Colecţionara de coşmaruri – 12

Coperta: Adina Olivia Huţanu

.

12.

Ce poţi face într-o zi ploioasă la Albena? Căcat! Nu merge!… Nu pot trimite aşa o corespondenţă, că omor Gazeta. Ce să faci într-o zi ploioasă aici? Joci Bridge sau fuţi muşte! Măcar, ăia din K. se pot uita la acvariu…”. Deşi Iara se afla în vădită pană de idei, ploaia o deranja în principal dintr-un alt motiv şi anume acela că detectivul Cal îşi rări ieşirile în staţiune, rămânând pe capul celorlalţi patru alcătuitori ai grupului. Altfel, este ştiut că gazetăria nu depinde de capriciile vremii, subiectele fierbinţi putând fi născocite cu uşurinţă. „Parcă ştiu ăia din Satu-Mare că plouă sau nu plouă la Albena?…”.

Te iubesc.

Azi, toate ploile lumii s-au adunat

şi cad sacadat

De-a dreptul peste inima mea[1]

Ar merge, să văd cum dezvolt… În Poezie, ploaia se-mpleteşte cu iubirea… În practică, îl ţine pe boul ăsta aici, de-mi strică şi cheful de Bridge…” – gândi Alizee, iritată la rându-i de prezenţa aceluiaşi Cal.

„Nu-i un tip chiar atât de enervant! – îşi spuse Braa. Măcar, cât e ăsta aici, piticania nu mă mai cicăleşte, ca să nu-i dea nas…”.

Torente infernale se stârniră din nou, străzile căpătând luciri bizare, într-o largă gamă de cenuşiuri. Singure luminile semafoarelor, reflectate în asfaltul ud, mai aruncau, ici-colo, câte-o pată de culoare. Dragoş şi Marcus stăteau zgribuliţi într-un bar. Se aflau la al treilea rom… Oare cum pot bărbaţii să bea ca nişte porci? Mă rog, al meu nu prea bea alcool, da-i tot aia!…” – medită Oriana.

„Tac toţi! Aşteaptă să le spun noutăţi despre crimă… Să aştepte! He, he, he! Cum îi mai arde curiozitatea!… Da-i las să fiarbă…” – zâmbi în sineşi detectivul Cal, reuşind, prin autoamăgire, să-şi menţină tonusul optimist.

– Sunt obosită! – spuse romanciera, deşi de la o vreme reuşea să se concentreze asupra jocului. De când am venit aici, n-am avut niciun coşmar…

„Eu, nicio mulţumire!” – completă Alizee în gând.

„Nu pricep cum te pot remonta coşmarurile!” – îşi zise roşcata, după care grăi:

– Ei, poate vei avea astăzi vreunul…

– Să te-audă Dumnezeu! – răspunse Oriana, cu un zâmbet trist, ce trăda descurajarea.

– Dacă vrei – se oferi Cal -, îţi fac eu un masaj…

– Mulţumesc, dar mi-aş dori un coşmar, nu cufundarea în pestilenţialitate! – refuză scriitoarea în mod politicos.

Partida de Bridge continuă, deşi toţi şi-ar fi dorit să-l vadă dus pe detectiv. „În definitiv, de aia s-a inventat umbrela, ca să mai umbli şi pe ploaie…” – îşi spuse Alizee.

– Oare-n arest îi lasă afară pe ploaie? – întrebă.

Cal nu rată prilejul de-a se arăta expert:

– În arest stai pe cameră indiferent de vreme! Mai cu seamă când eşti suspectat de omor… Chiar şi la anchetă te duce cu lanţuri la picioare…

Oriana zâmbi, închipuindu-şi-l pe Xreader în posturi caraghioase şi, totodată, incomode.

– Ştiu cine-i ucigaşul! – izbucni Iara.

– Şi eu… – făcu Braa. Bin Laden, cine să fie?…

– Serios, ştiu cine e!… Adică, nu ştiu cum îi zice, dar ştiu unde e! Ăştia au măturat toată zona şi-au plantat filtre pe întreg litoralul. Cu toate astea, canci! L-au nimerit pe Xreader. Or, nu putea un asasin mânjit tot de sânge să se strecoare neobservat. Măcar vreo babă ar fi anunţat telefonic că l-a văzut pe undeva, că astea tot n-au altă treabă… Înseamnă că asasinul a rămas în incinta în care a săvârşit omorul!…

Ideea păru logică, până la un punct.

