Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 31

XXXI. Peste tot umbre

După rânduiala de la castel, programasem din vreme să ies cu Vlador la local într-o joi, aşa că nu mai aveam cale de întoarcere. Planul iniţial fusese unul pertinent, acela de a-l îmbăta pe valet, uşurându-i astfel logoreea imprudentă, însă nimerisem una din acele zile marcate de-o puternică repulsie faţă de orice ticăloşie. Pur şi simplu, nu aveam chef să fac rău nimănui! Ştiam că astfel de stări sunt trecătoare, însă, atâta vreme cât te afli sub înrâurirea lor, nu li te poţi opune. Ori, cel puţin, eu nu pot. Recunosc, nu am tăria de-a fi josnic indiferent de moment şi context, chiar dacă, în general, reuşesc să compensez ulterior aceste momente de slăbiciune.

„Voi bea şi voi trăncăni dezinteresat, ce să fac? Să reprogramez?…” – gândii cu o anume ciudă. Pofta de-a ieşi nu-mi trecuse, însă prezenţa valetului devenise un adaos nu neapărat necesar. „Oricum, am memorie bună. Dacă-şi dă drumul la gură, voi folosi muniţia livrată atunci când voi avea nevoie…” – mă consolai. De fapt, nu intervenise nicio schimbare, doar starea mea subiectivă făcându-mă incapabil să savurez căderea victimei în păienjeniş. Nimic mai stânjenitor decât să îmbrânceşti pe cineva în tenebre atunci când eşti adumbrit de simţăminte luminoase şi, în locul voluptăţii pure, îşi rânjeşte colţii doar sentimentul datoriei.

– Alfred Landskron v-a luat o grămadă de bani înşirând doar aiureli! – îmi zise după al doilea coniac. Rainer a luat o supradoză şi basta, nu avea legătură cu Brigitte, despre care nici nu cred că aflase. Oricum, nu acesta a fost motivul pentru care am plecat din Salzburg. Cum li s-o mai fi întâmplat şi altora, vroiam să scap de acasă:

Întorsu-m-am, iată, iar acasă,

Iertat şi primit iar în casă

Drăgălit de cosângeni ca să

Îi las a mă strânge la sân.

Din viţelul cel gras în blid mi-au pus,

Dar roşcovele-mi par mai presus…

Şi ei blânzi ca porcii mei blânzi parcă nu-s,

Aşa că plec iar la stăpân[1].

– Asta e – reluă -, am vocaţie de valet…

– Poate – căutai eu să îndulcesc această concluzie – ai răspuns unei chemări, unui drum iniţiatic:

Fie ca inima mea să rămână deschisă micilor

Păsări numite tainele vieţii

Oricare cântec al lor depăşeşte cunoaşterea

Şi cei ce nu le aud se cheamă că-s oameni bătrâni[2].

– Mda… Mai apelez şi eu la poezie ca să-mi cosmetizez existenţa. Adevărul este că la Viena fac ce făceam şi-n Salzburg, doar că aici cererea e mai mare… Oricum, nu-mi plâng de milă, aproape toţi oamenii se prostituează, atâta doar că eu o fac la modul cel mai grosier…

– Însă, profesionist! – îl încurajai. În ce mă priveşte, am această înclinaţie mult diminuată, dar compensez cu alte josnicii.

– Nu mi s-a părut! – opină Vlador. Modul în care ai ajuns să administrezi averea Crescentiei  ar fi vrednic de invidia oricărei curve, feminine ori masculine. Adevărat, cu veacuri în urmă poate ai fi venit cu cazacii şi ai fi jefuit bărbăteşte, în vreme ce eu aş fi fost cam acelaşi… Posibil ca, structural, să diferim. Dar, statul de drept ne-a cam preschimbat în curve pe toţi, faptele de vitejie sunt rare şi, de obicei, sancţionate, nu cântate de rapsozi. Acum, recunosc că mi-ai luat faţa şi la Elise, eu am pedalat mai mult pe literatura polonă… Ori, noi avem o cultură, totuşi, mică, deşi n-ar fi de aruncat! Handicapul limbii…

Berea nefiltrată – alternată cu alte stacane de coniac – îmi dădu o dispoziţie tuciurie.

Ca un fermoar se-nchide ziua câteodată

Peste o viaţă scursă în zadar.

Câteodată noapte pare luminată

De al speranţei far[3].

„Pare pe dracu! Ce speranţă? Poate doar gândul că toată zădărnicia asta are-un sfârşit… Dacă într-adevăr se sfârşeşte, şi nu vom găsi şi-n altă stare cum să ne îndeletnicim cu nimicul!”

Necunoscută moartea şi prea puţin iubită,

Ba departe de ochi, ba de inimă departe,

Urmează calea ce trebuie de-a pururi s-o urmeze,

Şi-n lungul căreia de jertfele ei nimic n-o leagă[4].

– La câte miliarde ai ca-n traistă, nu prea-ţi înţeleg posomorala! – mărturisi Vlador.

– Nici eu nu mi-o înţeleg, dar, asta e!

Ca o adiere îmi trecu prin gând că, după nici două ceasuri, valetul a început să mă tutuiască, dar socotii că-i un disconfort trecător.

– Aminteai despre moarte… Aici suntem aproape de Prater, parcul de distracţii. Uneori, îmi pare că oamenii nu caută altceva decât să se distragă de la gândul la moarte, în loc să-l adâncească, spre folosul lor… Uite, că mi-am amintit şi eu de-un flamand, de unde credeam că ştiu doar poloni:

Ideea morţii e o iarbă-amară

ce creşte-n fiecare dintre noi,

dând câte-o floare, în singurătate.

