Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 42

XLII. Abstract

Revenit de vreo săptămână, nu simţeam prea mari schimbări, cu toate că aveam în plus peste o sută de miliarde de euro. Banii fiind depuşi în bancă, îi priveam ca pe ceva abstract, în plan imediat contând, ca şi până acum, ceea ce aveam în buzunar. Adevărat, acum aveam oricând suficient, chiar dacă uneori uitam acest detaliu şi aşteptam din partea convivilor să facă cinste. Singura investiţie mai serioasă a fost achiziţionarea unei case cu trei camere şi cu o mică grădină, pentru Nataşa. Dar, chiar şi acolo n-am cheltuit cine ştie ce, deoarece am reuşit să-mi vând destul de bine apartamentul.

Între timp, reuşii să scap de Irina. Aceasta îmi explică motivul pentru care-l părăsise pe Puiu, susţinând că, auzindu-se că voi reveni, era de dorit să evite momentul penibil în care, de la el, să se mute direct la mine, dată fiind relaţia mea de amiciţie cu părintele.

– Aha… – zisei. Şi ai socotit preferabil să vii la mine după ce-ai trecut în prealabil şi pe la alt bărbat…

M-am agăţat de acest detaliu, spunând nu-l pot trece cu vederea, măcar că ştiam prea bine că relaţia cu Irina s-a încheiat încă dinainte să pornesc spre Viena. Oricum, toate acestea erau secundare şi, cu toate că eram convins că Irina va căuta şi în viitor să mă jumulească de mici sume, deocamdată eram bucuros că lucrurile s-au lămurit în bună măsură între noi. Irina nici nu ştia, de altfel, dacă şi cât am moştenit, deşi presupunea că n-am venit cu mâna goală. Zgârcit n-am fost niciodată, însă mereu am fost obligat să fiu econom. Ajuns la o vârstă, mi-am păstrat deprinderea, ca pe un adaos ce-a devenit parte din mine.

Curând, observai şi unele modificări lăuntrice. Dacă înainte scriam de nevoie, acum, de câte ori reveneam la tastatură, un gând îmi şoptea că, la o adică, nimic nu mă presează să termin o carte într-un interval de timp şi că, la urma urmei, e totuna dacă scriu sau nu. Către altceva, însă, nu mă trăgea aţa nici măcar atât.

Într-o stare de acest gen, descinsei în Papa-Caffe. Îl găsii doar pe domnul plutonier-major Onici, aflat doar pe la a treia halbă.

– Mă gândesc ce să fac… – spusei după o gură de coniac. Am o grămadă de bani şi nici nu simt! Poate, să investesc în ceva…

– Păi, n-ai dobândă la ei?

– Ba da.

– Atunci, la ce să mai investeşti?

Lucruri similare gândisem şi eu, astfel că improvizai:

– Aş crea locuri de muncă…

– Mda… Vezi să nu muncească ăştia!

Şi asta era adevărat.

– Atunci, să privatizez Prefectura, Primăria şi Mitropolia. Aşa, de satisfacţie… Să ştie ăia că-s subordonaţii mei.

– E destul să-i suni şi să le zici ce vrei! Acum, ai peste-o sută de miliarde! Vor veni ei preventiv să te pupe-n cur, nici nu trebuie să te oboseşti!…

La aceasta nu mă gândisem, dar trebuia să fiu de acord că este un punct de vedere pertinent.

– Atunci, să ne mutăm toţi într-un local de fiţe…

– Ce rost are, de vreme ce ne este bine aici? Te-a apucat acum să te bagi în bani… Lasă-i acolo, că nu cer de mâncare! Când chiar o fi ceva de făcut cu ei…

Cum dorinţa de-a cumpăra este ca o febră, îmi luai în final Filarmonica, cu dorinţa explicită de-a avea în repertoriu în special compozitori ruşi şi nemţi. Dar, deşi ridicai o nouă sală de concerte, în final am observat cu tristeţe că, dacă-mi cumpăram o îngheţată, tot la fel s-ar fi simţit. Venind deja dobânzile, contul îmi era mai mare decât la început!

„Ce-ar fi să plec la Moscova?” – îmi revenea tot mai des, aşa cum, în castelul de lângă Viena, mi-am şi promis să o fac. Dar, după ce mă îndulceam visând bulevarde pe care n-am fost niciodată, cunoscând câteva doar superficial, din fotografii, mă asalta alt gând: „Nu! La Moscova nu mă duc! Dacă nici acolo?…”

Camarazii, aflând de aceste frământări, insistară să închiriez un avion şi, pentru a-mi diminua angoasele, se oferiră să mă însoţească. În final, cedai, rămânând să mergem în decembrie, pentru a gusta gerul iernii ruseşti şi, dacă ne vom acomoda, să călătorim din nou vara viitoare, spre a scăpa de arşiţa din zona de vest a ţării.

Odată hotărâte acestea, zilele deveniră suportabile. De câte ori mă îmbâcsea nimicnicia, îmi puteam spune: „Ei, astea-s trecătoare, în curând voi pleca la Moscova şi puţin îmi va păsa de fleacuri!”

În alte dăţi, însă, îmi spuneam că, asemenea averii mele, tărâmul fericirii neîntinate rămâne tot o abstracţie.

– Oare să nu candidez la prezidenţiale? – căutai într-o zi o altă ieşire.

– Nu te băga în tărâţe, că te mănâncă porcii! – mă sfătui domnul plutonier-major, şi-i dădui dreptate.

Cu circa două sute de mii de euro, căpătaţi de la Melatov, Marcel se simţea boier, spre deosebire de mine. Adevărat, el nu-şi depusese banii la bancă, astfel că-i putea privi oricând în toată concreteţea lor. Viaţa sa se schimbă radical, începând să bea băuturi de calitate şi cumpărând două plasme, astfel încât Teodora putea să-şi urmărească emisiunile favorite chiar şi atunci când se disputa vreun meci.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 42

  1. Pingback: Preşedintele PSE, Poul Nyrup Rasmussen:”preşedintele României, pare acum calat pe reducerea libertăţilor civile” « Supravietuitor's Blog

  2. Pingback: Vânătorii de moşteniri « Cati Lupaşcu. În oraşul de cuvinte

  3. Pingback: Vise – Sânge balcanic (94) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  4. Pingback: CUM II DESTEPTAM PE PROSTI « Hai ca se poate!

  5. Pingback: ADEVĂRURI ! ÎNCERCĂM ? « World of Solitaire's Blog

  6. Pingback: Elucubraţii – Coincidenţă « Link-Ping

  7. Pingback: Zi de blondă! « Simion Cristian

  8. Pingback: Cred ca ar trebui sa incepem sa ne numaram mortii « Hai ca se poate!

  9. Pingback: Dioramă – Sânge balcanic (95) poem « Cosmin Stefanescu's Blog

  10. Pingback: ASIGURATA « World of Solitaire's Blog

  11. Pingback: Cat tupeu are Videanu « Hai ca se poate!

  12. Pingback: CUM II DESTEPTAM PE PROSTI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s