– Dar – obiectă Cal -, Poliţia a răscolit toată casa…

– Au răscolit prost! – îşi apără jurnalista punctul de vedere. Aşa fac ăştia: produc porcăria maximă, dar nu observă elefantul de sub nasul lor!…

Oriana interveni, cu un glas apatic:

– Foarte posibil să fie o casă în casă, adică asasinul să aibă o intrare secretă într-un apartament invizibil neştiutorilor. Aşa avea doctorul Digory[2] o ascunzătoare în vila sa. Se retrăgea acolo luni de zile…

Un timp, toţi cântăriră plauzibilitatea acestor ipoteze. Deşi excentrice, ideile puse în circulaţie îşi aveau logica lor.

– Să mergem să cercetăm! – propuse Cal, cu angoasantul său entuziasm.

– Eu am şi-o ruletă… – preciză Braa.

– Ce să faci cu ruleta? – se miră Alizee. Tu de pensetă ai nevoie…

Ceilalţi ridicară din umeri, neînţelegând ultima aluzie. Braa o înţelese, dar, ştiind e doar o răutate gratuită, nu se sinchisi şi-şi continuă expunerea:

– Măsurăm exteriorul imobilului, calculăm suprafaţa, apoi măsurăm interiorul şi vedem diferenţa. Dacă e vreo diferenţă…

– Clar! – strigă Cal. Haideţi, terminaţi jocul şi să mergem!

– Nu merg nicăieri! – protestă Oriana. Poate mâine… Vreau să dorm! Vreau un coşmar!

– Aş putea să fiu coşmarul tău… – se oferi din nou Cal.

– Ei, nici chiar aşa! – zise romanciera şi se retrase în camera sa.

Detectivul se mai foi o vreme, apoi propuse celorlalţi:

– Hai să mergem noi! În definitiv, sclifosita asta tot nu ne-ar fi de mare folos…

– Poate mâine… – spuse Alizee. Am început un rebus şi, da, sunt şi eu obosită.

Cum râvna lui Cal nu mai era împărtăşită de nimeni, urmă ca descinderea la imobilul intrat în sumbrul istoric al Criminalisticii să se facă a doua zi.

 

Oriana adormi aproape instantaneu.

Era mult fum şi multe femei ieftine[3]” – mai apucă să gândească, apoi se pomeni atârnată într-un cârlig precum cele din abatoare, torţionari lipsiţi de sentimente introducându-i urechelniţe pe nări şi un şarpe hidos în esofag. Senzaţii dezgustătoare o sfiorară lăuntric. Un individ musculos şi complet ras îi administră un ser de culoare verzuie, intravenos. Substanţa îi dădu o stare bizară, răscolind şi amplificând la maximum toate suferinţele morale din trecut, stârnind refulările, iluminând frustrările, iradiind chinuri indescriptibile, inumane. „Acum, te vom zidi de vie şi vei rămâne veşnic în această stare de chin inimaginabil!” – rânji o altă huidumă, iar victima se cutremură de-o îngrozitoare fericire…

În zori, se simţea odihnită, faţa fiindu-i aidoma celei a unui copil mulţumit.

– Astăzi, îl vom prinde pe odiosul asasin! – rosti ea cu entuziasm şi se pregăti să coboare la cafea.

Alizee se afla deja în bar, cu o mină la fel de radioasă.

„O fi avut şi asta un coşmar revigorant? – se întrebă romanciera. Tot ce se poate, căci Braa pare destul de obosit…”.


[1] Începutul poemului Ploaia, din volumul Cartea de dragoste.

[2] Personaj din Colecţionarul de vise, de Oana Stoica-Mujea.

[3] Citat din Colecţionarul de vise.

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Colecţionara de coşmaruri – 12

  1. Pingback: Daca toate acestea fi-vor invatate, Nicolae Labiș « my heart to your heart

  2. Pingback: Ideal | Ioan Usca

  3. Pingback: Vot pentru Grişka « Link-Ping

  4. Emy spune:

    Salut, daca te intereseaza un link-exchange cu blogul http://www.baubau-exista.blogspot.com te rog sa ma anunti. Multumesc

  5. Pingback: Fudulii de cocoș «

  6. Pingback: Wordpress 3.0.2 | Blogul unui pui de Morosan...

  7. Pingback: Din spațiul celtic. Enya « Mirela Pete. Blog

  8. Pingback: PDL-istul care m-a amenintat cu moartea « Hai ca se poate!

  9. Pingback: Interventia Noricai Nicolai in timpul dezbaterii din Comisia PETI privitoare la libertatea presei din România « Dum spiro, spero

  10. Pingback: Comentarii la Cartea Ecclesiastul – 11 | Ioan Sorin Usca

  11. Pingback: In the fucking romania, the fucking contest is fucking annoyng(I) « Vlady8

  12. Pingback: PDL-istul care m-a amenintat cu moartea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s