Telefon

Foto: Alice Drogoreanu

De regulă, cunoscuţii îmi dau pace înainte şi după sărbători, ştiind că sunt alergic la formulele stereotipe. Aşadar, dacă sunt sunat în apropierea unui praznic ştiu că ori este o greşeală, ori s-a petrecut ceva important. Anul acesta, am înregistrat un apel.

– Da! – am zis, în maniera secretarelor de altădată, spre a nu risca o prelungire de prisos a convorbirii.

– Vă salut! – se auzi de dincolo un glas, ce părea a fi al lui Matei, dacă Matei n-ar fi dispărut cine ştie unde acum vreo douăzeci de ani.

– Salut. Cine e? – întrebai, cred că s-a dedus din ce motive.

– Cum, cine? Sunt eu, Matei! Am vrut să te întreb dacă ai fost foarte beat de Florii?…

– Moderat – am răspuns, în oarecare conformitate cu realitatea, după care-mi exprimai şi eu o curiozitate, observând că am reluat discuţia cam de unde o abandonarăm în urmă cu două decenii: Dar, tu ţi-ai satisfăcut patimile bestiale?

– Într-o măsură… – zise colegul, însă simţii din ton că bravează. Bun, mă bucur că te-am mai auzit! Salut!

– Salut! – spusei, şi-am închis telefonul.

Am concluzionat că interlocutorul fusese chiar Matei şi, în al doilea rând, că trecerea timpului ne marchează pe toţi!

Publicitate