare alta… (7.03.10) « Dumitru Agachi’s Weblog

  12. Fetele din ziua de astăzi nu prea mai par interesate de ostaşii Domnului. Doar 4 contacte ?

  13. paulgsandu spune:

    ce preschimbari si ce largire a orizontului de cand n-am mai trecut. Se vede treaba ca dintii de lapte de os s-au facut!

  14. Aby spune:

    Cred ca lui Ionut nu ii plac taiteii, asa ca o va alege pe cea care nu stie sa faca.

  15. Pingback: Si azi e sarbatoare « my heart to your heart

  16. Pingback: Lecturile Nataşei « Ioan Usca

  17. Pingback: Azi nu primim flori, vazele sunt pline cu bere! « Simion Cristian

  18. Pingback: 9 Martie! « Michaelas Blog

  19. Ada Rus spune:

    Tot e bine. Putea găsi una rea, grosolană, nepricepută la tăiţei ori la fotbal, ci doar la spart seminţe. Dracul poate fi chiar aşa de negru.

  20. paulgsandu spune:

    vitioase cei drept erau amandoua
    pentru taitei umblau (cu precadere) la oua
    si atat le mangaiau pana le ciocneau
    si-atunci tanarul Ionut in loc de HAM facea MIAU

  21. Pingback: Patruzeci de mucenici (II) « Gabriela Savitsky

  22. Pingback: Revista blogurilor « Vânare de vânt

  23. Pingback: Der letzte Tropfen « Ioan Usca

  24. Pingback: Un gest ludic… de salvare (11.03.10) « Dumitru Agachi’s Weblog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s