Colecţionara de coşmaruri – 8

 

8.

 

Cei cinci stăteau în cafeneaua Standard, fiecare gândind la ale sale. Cal era în continuare surescitat, din pricina abominabilei crime, în vreme ce toţi ceilalţi luară notă de amănunt şi-l prelucrau în minte.

„Liniştea staţiunii fu, brusc, tulburată de vestea unui asasinat oribil. Dintr-o dată, cifra de afaceri a agenţiilor de turism din Albena scăzu vertiginos. Fac cum fac şi tot pe economic o dau!” – se îmbufnă Iara, socotind că o cercetare la faţa locului i-ar limpezi viziunea.

„Tatiana încă respira când cele două brute începură s-o tranşeze. Rana de la cap sângera abundent, pe duşumea formându-se o pată vâscoasă, sugerând un crin. Trupul îi căzuse într-o poziţie bizară… Chiar! Dacă au fost mai mulţi asasini? – se întrebă Oriana, plănuita descriere a asasinatului părându-i chiar şi ei vrednică de a fi abandonată. De fapt, nici nu ştiu prea bine ce s-a petrecut, Cal ăsta vorbeşte mai mult tâmpenii!…”.

„Am murit de o mie de ori.

Şi de o mie de ori am reînviat:

până la aburul umbrei tale plutind prin livadă…[1]

Acum, pe asta, dacă chiar au făcut-o bucăţi, n-o mai învie nimeni şi nimic! Poezia, însă, permite orice evadare…” – se lăsă Alizee cuprinsă de reverie.

„Dacă mă mai pune şi astăzi să mă bărbieresc, plec la Varna!” – decise Braa, deşi nici el nu credea aceasta, fiind în stare să ia chiar şi locul victimei oribilului asasinat pentru Alizee.

– Ei, ce aţi tăcut cu toţii? – interveni Cal, cu obişnuita sa lipsă de tact.

– Unii dintre noi au remediat acest neajuns… – îi zise Oriana, dar Cal nu sesiză ironia.

Alizee privea la o pereche de îndrăgostiţi de la o masă mai îndepărtată, minunându-se de bogăţia de sentimente pe care o pot reda chipurile prin grimase imperceptibile.

– Uite cum le lucesc ochii… – spuse în surdină, nu se ştie exact cui.

Cal privi expert şi concluzionă:

– Totul este chimie! Excitarea face creierul să elibereze dracu’ ştie ce substanţe, iar ochii devin mai umezi…

Alizee îl înghionti pe Braa, cu sensul: „Ai avut dreptate, e un bou!”. Braa o strânse de mână drept răspuns, gest traductibil prin: „Când n-am avut eu dreptate?…”. Blonda cea scundă îl înghionti din nou, de data aceasta cu un înţeles diferit: „Chiar vrei să ţi le înşir?…”.

– Da, totul este chimie… – admise Iara, ca să scurteze discuţia. Îi spui băiatului să-mi mai aducă o cafea? Nu ştiu ce reacţii chimice s-au petrecut în mine…

Cal trimise băiatul cu cafeaua, apoi ieşi din local:

– Merg să văd ce noutăţi mai sunt despre crimă…

– Să ne spui şi nouă ce-ai aflat! – îi zise Braa.

– Normal! – făcu detectivul, scăpându-i şi de data aceasta caracterul persiflant al spusei.

„Câtă pace! – îşi zise jurnalista cea roşcată. Dacă vor fi şi ăştia doi cuminţi şi n-or să înceapă iarăşi să se certe, aş putea să mă bucur măcar de cafeaua asta…”.

Alizee şi Braa păreau într-una dintre rarele lor zile bune, rămânând tăcuţi şi privindu-se în răstimpuri. Pentru un observator neutru, nu s-ar fi întrezărit nici un nor. Oriana, însă, care-i cunoştea mai bine, traduse aceste priviri drăgăstoase prin: „Las’ că ţi-o coc eu!…”. „Copii bătrâni, ce să le faci?…” – îşi mai zise.

Pe când se bucurau toţi de liniştea ce se înstăpâni în aşezământ, Cal reveni tumultuos, aducând un alt ziar:

– Fiţi atenţi, victima e Oriana!

– Şi-atunci – întrebă Braa calm – tipa care stă cu noi la masă cine e?…

– Lasă bancurile – aproape strigă detectivul -, ancheta aşa a stabilit… Uite aici! – şi-i întinse ziarul Orianei, arătând cu unghia degetului gros unde să citească.

