Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 39

XXXIX. Escala

Proaspăt ajuns în America, lui Marcel nu-i trebuiră decât vreo două zile ca să-şi spună: „Dracu m-a pus!”. Dar, neavând posibilităţi să se întoarcă şi, în plus, anticipând glumele acide din Papa-Caffe, se apucă să-şi caute de lucru. Aceasta, desigur, este o exprimare destul de pretenţioasă, Marcel rezumându-se la a bate cafenelele, prilej cu care îşi găsi, totuşi, câteva job-uri, toate datorate amabilităţii unor compatrioţi.

Întâi, Relu îl angajă în barul său, să spele vesela. Orădean, Relu se bucură să aibă un salariat din zona de vest a ţării, în New York fiind destul de rare prilejurile de-a avea cu cine discuta despre F. C. Bihor ori Politehnica Timişoara. Dar, deşi Marcel se apucă de treabă cu entuziasm, divergenţele apărură curând:

– Băi, bărbate, tu ai mai spălat vase vreodată-n viaţa ta?

– Ocazional. Da’ ce are?

– Păi, are! Paharele sunt pătate, iar farfuriile au rămas unse… Ai pus detergent?

– Nu. De ce, trebuia?

Relu oftă, şi-i explică noului angajat că este de dorit să se ajute de detergent, ca şi de sârma pentru curăţat farfuriile. După vreo jumătate de ceas, inspectând vesela, orădeanul fu mulţumit:

– Aşa mai merge!

Anumite tensiuni reapărură atunci când Marcel mai ceru detergent.

– Păi, ce detergent vrei? Ai acolo pentru o săptămână!

– S-a terminat! – obiectă ucenicul.

– N-avea cum să se termine, numai dacă ai pus tu cu tona! Futu-i mama mă-si!…

Silit de evidenţă, Relu îi dădu un recipient nou de detergent, neuitând să-şi atenţioneze angajatul să-l folosească cu măsură, ba chiar îi arătă cam cât trebuie să pună la un pahar şi cât la o farfurie. Deşi Marcel avu în continuare tendinţe spre risipă, de a doua zi începu să lucreze mulţumitor. Făcând, însă, o treabă mecanică, gândurile-i dădeau asalt: „Mierea lumii! Am ajuns, la patruzeci de ani, să spăl vasele după nişte inculţi!”

Cum după vreo două săptămâni o cunoscu pe Lucia, mutându-se la ea şi beneficiind de-un imobil mai puţin insalubru, iar după alte zile câştigă la loterie o mie cinci sute de dolari, emigrantul socoti sub demnitatea sa să mai spele vasele, despărţindu-se oarecum amical de Relu. Desigur, banii de la loterie nu ţinură o veşnicie şi-un noroc similar nu se mai ivi imediat, astfel că, tot în cafeneaua lui Relu, Marcel acceptă propunerea unui timişorean de a intra într-o echipă specializată în izolarea blocurilor cu acoperiş plan. Înţelegerea fiind făcută pentru o săptămână, a doua zi îşi începu munca. Vreun sfert de ceas, şeful de echipă şi, totodată, angajatorul, îşi urmări protejatul. Apoi, văzând cum morfoleşte smoala şi gândindu-se la eventualele daune, îl trase de-o parte:

– Stai, dracului, aici, şi nu mai pune mâna pe nimic, că mă bagi în faliment! Diseară-ţi dau banii pe toată săptămâna şi caută-ţi de treabă pe unde ştii!…

Cam în aceeaşi manieră, Marcel încercă şi alte job-uri, în unele întâmplându-se să stea ceva mai multă vreme. Oricum, putu concluziona că: „În America, doar putorile nu-şi găsesc de lucru!”, categorie în care s-ar fi putut integra foarte bine, dacă ar fi beneficiat cel puţin de ajutorul de şomaj.

Cum, la nervi, Lucia vorbea în spaniolă, bărbatul nu fu prea deranjat atunci când exotica sa concubină îi făcea reproşuri, dar deduse din tonalitate că „şi pe asta a apucat-o!”.

În acest climat, discuţiile cu băieţii de la Papa-Caffe erau aproape singurele momente de bucurie, şi acestea drămuite cu grijă. Totuşi, Marcel reuşi să adune ceva bani, astfel că invitaţia Teodorei de-a reveni în ţară îl găsi pregătit atât mental, cât şi material.

Aflat pe aeroport, pregusta repatrierea ca pe ceva vrednic de râvnit, astfel că nu-l observă pe agentul care-l urmărea pas cu pas. După nenumărate tentative de a-l localiza în hăţişul newyorkez, CIA reuşi în sfârşit să-l identifice.

– Ţinta este în obiectiv – îl anunţă agentul Harold pe George Michael. Îl elimin?

O firească pornire l-ar fi putut face pe George să-l dorească mort pe acela ce i-a dat atâtea bătăi de cap, însă raţiunea triumfă: „Trebuie lăsat să se întoarcă acasă, altfel cei din Papa-Caffe vor deveni suspicioşi. Acolo, îi terminăm pe toţi!”

– Continuă să-l urmăreşti! Pleci cu el…

„Mă-ta, nu puteai să zici din vreme?”

