2012

Foto: Alexandra Sandu

.

Puţini s-ar fi aşteptat, în 2010, ca-n nici doi ani prosperul deputat pedelist Iulian să ajungă un paria. Dar, schimbarea se produse în mod ireversibil. În zilele sale bune, cei mai mulţi i se adresau cu domnul Iulian. Însă, cum nu-i poţi spune astfel unui boschetar, azi îl numesc toţi, firesc, Iulică, deoarece rimează.

S-ar putea aprecia că Iulică a avut noroc, dacă ne gândim că, totuşi, el se bucura de libertate în vreme ce majoritatea foştilor săi colegi de partid trudeau la Canalul Bega-Dâmboviţa. „Ăia tot un langoş pe zi primesc, da’ mai şi sapă pe deasupra! Nu-i mai bine că le-am dat conturile şi-am scăpat? Plus că nici cafteală nu mai iau, doar ocazional, când îşi aduce vreunul aminte cine-am fost…” – gândea deseori fostul deputat, mulţumit de evoluţia lucrurilor.

Peste zi, Iulică descărca şi stivuia peturi pe la buticuri, ori mai dădea câte-o mătură, astfel că rareori se întâmpla să nu aibă chiar nimic de mâncare. Nopţile treceau puţin mai greu, însă oraşul are sumedenie de ganguri plăcute, în care nu te plouă. Singurul risc ar fi acela ca vreun întârziat prin cafenele să urineze pe tine, din pricina întunericului, însă de cele mai multe ori nu se întâmpla astfel.

De la sine înţeles, Iulică dobândi un miros respingător. Într-o zi, fu abordat de către domnul plutonier-major Onici:

– Ce mai faci, băi, Iulică, futu-ţi mama ta de derbedeu?…

– Bine, să trăiţi, dom’ plutonier! Îmi daţi şi mie douăzeci de lei?

– Păi, ce să faci cu ei?

– Aş vrea să mă duc la baie…

– Da’ tu crezi că baia publică e pentru toţi păduchioşii? Ai fântână forată la Casa Tineretului, acolo se spală boschetarii!…

– Atunci, zece lei măcar, să-mi iau ceva de mâncare…

– Păi, de aia miroşi aşa respingător, că bagi în tine tot felul de porcării şi organismul elimină toxine! Ia mai treci tu pe apă, şi-o să vezi că n-o să mai puţi chiar în halul ăsta!…

Resemnat, Iulică o porni către fântână, mulţumit că, de data aceasta, domnul plutonier nu-i mai trase tradiţionalul picior în cur.

.

Îl mai fugăresc pe Iulică: Vania, Oplisme, Cristian Lisandru, Elisa, Teo Negură, Gabi123, Deea, Onu, Cristian Dima, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Nataşa, Orfiv, Blonda deşteaptă.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la 2012

  1. Pingback: LUP – Vis «

  2. Pingback: Cmm trebuie înţeles un discurs politic! « joy

  3. Pingback: Nu vreau nimic | اBlog Feminin

  4. Pingback: Eu nu renunt la Politie si Jandarmerie « Hai ca se poate!

  5. Pingback: Vineee poliţia, Băse face ce vrea… « Dispecer Blogosferă

  6. Pingback: Australia (6) « Elisa-gradina mea de vis

  7. Pingback: Emile Claus (27 septembrie 1849–14 iunie 1924), pictor belgian « my heart to your heart

  8. Pingback: Comentarii la Levitic – 5 | Ioan Sorin Usca

  9. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 99 | Ana Usca

  10. Pingback: Oscilaţii | Ioan Usca

  11. Pingback: Un copilaş are nevoie de ajutor « Link-Ping

  12. Pingback: Un copilaş are nevoie de ajutor « Mustăţi lungi, gheare lungi

  13. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 35) « Blogul lui Teo Negură

  14. Pingback: Stephen Crane (1871-1900) – Drumeţul « Orfiv

  15. Pingback: Aparte | Nataşa

  16. Pingback: Legea Educatiei a fost adoptata in mod marsav | Aici, Sonia Lorena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s