Omul şi-o-nfige-n butoniera hainei.

Fie că merge drept, fie că umblă

încovoiat sub o nădejde frântă,

mireasma aspră-l însoţeşte veşnic,

de nările-i atente atârnată[5].

– Aşa-i! – admisei. Ne mutilăm perpetuu, şi-n loc să ne folosim de singurul gând constant, îl alungăm prin Pratere ori Disneyland-uri… Cred că suntem incapabili din născare de Bine, Adevăr şi Frumos, ori că ne-am schimonosit fără să băgăm de seamă şi-am devenit astfel…

Să nu vii, Frumuseţe, cât noi nu suntem gata

Să te primim în casă şi-n sufletele noastre,

Cât nu întinde lumea

Vast pat splendorii tale;

Să nu vii mai devreme, căci dorul nostru este

Mai tare decât timpul![6]

Cum lesne se poate observa, ieşirea noastră nu avea niciun sens, amândoi ingerând alcooluri şi discutând platitudini. Căutai o ieşire din acest hăţiş:

– Pe Eve ai cunoscut-o?

– Fireşte.

– Şi? Cum e?…

– Banală! Cel puţin pentru mine… Măcar că, aşa cum s-a putut deduce, nu sunt mândru de mine, mă consider, totuşi, un profesionist. Iar Eve ar cam fi echivalentul perfect. Astfel, între noi nu era nicio poantă, niciun resort… Cum să zic?…

– În mare, am cam priceput – răspunsei.

Deşi spusele valetului nu constituiră o revelaţie, reuşiră să mă indispună, chiar dacă nici înainte nu fusesem robul optimismului. Adeseori trişăm astfel, preferând să ne minţim despre lucruri, altfel, foarte lesnicios de anticipat.

Apariţia lui August Ansgar îmi rămase indiferentă, chiar dacă m-am întrebat: „L-or fi trimis să ne spioneze?”. Avocatul se îndreptă către masa noastră, salută solemn din cap de la o depărtare cuviincioasă, apoi, apropiindu-se, ne comunică:

– Doamna Crescentia a murit în urmă cu un ceas.

Ştirea avu darul să ne buimăcească, mai cu seamă că tema morţii fu mereu amestecată în discuţiile noastre. Dădurăm de duşcă restul de coniac, apoi ne pregătirăm în tăcere să-l însoţim pe Ansgar la castel.

În stradă, mă îmbătai de parfumul nopţii:

Îndeosebi când vântul din octombrie

Cu degete de ger prin păr îmi trece,

Eu calc pe foc, prins în solarul cleşte

Şi-arunc o umbră ca de rac în lume;

Ascult pe ţărm a păsărilor larmă

Şi tusea unui corb prin crengi de iarnă,

Iar inima-mi ce dârdâie vorbind

Îşi risipeşte sângele-n silabe[7].

Luat prin surprindere de sfârşitul Crescentiei, nu mai dădui atenţie amănuntului că Ross şi Charlie, încheindu-şi distracţia în carusel, ne urmăreau. De altfel, prezenţa lor devenise ceva obişnuit, iar Igor mă anunţă telefonic că totul este sub control şi că CIA nu va mai întreprinde acţiuni necugetate, cum a fost aceea cu apariţia lui Ross în dreptul ferestrei. Amintindu-mi episodul, brusc mi se făcu dor de Nataşa. „După înmormântare, rezolv treburile pe-aici şi mă întorc acasă!” – îmi promisei.


[1] Începutul poemului Fiul risipitor de Rudyard Kipling (1865 – 1936).

[2] Începutul poemului 312 de Edward Estlin Cummings (1894 – 1962).

[3] Începutul poemului Pan de Raymond Herreman, poet belgian (1896 – 1971).

[4] Începutul poemului Moartea-mpăcată de Simon Vestdijk, poet olandez (1898 – 1971).

[5] Începutul poemului Ideea morţii de Karel van den Oever, poet belgian (1879 – 1926).

[6] Începutul poemului Frumuseţii de Pieter Cornelis Boutens, poet olandez (1870 – 1943).

[7] Începutul poemului Îndeosebi când vântul din octombrie de Dylan Thomas (1914 – 1953).

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 31

  1. Pingback: Georg Britting (1891-1964) – Fluviul « Orfiv

  2. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 38 « Ana Usca

  3. Pingback: Bancul de joi « Simion Cristian

  4. Pingback: De dulce « Ioan Usca

  5. Pingback: Din copilarie pana in prezent « Ҩ Gabriela Elena

  6. Pingback: Elucubraţii – Schimb de experienţă « Link-Ping

  7. Pingback: Fátima « Supravietuitor's Blog

  8. Pingback: LA GROAPA DE GUNOI A ISTORIEI « Hai ca se poate!

  9. Pingback: Gama dorinţelor « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  10. Pingback: În noi – Sânge balcanic (82) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  11. Andreea123 spune:

    Salutare,
    Am si eu un site de Filme Online Gratis si anume http://www.filme-online-gratis.com
    Daca doresti un link sau banner exchange si noi te rog sa vizitezi http://filme-online-gratis.com/blog/linkbanner-exchange/
    sau sa ma contactezi pe mess la id : filme_online_gratis
    O zi frumoasa in continuare!

  12. Pingback: Doar azi « Mihaela Man

  13. Pingback: Chioşcul – 22 « Dumitru Agachi’s Weblog

  14. Pingback: Ţigareta 3 « Ioan Usca

  15. Pingback: Comentarii la Facerea – 27 « Ioan Sorin Usca

  16. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 39 « Ana Usca

  17. Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Salcâmii, parfum poetic (Parfumul… XXX)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s