Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 7

VII. Auri sacra fames!

Adevărat prinţ al Bisericii, vlădica Arhelau se dezobişnui încă din seminar de a vorbi cu „futu-i”, racilă duhovnicească pe care-o compensa, de câţiva ani, dând câte-o muie pe bloguri, intrat de pe servere anonime, pentru a nu putea fi identificat. Totuşi, era mai mult plăcerea de a tasta măscărale, deoarece pretutindeni era trecut la spam ori editat, astfel că rareori mesajele sale ajungeau pe monitoare.

Într-o seară de iulie, după ce făcu un tur al blogosferei, Mitropolitul îşi aminti să-şi verifice mail-ul. Tastă ID-ul: arhelau_666, parola: marelearhitect1923, şi intră. Printre obişnuitele mesaje ale lingăilor autohtoni, îi atrase atenţia o epistolă intitulată: Very Important. Se ridică în picioare, murmurând un „Să trăiţi!”, căci semnatar era georchell, şi citi fără a îndrăzni să se reaşeze în fotoliu:

Father, păzeşte-ţi curul! Am aflat de o conspiraţie, cu ramificaţii internaţionale, împotriva ta. L-am informat pe Maestrul Emilio cu detaliile, acesta urmând a te contacta. Ieşi din sediu doar atât cât este strict necesar, schimbă mereu rutele, decide direcţia în ultimul moment şi fereşte-te de sifoanele din Mitropolie! Te avertizez, treaba e groasă rău! Cu bune urări, G. M.

– Futu-i! – îşi îngădui Arhelau să exclame, fiind singur în toată aripa palatului mitropolitan.

În pofida îngrijorării ce-l cuprinse, lesne de înţeles, Arhelau merse peste puţin timp la culcare, frunzări foaia bisericească locală, Adormirea Maicii Domnului, îl înjură în gând pe redactorul-şef, pe care-l alesese tocmai pentru lipsa lui de simţ critic, apoi adormi adânc. Pentru cunoscători, acest somn era semnul că, peste zi, arhiereul îl lucrase pe careva, deoarece de decenii bune somnul nu se mai lipea de Arhelau dacă peste zi nu făcuse un rău. Din fericire, insomniile sale sunt rare!

Biografia înaltei feţe bisericeşti este interesantă în simplitatea sa. Aderând la Frăţiile de Cruce în anii seminarului, coincidenţa făcu ulterior ca Securitatea – numită pe atunci Siguranţă – să-i afle doar pe colegii săi, trimiţându-i la reabilitare prin diverse aşezăminte, în vreme ce tânărul absolvent de seminar îşi începu strălucitele studii universitare. Dacă unii colegi de facultate mai dispărură între timp, unii definitiv, Arhelau absolvi ca şef de promoţie. După o scurtă perioadă petrecută la catedra de Patrologie, se făcu remarcat pentru convingerile sale ateiste şi i se sugeră că ar fi potrivit pentru tronul de arhiereu, propunere pe care o acceptă, asumându-şi în contrapartidă unele angajamente. Iniţial un fel de slujbaş remunerat al Securităţii, Arhelau ajunse, în ani, să vorbească de la egal la egal cu înalţii ofiţeri, fiind apreciat în special pentru munca desfăşurată în parohiile din diaspora, pretutindeni reuşind să învrăjbească şi să semene neîncrederea reciprocă. Din 1990, vechea lume destrămându-se, vlădica fu multă vreme ezitant, astfel că poza când în tradiţionalist, când în ecumenist, se pomenea fie republican, fie monarhist, intră în Masonerie în vreme ce-o condamna la Conferinţele Preoţeşti şi, într-un cuvânt, se stabiliză destul de greu.

Fireşte, turma îl idolatriza, deoarece, dezinteresat întotdeauna de dogme, îşi găsi o ocupaţie din observarea cu acribie a ţinutei. Reverenda clericului trebuia să fie impecabil călcată, pantofii lustruiţi, ciorapii negri, cămaşa albă, unghiile tăiate, barba atent aranjată… Astfel de lucruri plac mulţimii, fiind evidente oricui, pe când dogmele se adresează doar unui grup restrâns de iniţiaţi.

Clopotul sună pentru Utrenie, trezindu-l pe arhiereu. Deşi participa rareori la slujbă, se obişnui în timp cu dangătul, observând imperceptibile diferenţe calitative, funcţie de starea vremii.

