Colecţionara de coşmaruri – 5

Coperta: Adina Olivia Huţanu

.

5.

– Nu vă supăraţi, dar mai doresc să privească acvariul şi clienţi care consumă!…

Smuls din cine ştie ce gânduri, Xreader se adună cu greu, reuşind în cele din urmă să murmure:

– S-a mai oprit ploaia?

– Ploaia nu s-a oprit, dar oamenii îşi mai văd de-ale lor şi pe ploaie… – rosti insinuant recepţionerul. Doar v-am spus de ieri că doamna vă aşteaptă la Varna…

– Şi cum ajung acolo?…

– Sunt multiple posibilităţi… Dar, cum dumneavoastră vă uitaţi la acvariu de opt ore trăgând de-o singură cafeluţă, presupun că cel mai potrivit ar fi s-o luaţi pe jos. Ar fi bine să nu zăboviţi, ca să nu vă prindă seara pe drum!…

„Oricum mă va prinde seara! Însă, nici să stau aici nu mai pot, ca să înfrunt ostilitatea personalului…”.

– Atunci, să mă duc…

– Desigur! – răspunse hotelierul, glasul său redevenind entuziast ca în momentul sosirii în hotel.

Locul de lângă acvariu fu pe dată ocupat de către un alt turist, dornic să-şi petreacă în mod cât mai plăcut concediul în staţiunea bulgărească.

– Încotro este Varna? – mai întrebă nefericitul turist, mai mult ca să zică ceva.

– Tot spre sud…

„Şi sudul unde pizda mă-si vine, că totul e otova?…”. Cu această ultimă întrebare în minte, Xreader pătrunse în masa de lichid cenuşiu de afară, pornind-o absolut la întâmplare.

„Ar fi putut să se întoarcă după mine, doar ştia că m-a lăsat fără bani! Sigur, am transpirat, dar e atât de greu de înţeles că transpiraţia este un act reflex, care nu poate fi controlat de raţiune ori de voinţă?… Unde să merg, într-o ţară străină, în care, dacă n-ai bani, toţi îţi sunt ostili sau, în cel mai fericit caz, te privesc cu indiferenţă?…”.

Ajuns la şosea, mult încercatul soţ porni de-a lungul acesteia, într-o direcţie care nădăjduia să fie sudul. „Cine ştie? Poate mă va lua vreo maşină…”. Speranţa se vădi a fi una neîntemeiată, trecând doar câteva tiruri care, deşi-l stropiră, nu-i produseră vreun neajuns major, ploaia torenţială făcând ca acest amănunt să devină unul insignifiant.

„Cel puţin noi, românii, ştim să înjurăm!” – îşi zise Xreader cu mândrie, rostind vorbe aspre la adresa răposaţilor materni ai fiecărui şofer de tir.

– Bifoi mati! – îi strigă un alt şofer, trecând în viteză pe lângă el.

„Mă rog, şi ruşii ştiu să-njure…” – se corectă drumeţul.

Ajuns în Albena, călătorul încercă stări diferite. Pe de-o parte, se bucură să revadă soarele, însă, pe de altă parte, se ruşină de halul indescriptibil în care se prezenta. Era încercat de acel sentiment pe care îl are cineva când se visează umblând despuiat în mijlocul unei mulţimi de oameni. „Nu doar că-s plouat şi boţit, dar mai am şi tricoul ăsta de papagal pe mine!” – gândi cu năduf.

„Standard…” – lectură el, trecând pe lângă o clădire impunătoare. „Ce-aş mai bea o cafea! Dar, cu 32 de cenţi, cât mai am la mine, nici la budă nu pot merge… Măcar de-aveam actele… Aşa, mai pot intra şi-n belele…”.

 

…

 

– Ăla care trece nu-i Xreader? – întrebă Alizee, care juca Bridge cu prietenii în cafenea.

