Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 35

XXXV. Tendinţe contradictorii

Asemenea oricărui gazetar cu vocaţie, Cornel Jitariuc se bucura de fiecare dată când reuşea să fie greţos în mod natural. „Cetăţeanul Damaschin! Ce i-o trag!…Mimând astăzi acribia dogmatică, ne amintim cum, în anii trecuţi, cu binecuvântarea cetăţeanului Damaschin, a apărut un Liturghier ecumenicde natură să-i scandalizeze pe credincioşii numiţi de domnia sa, în mod peiorativ, habotnici. Dar, făţărnicia este starea naturală a cetăţeanului în discuţie, aşa cum a arătat-o şi cu prilejul caterisirii părintelui Ilarie, cu toate că – ori tocmai de aceea! – toţi parohienii îl susţinuseră pe acela. Cum majorităţii cititorilor episodul le este prea puţin cunoscut, ne simţim obligaţi să rememorăm, rezumativ…”

Aşa cum este mai rău pentru un condeier, Cornel fu întrerupt în toiul frazei de interfon.

– Da!

– Părintele Miculea…

Jurnalistul apăsă pe acces, cu toate că ar fi preferat ca sinodalii să nu-şi mai trimită negociatorul.

Părintele consilier îi explică ierarhului că gazetarul se lasă greu, pretinzând un milion cinci sute de euro, acesta cedând în cele din urmă, după ce s-a sfătuit şi cu ceilalţi colegi vizaţi. De altfel, Damaschin umflă suma, în aşa fel încât partea sa să fie acoperită de către restul arhiereilor. La rândul său, Miculea îşi zise că, deşi se înţelese cu un milion trei sute de mii, va mai negocia pentru o sută de mii, ca să-i rămână trei sute curat. Pe drum, se gândi că ar putea risca, oferind doar un milion.

– Mai mult nu s-a putut… – explică el.

– Nu s-a putut, asta e! Eu am spus destul de clar cât costă!…

Deşi Cornel se răţoi, părintele consilier văzu prea bine că banii îl impresionaseră şi că acum sunt simple fasoane.

– Uitaţi, domnul Jitariuc, cum am putea rezolva problema… Spuneaţi că vreţi două sute de mii pe cap de arhiereu, plus o sută pentru restul persoanelor implicate… Aţi putea continua serialul, dar să spuneţi doar despre Ciprian…

„Ăsta-i mai ticălos ca mine!” – observă jurnalistul cu admiraţie, apoi rosti:

– Dar, Ciprian nu-i un apropiat al Prea Sfinţitului Damaschin?

– Apropiat! E un lingău fără scrupule, Prea Sfinţitul nici nu ştie cum să-l mai domolească! În plus, v-am putea livra şi documente despre Arhelau…

„Chiar, că despre ăsta nici nu s-a făcut pomenire! Or, e de notorietate că-i, vorba lui Constantinescu, cel mai rău dintre cei răi”.

După negocieri destul de tensionate, Cornel căzu la o înţelegere să mai scrie un episod despre Vichentie.

– Am început istoria cu microbuzul care-i aducea fete… Mai pun un episod în care martorii încep să se contrazică şi-o las în coadă de peşte. În final, anunţ dezvăluiri senzaţionale despre Arhelau.

– Perfect! – zise Miculea încântat, entuziasmul provenind din faptul că, negociind cu abilitate, reuşi să-şi procure jumătate de milion de euro.

„Nici dacă primeam renovarea catedralei nu-mi trăgeam atâta! Sau, poate ieşeam tot pe acolo, dar cu muncă, plus că nimeni nu-ţi dă chitanţe dacă nu-l ungi… În plus, nici nu ai loc de Popovici, că nu se mai satură!”

Rămas singur, Jitariuc fu încercat de sentimente contradictorii. Milionul era acolo, cu toate frumoasele sale făgăduinţe,  dar ştia la fel de bine că încălcase înţelegerea cu necunoscuţii patroni.

„În definitiv, ce pot să-mi facă? Îmi bag demisia la gazetă! Dar… Sunt şi chestii care, zgândărite, se pot încheia cu penal… Mai bine dispar, şi-l dau dracului şi pe Arhelau! Să scrie cine-o vrea!”

Spre seară, îi spuse soţiei că trebuie să plece, pentru o documentare, în nordul ţării, lăsându-i cincisprezece mii de euro pentru nevoile casei. Raluca ştia prea bine că documentările îi vin întotdeauna de-a gata soţului său, astfel că presupuse o aventură. Însă, la vederea banilor, îşi spuse că toate-s deşertăciuni şi-şi alungă bănuielile ca irelevante. La rândul lor, copiii îşi luară rămas bun de la părintele lor mascându-şi bucuria de a rămâne câteva zile nesupravegheaţi, căci pe Raluca ştiau s-o întoarcă mai întotdeauna după voia lor.

Cornel demară în seara senină de septembrie, fără o ţintă precisă. „O tai până la Viena, apoi mai văd eu! Să pun parte din bani în bancă? Aş putea să opresc în Timişoara… Sau, mai bine aşa, trec la risc! Operaţiunile bancare pot fi mai uşor depistate… Pun banii sub haine…”

Confuz, ziaristul şofă întreaga noapte, zorii găsindu-l într-un motel de pe lângă Szeged. Era mulţumit, căci trecuse prin vamă nebăgat în seamă. Totuşi, un incident îl panică din nou. Deşi nu-şi instalase serviciul roaming, astfel că mobilul ar fi trebuit să-i fie ca mort, primi un sms straniu:

Oriîncotro te-ai îndrepta, la capătul drumului te aşteptăm noi.