Dar, pentru agent n-a reprezentat o problemă procurarea biletului de avion în ultimul moment, iar Jess era obişnuită cu desele sale schimbări de program.

Zborul a decurs fără incidente, iar Marcel se vădi o ţintă liniştită, rămânând ţintuit în scaun şi urmărind două filme de duzină. După vreo opt ceasuri, urmă escala de o oră din Viena. Brusc, dorul de casă i se atenuă lui Marcel, venindu-i pofta ca, după atâtea ceasuri în scaun, să se dezmorţească într-un local mai acătării. Nu ne vom mira, astfel, că în curând două taxiuri se îndreptau către centrul oraşului, în cel de-al doilea aflându-se vigilentul agent Harold.

Printr-un concurs de împrejurări, Marcel intră la Ritz, nebănuind că locaţia nu-i de nasul său, însă avu norocul să se întâlnească cu mine. După entuziasmul revederii, îl prezentai, în restaurant, şi celorlalţi. Vederea lui Igor îl impresionă, iar pe părintele Puiu îl cunoscuse şi înainte, deşi Puiu frecventează mai multPerla.

Cerurăm, la aperitiv, specialităţi din peşte.

– Să fie variate şi să ne surprindă în mod plăcut! – avertiză Igor, solicitând şi vinul adiacent.

Pe când mâncam, apăru şi Melatov, târându-l mai mult pe Harold.

– Ce-i cu ăsta? – întrebă Igor, fără a-şi întrerupe masa.

Maiorul răspunse doar printr-un rictus, probabil însemnând „CIA”.

– Păi, să-i luăm şi lui o varză… – decise Puiu, inspiraţie acceptată de toată lumea.

Sosit şi vânatul cu sosuri de fructe, din nou furăm întrerupţi, de data aceasta de către Suzanne:

– Aşa faci întotdeauna, iei poşetele femeilor cu care te culci?

Igor îi făcu un semn din mână, cu triplu înţeles: „calmează-te, stai jos şi pune-ţi ceva de băut”. Apoi, trecu la prezentări:

– Agentul Harold de la CIA, Suzanne, tot de la CIA, maiorul Melatov de la FSB (aici, Harold începu să tremure), eu sunt Igor, dumnealor sunt Puiu, Vania şi Marcel. Revenind la poşetă, aş zice că tu ai uitat-o! Dormeai şi, pe neaşteptate, te-ai ridicat şi-ai plecat… Las la o parte faptul că mi-ai ascuns unele detalii despre tine, deşi eu am fost sincer din primul moment… Oricum, poşeta o poţi recupera de la colegul meu.

Melatov interveni:

– Poate, după ce ne vom cunoaşte mai bine, îţi voi înapoia şi conţinutul poşetei…

– În afara fiolelor cu serul adevărului – adăugă Igor. Pe alea mi le-am ţinut, am văzut că-mi fac bine…

Melatov mai făcu un semn discret, arătând că are şi altceva de discutat. Cei doi agenţi FSB se retraseră ceva mai încolo, revenind după o vreme:

– Avem nouă sute cincizeci de mii de euro, pe care-am zis să-i împărţim la cinci.

M-am cam posomorât, căci Marcel abia aterizase printre noi şi s-a şi procopsit cu aproape două sute de mii de euro. „Dacă-şi vedea de drum, aveam acum mai mult!” – îmi zisei, după care mi-am amintit că mai am peste o sută de miliarde, consolându-mă într-o măsură. Prin deducţie, mi-am dat seama că banii pe care tocmai îi împărţiserăm proveneau din mita încasată de Cornel Jitariuc. Hotărârăm să ne mutăm la Kronprintz Rudolf, Suzanne urmând să ne însoţească, în vreme ce Harold fu învoit să se plimbe nestingherit prin oraş.

– Ţi-a plăcut varza? – îl întrebă Melatov.

– Da… – îngăimă agentul.

– Bun! – făcu maiorul satisfăcut, împuşcându-i o palmă prietenească peste spate. Plăteşti tu, atunci, bine?…

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 39

  1. Pingback: Ubi bene ibi patria « World of Solitaire's Blog

  2. Pingback: Solidaritatea altora versus solidaritatea nostra « Hai ca se poate!

  3. Pingback: Inocenta « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte

  4. Pingback: Poze emailate -13 « Link-Ping

  5. Pingback: Copilărie « M's blog

  6. Pingback: Zi însemnată « Ioan Usca

  7. Pingback: Zodia pești – Sânge balcanic (88) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  8. Pingback: De 1 iunie « my heart to your heart

  9. Pingback: In Germania se poate « Hai ca se poate!

  10. Pingback: Atingerea inspiratiei. Implinirea menirii. « Ҩ Gabriela Elena

  11. Pingback: Bourean pierdut cu Firea « Simion Cristian

  12. Pingback: Donez cinci bani pentru somnul doamnei ministru Udrea « Hai ca se poate!

  13. Pingback: Titanic – Sange balcanic (89) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  14. Pingback: Logica Robertei Anastase « Hai ca se poate!

  15. Pingback: Nostalgii « Ioan Usca

  16. Pingback: Copilărie « Pufuletee's Blog

  17. Pingback: Donez cinci bani pentru somnul doamnei ministru Udrea

  18. Pingback: Solidaritatea altora versus solidaritatea noastra

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s