– Aş! – răspunse Oriana fără să se întoarcă. Abia ieri am sunat la hotel… Ăsta stă câte opt ceasuri şi dacă-l trimiţi după pâine, n-avea cum să nimerească Albena atât de repede!

Iara privi şi ea fugitiv prin vitrină şi, făcând conexiunile necesare cu istorisirile romancierei, conchise:

– Nu-i el, că nu transpiră… Tu dai carte! – îi zise apoi lui Braa, care încremenise, gândindu-se la nu se ştie ce.

– Zici că se vor petrece crime oribile? – îl întrebă Alizee pe Cal.

– Cel puţin una – interveni Braa -, dacă ăsta se mai uită lung la tine…

– Dar, cine te crezi tu să-l opreşti să se uite? Ai vreun drept asupra mea?… Ţi-am spus de-o mie de ori că sunt liberă să fac ce vreau!

– Te rog, nu începe iarăşi!…

– Eu să nu încep? Eu am început? Ai venit şi tu cu nişte căcate de flori la spital şi mă crezi proprietatea ta!…

„Doamne, nu-i lăsa!” – imploră Iara.

„Începe!” – îşi zise Oriana cu satisfacţie.

„Eu îl îmbulinez pe ăsta!” – gândi Cal, măcinat de ranchiună.

„Ăsta chiar mă iubeşte!” – se bucură Alizee, străduindu-se să n-o arate.

– Păi, chiar şi-acum te ţii de fiţe… – adăugă Braa.

– Fiţe? Aşa-mi vorbeşti? Ca un derbedeu? Numai puşcăriaşii vorbesc aşa!… Am să te rad şi din blogroll!…

„Asta parcă am mai auzit-o de câteva sute de ori” – gândi jurnalista cea roşcată, în pragul exasperării.

– Noi jucăm, sau ce facem? – încercă Oriana să revină la punctul de pornire.

 

…

 

În vreme ce partida de Bridge se relansă, Xreader avu parte de-o surpriză neaşteptată. Un cetăţean, constatând starea sa jalnică, îl abordă, întrebându-l dacă-l poate ajuta cu ceva. Gândind cu rapiditate, truditul călător decise că cel mai potrivit ar fi să-şi sune soţia, astfel că-l rugă pe semenul său milostiv să-l ajute cu un telefon mobil. Acela îi întinse aparatul cu amabilitate, iar nefericitul formă, febril, numărul partenerei de viaţă.

– Pentru moment, abonatul Vodafone nu poate fi contactat! Vă rugăm, reveniţi! – se auzi un glas plăcut.

– Fut-o-n cur pe mă-ta! – mai găsi puterea să rostească nefericitul erou.

 

…

 

– Dacă X ar raţiona cât de cât – spunea apelata Oriana în acest timp, uitând că-şi închisese telefonul pentru a putea juca Bridge netulburată -, ar încerca să mă sune…

– Poate, va încerca, totuşi… – îi luă Alizee, într-un fel, apărarea.

– Vezi să nu-ncerce! Mai degrabă ajunge pe jos la Piteşti… Am mai păţit-o odată tot aşa, în Bucegi. Îl uitasem la o cabană şi, când mi-am terminat eu concediul, tocmai ajungea şi el acasă. I-am tras o porcăială!…

„Bietul om!” – îşi zise Cal. Dacă ai fi nevastă-mea numai două zile, s-ar mai petrece o crimă Oribilă în Albena…”.

– Ei, va găsi el o soluţie, doar nu-i copil!… – insistă Alizee în optimismul său nefondat.

– Ce soluţie? – rosti cu scepticism romanciera. E uşor să fii logic. Dar, e aproape imposibil să fi logic până la capăt[1].

– Ce vrei să spui cu asta? – se miră blonda cea scundă.

– Nimic, e o cugetare… – trânti Oriana pe-un ton sec.

Alizee privi scurt către Braa, ridică discret din umeri, şi se apucă să-mpartă cărţile.

---

[1] Citat din Colecţionarul de vise.

 

Publicitate