Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 26

XXVI. Prater

La scurt timp de la descinderea-n Viena, super-agentul Ross îşi dădu seama că nu-i foloseşte prea mult cunoaşterea limbii croate, indiciu de la care concluzionă că, foarte probabil, Viena nu se află-n Croaţia. Totuşi, nu-i mai raportă şi lui George acest amănunt, mulţumindu-se să comunice că a localizat ţinta Vania care, din fericire, stă în acelaşi imobil cu Elise Hegel. Cum obiectivul trebuia supravegheat continuu, Crescentia profită de ocazie şi concedie parte din personalul de pază.

– Doar n-o să vină hoţii într-un castel păzit de CIA! – îşi motivă contesa decizia. Tot e criză, mai bine să cheltuie americanii decât s-o facem noi…

Dacă Ross şi Charlie nu prea avuseseră, în trecut, tangenţă unul cu celălalt, perioada petrecută laolaltă în Papa-Caffe îi apropie, astfel că se bucurară să acţioneze din nou împreună, de data aceasta în capitala Austriei (detaliu care lor le scăpă, însă aceasta nu avea vreo relevanţă în buna desfăşurare a misiunii). Evident, li se alăturară şi alţi agenţi, deoarece nu puteau supraveghea castelul zi şi noapte, astfel că uneori cei doi, lucrând în echipă, puteau colinda prin oraş. Uneori, o urmăreau pe Elise, care în acea perioadă ieşea frecvent până la August Ansgar[1], pe Währinger Straße, iar odată ajunşi în oraş eşuau prin câte-o berărie, locaşuri în care, spre lauda lor, se deprinseră cu berea nefiltrată.

– Îmi place Viena! – se destăinui Ross. Dacă la Timişoara ne-a mers aproape totul pe dos, aici este ca în concediu… Şniţel vienez, bere, trăsuri… În plus, chiar dacă nu pricep ăştia croata, o rup aproape toţi binişor pe englezeşte… Să dea Dumnezeu să-i mai filăm pe ăştia încă cinci ani!

– Dar – îşi exprimă Charlie o îndoială -, chiar or fi cei doi implicaţi în ceva, ori îi filăm a moaca?

– Cui îi pasă? Sincer, din cât am mai prins pe la Papa-Caffe, cred că pe toţi îi doare undeva de Arhelau. Şi? Cu atât mai bine pentru noi! Timpul trece, leafa merge, diurna-i diurnă!… Să mai tragă şi tineretul, că noi am încasat-o destul! Mai luăm câte-o bere?

– Luăm!

Întreg oraşul era scăldat în lumina aurie de septembrie, aerul răcoros îndemnându-i pe cei doi iasă la plimbare. Aşa cum obişnuiau uneori şi-n Washington, agenţii luară o trăsură pentru a face un tur prin oraş. Pe neaşteptate, lui Charlie îi veni gândul să viziteze un parc de distracţii, astfel că birjarul, amabil, îi îndrumă către Prater.

Ajunşi în celebrul parc, cei doi agenţi se acoperiră curând de glorie, înclinând către ecranele la care trebuiau împuşcaţi elefanţi. Numeroasele ore petrecute-n poligon, în timpul instruirii specifice, îşi arătară roadele, astfel că cei doi atraseră în jurul lor sumedenie de copii uimiţi de precizia cu care erau executate pachidermele, cu atât mai mult cu cât, pe neaşteptate, apăreau şi alte animale, însă acestea nu trebuiau lovite, deoarece erai pe dată depunctat.

– Hai să mai vedem şi altele… – propuse Charlie după o vreme.

Agenţii ajunseră la Casa Groazei, loc în care un vagonet te purta prin tenebrele unui tunel plin cu figurine ce se doreau înspăimântătoare. Cum, în copilărie, Ross a parcurs rute similare doar ţinându-şi ochii strâns închişi, decise să reia experienţa acum, când vârsta şi anii de muncă îl făcuseră să nu se mai teamă de aproape nimic. Vagonul celor doi porni şi, printr-o uşă batantă, pătrunseră în înspăimântătorul – pentru copii – tunel. Într-o beznă aproape desăvârşită, din vreme-n vreme apăreau năluci hidoase, fie schelete, fie arătări monstruoase, o femeie de pe care carnaţia se scurgea, un individ violaceu cu gâtul spintecat, un ipochimen din jeleu care ţâşnea dintr-un sicriu… Nimic, însă, nu era în stare să tulbure inimile neînfricate ale celor doi agenţi, buna dispoziţie însoţindu-i în călătoria lor.

– Buuuhhuuhuu… – făcu Ross pe-un ton lugubru, cei doi izbucnind în râs.

Pe neaşteptate, însă, vagonul încetini şi, într-o lumină incertă, Charlie zări cea mai îngrozitoare arătare!

– Igor de la FSB! – îngăimă, lipindu-se de super-agentul Ross.

– Salut, băieţi! Ce faceţi, vă distraţi? – îi interpelă arătarea.

– El e! – şopti Ross care, până a-i recunoaşte glasul, speră să fie doar o iluzie optică.

– Dumnealor li s-o fi făcut dor de noi! – răsună un alt glas cunoscut de undeva din spate.

– Melatov! – murmurară încercaţii agenţi CIA.

– Haideţi să facem o plimbare! – îi invită Igor.

– Şi trenuleţul? – întrebă Charlie, deoarece invitaţia se referea, cum s-a dedus din gestică, la o plimbare pe jos.

– N-aveţi voi treabă cu trenuleţul! – îi linişti Melatov. N-o să vi-l impute nimeni. Mergem să ne dăm un pic în carusel…

De nevoie, Ross şi Charlie îi urmară pe colegii lor dintr-un serviciu rival şi, curând, ieşiră din casa devenită – cu adevărat! – a groazei, suind într-un carusel. Acesta prinse să se rotească, descriind unele sinuozităţi, astfel încât agenţii CIA erau când sus, când jos.

Rămaşi pe margine, Igor şi Melatov îi priviră o vreme amuzaţi, apoi deciseră să plece.

– Şi noi cât ne mai învârtim? – întrebă Charlie într-un târziu.

– Cred că până se termină carburantul – opină Ross.


[1] Personaj din Dincolo de oglindă, roman în manuscris de Oana Stoica-Mujea.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 26

  1. Hotii romani intra si-n castele pazite de CIA.Oriunde, chiar si in cele pazite de FSB.

  2. Pingback: “Nu eşti nici mort, nici viu”. « Supravietuitor's Blog

  3. Pingback: Sincronizare « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  4. Pingback: Richard Eberhart (1904-2005) – Mielului « Orfiv

  5. Pingback: Pe mess « Nataşa

  6. Pingback: Tihnă « Idei Înghesuite

  7. Pingback: Subtilităţi lingvistice « Link-Ping

  8. Pingback: Atunci i-am condamnat pe toţi la şoapte… « Dispecer Blogosferă

  9. Pingback: Octavian Paler… « Consiliul Naţional al Blogosferei

  10. Pingback: De 9 Mai « Ioan Usca

  11. Pingback: Cuvinte pentru orice oglindă… « Dispeceriţa

  12. Pingback: Emoţii şi … Austeritate ! « World of Solitaire's Blog

  13. Pingback: Nici o pravilă nu opreşte pe om a întâmpina răul cu rău « Hai ca se poate!

  14. Pingback: Comentarii la Facerea – 22 « Ioan Sorin Usca

  15. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 34 « Ana Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s