Ultimul Mitropolit – 17

XVII. Între Scila şi Caribda

Mitropolitul Arhelau se simţea încolţit. Temându-se să nu asculte sugestiile, ca să ne exprimăm eufemistic, lui Igor, risca să cadă în dizgraţia colegilor sinodali, a fraţilor francmasoni, ba chiar şi a lui George Michael şi, implicit, a CIA. Oricum, să se orienteze către Ortodoxie îl împiedica întreaga sa structură, detestând din toată fiinţa sa confesiunea pe care, teoretic, o slujea, căutând să o reducă, în eparhia sa, la un pur formalism, golit de orice conţinut viu.

Dacă, de regulă, orice plecare a cuiva dintre noi îl bucura, socotind a mai bifat un obstacol în competiţia cu semenii, acum îl regreta pe Boris Elţîn, în vremea căruia putuse nestingherit să terfelească în foaia arhidiecezană Bisericile Rusă, Greacă şi Sîrbă, fără a se teme de vreo vizită inoportună. Până şi-n timpul Liturghiei ajunse să vadă, pretutindeni, acelaşi chip, iar după ce se convingea că s-a înşelat, vedenia-i apărea într-un alt loc.

„Igor de la FSB! Şi-i crezusem pe butuci, aşa că am putut coabita fără teamă cu cei de peste ocean… Iar George îmi trimite sfaturi! Cam ca şi cum i-aş zice eu să-şi facă operaţie estetică şi acte pe alt nume… De sfaturi mi-e plin portbagajul!”

Uneori, vlădica reuşea să evadeze din această tensiune, plonjând cu gândul în amintiri de demult. Prin anii ’80, an de an mergea câte o lună la Techirghiol. Cum niciodată nu s-a încrezut în consilieri, lucru foarte înţelept, de altfel, de vreme ce-i alesese rudimentari şi lipsiţi de personalitate, înlăturând din jurul său pe toţi cei care, în mod primejdios, semănau a oameni isprăviţi, nu puteau trece atâtea zile fără să păstreze contactul cu treburile Mitropoliei. Astfel că îl însărcină, într-un an, pe părintele Cristian Popescu să-i trimită săptămânal, prin poştă, o informare despre bârfele din târg, actele care trebuiau semnate şi cele trei publicaţii la care instituţia era abonată: Flamura roşie, Magazin şi Canticum. Cum consilierii erau permanent rotiţi, astfel încât treceau de la cultural la economic ori social, pentru ca arhiereul să se poată ocupa nestingherit de toate problemele, părintele Popescu îşi notă ce avea de făcut, fără a pricepe prea multe din aceste sarcini. Dar, spre lauda sa, reuşi să se achite cu relativ succes de misiune.

În acel an se organiză în urbe un concurs internaţional de porumbei poştaşi. Câteva zburătoare, nimerind la Ferma Partidului din zona nordică a oraşului, mâncară grăunţe tratate, ospăţ ce se vădi fatal. A doua zi, la postul local de radio, Asociaţia Columbofililor făcea un apel către cetăţeni să aducă porumbeii căzuţi, în cazul că-i vor găsi, la sediul asociaţiei de pe Bulevardul Eminescu. Cum părintele secretar auzi emisiunea, făcu pe dată legătura cu porumbelul mort din curtea Mitropoliei, observat pe când ieşise să fumeze o ţigaretă, astfel că se decise să dea curs solicitării, predând aripata la adresa indicată. Ulterior, din partea Asociaţiei Columbofililor s-a publicat o notă, în Flamura roşie, prin care se mulţumea persoanelor care au adus porumbeii şi, fapt aparte pe atunci, Mitropoliei, indicată ca instituţie. Cum părintele secretar nu discutase episodul cu niciunul dintre colegi şi cum presa de atunci nu era citită de aproape nimeni, întâmplarea trecu neobservată.

Revenind din concediu, Mitropolitul Arhelau fu întâmpinat de către părintele Cristian Popescu care, cu spatele curbat mai mult decât ar fi fost necesar, începu un rezumat al principalelor evenimente, schiţate, de altfel, şi în corespondenţa săptămânală:

– Despre părintele Suciu a spus cântăreţul că iarăşi s-a îmbătat, preotul Comşulea nu a achitat nici luna asta contribuţia, pretextând că a trebuit să înlocuiască instalaţia electrică, iar la părintele Şuba e scandalul cât casa, a fost aici soţia lui şi…

– Cunosc toate astea! – îl întrerupse ierarhul. Altceva aşteptam să-mi zici… Aştept să aflu ce s-a petrecut important!

Părintele Popescu încremeni, scotocind în memorie după eventuale întâmplări mai spectaculoase.

– Am aflat că dirijorul corului are mamă sîrboaică… – improviză.

– Lasă asta! Şi porumbelul? Eu trebuie să aflu din presă ce se petrece, în absenţa mea, în incinta Mitropoliei? Am avut încredere în tine!…

Şi, cu un gest scurt din mână, îi făcu semn consilierului că discuţia s-a încheiat.

Adevărat, astfel de şicane născoceşte Arhelau şi astăzi la adresa subordonaţilor, însă, dacă pe atunci reuşea să dobândească o anume bună-dispoziţie, acum bucuria oricărei răutăţi săvârşite îi este umbrită de spectrul lui Igor. Poate doar gândul la moarte mai reuşeşte să-l tulbure în egală măsură.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Ultimul Mitropolit – 17

  1. g1b2i3 spune:

    Porumbelul cazut mi s-a parut si mie cel mai important eveniment.
    Mi-era team ca nu cumva sa se vorbeasca de vreo gripa aviara de care nu am auzit pana in ultimii doi ani.

  2. Pingback: Întâmplare simplă « Ioan Usca

  3. Pingback: Nici o scuză « Idei Înghesuite

  4. Pingback: Catus Deus « Link-Ping

  5. Pingback: Louis Aragon (1897 – 1982) – Serbări galante « Orfiv

  6. Pingback: Simion Cristian

  7. Pingback: Vernisajul gândurilor « Mihaela Man

  8. Inca1 spune:

    Buna. Uitandu-ma la statisticile ze list am vazut ca dvs. ma aveti la blogroll. m-am tot chiorat la blogroll-ul dvs da nu m-am gasit. cu toate astea as dori sa va propun un schimb de linkuri. e posibil sa mai fi facut asta si sa fi uitat. astept un raspuns de la dvs pe blogul meu. o zi frumoasa

  9. Pingback: Înfometat « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  10. Pingback: Ritualuri « Gabriela Savitsky

  11. Pingback: Basescu si Stolojan sunt nelustrabili « Hai ca se poate!

  12. Pingback: 3 ani! « Nataşa

  13. Pingback: Zi aparte « Ioan Usca

  14. Pingback: La magica fantana « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte

  15. Pingback: Ilustrate 11 – De prin parcuri… « Dumitru Agachi’s Weblog

  16. Pingback: De ziua Nataşei « Mustăţi lungi, gheare lungi

  17. Pingback: Giuseppe Ungaretti (1888 – 1970) – Rugăciune « Orfiv

  18. Pingback: Tradiţii « Ioan Usca

  19. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 25 « Ana Usca

  20. Pingback: Basescu si Stolojan sunt nelustrabili

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s