Cum cotidianul pomenea ceva despre Оряна С., romanciera citi:

– Opîrha Ce… Nu-s eu!

– Tu eşti, da-i scris cu cirilice! – se revoltă ignoratul detectiv.

– Păi, să scrie şi ei ca oamenii… – rezolvă încercănata scriitoare problema.

Braa luă şi el ziarul şi, dumirindu-se oarecum, măcar că nu înţelegea prea bine bulgăreşte, socoti că problema ar trebui, totuşi, tratată ceva mai serios:

– Ba, chiar despre tine spune, iar principalul suspect este Xreader, care-a fost arestat aseară în preajmă imobilului în care s-a comis asasinatul…

– Da’, ce-a căutat acolo? – fu rândul Orianei să se revolte. De când am plecat de-acasă, numai prostii face! Am oprit la o benzinărie în Bucureşti, a făcut plinul, dar nu i-a dat prin cap să-mi ia măcar un suc! A trebuit eu să-i zic să-mi ia un ceai… N-am mai precizat de care, fiind la mintea cocoşului că vreau mere cu afine. El îmi vine cu piersici! „Pe cine-ai mai văzut tu să bea ceai de piersici? Din piersici faci, eventual, compot?”. Ăsta răspunde, că-i tupeist: „Păi, din mere tot compot poţi să faci? Aşa le zice la astea, ceaiuri, da-s nişte sucuri…”. Am vrut de-atunci să mă întorc acasă!… Dar, mi-am zis că sejurul e plătit parţial şi că ar fi păcat să se piardă banii… Acum, mă face de rahatul Bulgariei şi mă taie în bucăţi! – mai spuse romanciera, izbucnind în plâns.

„La cearcănele ei, mai o mânjeală de rimel îi trebuia!” – gândi Braa.

„N-are nici un fel de cearcăne, dar plânge des… E şi de înţeles, cu aşa un soţ!” – completă Alizee.

Cal avu de făcut o observaţie:

– Până una-alta, tu eşti întreagă! Cel care se află într-o situaţie ceva mai ingrată este Xreader…

– Exact de observaţiile tale aveam nevoie! – se indignă Oriana. El e în situaţia pe care şi-a căutat-o! Bun, am greşit şi-am zis că sunt la Varna! Atunci, de ce nu şi-a văzut de treabă, să meargă unde-am zis eu?… Ce căuta la locul crimei? Că doar nu l-au arestat ăia degeaba!

Iara simţi nevoia să intervină:

– Deocamdată, ştim aproape cert că Xreader este arestat sub suspiciunea săvârşirii de omor deosebit de grav. Anchetatorii presupun că tu ai fi victima, presupunere destul de uşor de risipit. Acum, că o fi omorât pe altcineva, nu putem spune. Poate, rămas fără bani, nevoia să-l fi împins la…

– Dar de ce trebuia s-o ciopârţească? – izbucni romanciera. O ştrangulezi, îi iei banii şi ţi-ai văzut de drum! Nici o crimă nu-i capabil să facă cum trebuie! I-am tot dat să citească Crima perfectă[2], dar el muta doar semnul de carte, să pară că a avansat, şi-o tulea cu prietenii la birt! Când îl întrebam din carte, habar n-avea!…

„Eu îţi trânteam cu cartea-n cap şi nu numai cu cartea!” – medită Cal.

Iritarea o cuprinse şi pe Alizee, care-l lovi pe Braa peste mână:

– Ţi-am spus să nu te mai scarpini! Te vede lumea…

– Dă-i în futere! – găsi bărbatul o soluţie rezonabilă.

– Nu-i da tu în futere, că pe mine mă faci de râs!

„Sigur, că tu eşti contesă!” – protestă Braa în gând, abţinându-se, însă, să se mai scarpine. Alizee zâmbi în sinea ei, străduindu-se să-şi păstreze un chip serios.

Iara avu porniri mai practice:

– Eu aş zice să jucăm un Bridge şi, în timpul ăsta, să ne gândim ce-ar trebui să facem…

Ideea plăcu, mai puţin lui Cal, care nu avea chef să chibiţeze, motiv pentru care detectivul decise să mai iasă, în dorinţa de-a mai culege ştiri proaspete.

---

[1] Fragment din poemul Înger plângând din volumul Cartea de sidef.

[2] Roman de Oana Stoica-Mujea, aflat în manuscris.