.
Nu doar pentru cercul de cunoscuţi, ci pentru orice client al Dinar era limpede azi, în zorii zilei, că domnul Romeo Georgescu este întors pe dos!
– Fă-mi un cocteil letal! – rosti poruncitor către Anca.
Un timp, tânăra rămase uluită, obişnuită fiind, la fel ca noi toţi, cu vorba domoală a domnului Georgescu, renumit pentru bonomie. Apoi, cu profesionalism, se apucă să toarne ingredientele necesare năucitorului amestec, socotind, pesemne, că nu-i treaba ei ce anume l-a bulversat pe, de regulă, amabilul client. Cam la fel gândeam şi noi, însă, îmboldiţi de politeţe, ne interesarăm, deşi cu mintea în altă parte, de motivele pentru care camaradului îi plouă, cu toată vremea indecent de senină de afară.
– Ce-ai, bă? – întrebă domnul plutonier-major Onici. Iarăşi ai nimerit intempestiv peste doamna?…
În mod evident, se făcea referire la evenimente din trecutul nu foarte îndepărtat.
– Nu-i asta! – făcu domnul Romeo. Acum, îi dau bip de câte ori urmează să ajung acasă… E mai nasol… Ieri a fost serbare la şcoală…
Ultima replică ne lăsă confuzi deoarece, cam de când ne ştim, nu prea se fac serbări în Noiembrie.
– Şi?… – încercă Teodosie să expună succint nedumerirea colectivă.
– Şi, asta a fost, s-a organizat serbare la şcoală la fiu-meu…
Unii dintre noi opinară, pornind de la această ultimă aserţiune, că este firesc ca un tată să renunţe câteva ceasuri pe an la cafenea pentru a petrece alături de copil. Problema, însă, era mai complexă.
– Era un fel de piesă de teatru… Mobutu, fiu-meu, trebuia să intre pe o anumită replică şi să spună:
Cafeaua Jacobs dă savoare
Oricărui răsărit de soare…
– Interesant! – aprobă Filaret, pe un ton ambiguu.
– Nu-i cazul să faci mişto! – se supără domnul Romeo. Replica îşi avea locul ei în construcţia scenetei. Cretinul trebuia s-o zică, gesticulând din mâini…
Aici, domnul Romeo ne arătă care era gestica, sugerând cu braţele un fel de sferă, poate cu trimitere la soarele evocat în distih.
– Mă rog… – îmboldi Marcel la pătrunderea-n subiect. Şi… a greşit gestica?
– Pe aia n-a greşit-o, că nu s-ar fi băgat de seamă… Dar, cum noi bem numai Jacobs verde, tăntălăul nu ştiu ce conexiuni a făcut în, să-i zicem astfel, mintea lui, şi-a zis:
Cafeaua Jacobs este verde,
Că e mai bună dacă-i verde!
După cum au făcut-o şi ceilalţi părinţi prezenţi la serbare, toţi câţi eram în Dinar ne-am tăvălit de râs, excepţie făcând domnul Romeo Georgescu, tatăl micuţului Mobutu, care-şi mai comandă un cocteil letal. Deşi Anca râdea în rând cu onor clientela, reuşi să aducă comanda la masă cu relativă promptitudine.