De prima dată mi-a sunat mai altfel,

Mai cenuşiu, mai şters, deşteptătorul…

Uneori, Arhelau se trezea cu astfel de frânturi de versuri în minte, însă niciodată nu se gândi în mod serios să încerce să definitiveze vreun poem. Oricum, se obişnui să numească clopotul bisericuţei din curtea Mitropoliei „deşteptător”.

„Dar, astăzi chiar că sună clopotul nu ştiu cum! E înfundat şi, parcă, nici ritmul nu-i acelaşi… Să-i spun maicii Veronica…”

Cum uneori, în dimineţi, se uita întâi dacă n-au apărut noutăţi în blogosferă, merse în birou cu gândul de a-şi porni computerul. Aici, avu o surpriză: computerul era deja pornit şi un domn îi frunzărea fişierele cu poze gay.

Fire în general optimistă, vlădica gândi cu rapiditate şi opină, amăgindu-se, că oaspetele este ajutorul făgăduit pe mail de către ofiţerul CIA George Michael.

– Maestrul Emilio? – întrebă după o vreme.

– Nu.

– Mancuso de la FBI? – mai încercă.

– Nici. Igor de la FSB. Stai jos!

„Unde?” – întrebă arhiereul din priviri, căci fotoliul îi era ocupat. Igor înţelese şi-i spuse explicit:

– Ai acolo scăunelul! Sau, vrei să ţi-l aduc eu?…

– Nu… – îngăimă Arhelau.

Igor tăcu o vreme, lăsându-l pe ierarh să-şi savureze postura umilitoare, apoi îi comunică noutăţile:

– Maestrul Emilio s-a spânzurat în clopotniţă. Ai aici scrisoarea în care explică lumii că pentru el viaţa nu mai avea sens şi-şi cere iertare pentru gestul său familiei, rudelor şi fraţilor masoni. Poate vrei s-o publici în gazeta voastră…

Arhelau înlemni, privind foaia ce-o primise. Era, incontestabil, scrisul Maestrului, însă în mod evident conţinutul îi fusese dictat.

– Iar aici – îi întinse Igor o altă foaie – ai o listă de episcopi despre care trebuie să răsufle în presa de scandal lucruri murdare… Avem încredere în tine!

Arhelau parcurse lista: Vichentie, Teopempt, Grigorie, Ambrozie, Damaschin, Ciprian…

– Dar… – reuşi să spună după o lungă tăcere -, sunt toţi fraţii francmasoni din Sinod…

– Şi? Treaba lor, e democraţie! Noi respectăm libertatea fiecăruia! Ţi-am zis ce ai de făcut şi sper că nu va fi nevoie să mă repet!…

– Desigur, am înţeles… Mi-aş îngădui, însă, să vă întreb: Cum aţi pătruns aici?

– Prin metode specifice – îl lămuri Igor şi, terminând de descărcat din computer câteva fişiere pe stick, adăugă: Trebuie să plec. Te mai caut eu când va fi nevoie. Oricum, ar fi bine să chemi pe cineva priceput, să-ţi şteargă toate prostiile de pe hard. Sunt mulţi oameni răi şi s-ar putea, aşa octogenar cum te afli, să dai de belele!…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 7

  1. Pingback: SĂ-MI DAI DE ŞTIRE DACĂ PLECI… «

  2. Pingback: Ca să ne cunoaştem mai bine… « Link-Ping

  3. Pingback: Să fie clar: « Idei Înghesuite

  4. Pingback: Stanislaw Jerzy Lec (1909 – 1966) – Fiecare zi « Orfiv

  5. Pingback: Astazi este ziua unei prietene « Hai ca se poate!

  6. Pingback: Sigur ca domnul Antonescu are dreptate « Hai ca se poate!

  7. Pingback: Povestea plăcintarului « Ioan Usca

  8. Pingback: De regim… trecut! -2 « Simion Cristian

  9. Pingback: Crin Antonescu, în plasa lui Băsescu ! « World of Solitaire's Blog

  10. Pingback: O Românie, două Românii, trei Românii… « Dispecer Blogosferă

  11. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 15 « Ana Usca

  12. Din apreciere pentru eruditia unui Mitropolit, voi incerca o retragere discreta, in nazuinta indreptarii, prin respectul Valorii!

  13. Pingback: Sigur ca domnul Antonescu are dreptate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s