Colecţionara de coşmaruri – 16

 

16.

Aşa cum se temuse Iara, jurnalista cea roşcată, domnul plutonier-major Onicikov avea chef să recite poezii, în mod preponderent din lirica bulgărească. Aşa cum se temuse Onicikov, ziarista apăru cu toată trupa, ba, mai mult, se autoinvită şi colonelul Pencev, la curent cu ieşirea la local din nu se ştie ce sursă, deşi toţi îl bănuiră pe detectivul Cal.

– Am auzit că dai o masă… – îi spuse colonelul subordonatului său, pe un ton care nu lăsa loc de replică.

Onicikov zise un fel de „mda”, care semănă mai mult a oftat. Apoi, reculegându-se, întrebă:

– Luăm câte-o berică?

– Noi ne gândeam la un vin… – zise Braa, aducându-l pe plutonier în pragul disperării.

– De acord – interveni Alizee -, dar nu iei iarăşi vin de fiţe! Dacă-i vechi de opt ani, e suficient…

– Opt ani! – icni Onicikov. Anul trecut am avut cea mai bună producţie!… A fost vremea mai secetoasă şi…

– Oricum, trebuie să aibă opt ani! La vânat, nu merge vin mai tânăr – decise Braa, expert.

– Vânat!… – mai murmură imprudentul plutonier.

– Le-ai dat şi lor? – îl întrebă Pencev pe Cal.

– Nu, am uitat – răspunse detectivul, pe-un ton inexpresiv.

Cum nimeni nu pricepu despre ce este vorba, priviră toţi cu surprindere cum colegul lor scoase din buzunarul interior al hainei un teanc voluminos de bani, după care înmână câte două mii de euro fiecărui participant la acţiunea de prindere a odiosului asasin din Albena.

– Ce-i cu ăştia? – întrebă romanciera Oriana, la fel de nedumerită ca şi ceilalţi.

– Din partea Poliţiei locale, să aveţi cu ce vă plăti consumaţia… – riscă domnul plutonier-major.

– Glumeşte! – interveni colonelul Pencev. Masa o achită colegul, este plăcerea lui! Nu?… Banii sunt din recompensa pentru prinderea ucigaşului – mai preciză pentru ceilalţi.

Mânată de spiritul său practic, ardelenesc, jurnalista Iara întrebă:

– Şi la cât se ridica recompensa?

Colonelul Pencev nu răspunse imediat, socotind ceva în gând, iar detectivul Cal era preocupat de unele aspecte diferite:

– Nu luăm melci în miere la desert?

– Melci în miere!… – gemu Onicikov.

– Cât era recompensa? – insistă Iara, pe-un ton categoric.

– Vreo douăzeci de mii de euro… – spuse evaziv colonelul.

– Şi, atunci, nu trebuia să primim fiecare câte patru mii de euro?… Deşi, dacă ţin bine minte, eu am spus că asasinul este-n imobil şi Oriana s-a gândit la intrarea secretă… Tu, doar te-ai pişat în chiuvetă…

– Mă rog – făcu detectivul încurcat -, dar ăsta a fost actul declanşator al mecanismului. Apoi, dacă nu vă ziceam eu despre asasinat, voi eraţi şi acum în Standard, să jucaţi Bridge… Plus că eu am anunţat Poliţia… Lăsaţi, la următorul asasin prins, luaţi voi mai mult…

– Mda… – interveni Alizee. Prindem vreo cinci asasini pe săptămână şi ne-am scos!

Făcându-se că nu remarcă ironia, Cal opină:

– Poate n-or fi chiar atâţia, dar, câţi or fi…

– Bună seara, aţi decis ce comandaţi?… interveni un ospătar spilcuit, abătând atenţia de la subiectul destul de tensionant.

Alizee se decise pentru o ciorbă picantă de vânat, cu ciuperci siberiene şi cu piersici meridionale. Ceilalţi aleseră mai frustra ciorbă din burtă de căprioară, cu ierburi de munte şi smântână de iac, singur Cal dorindu-şi o supă de roşii cu orez. Apoi, Iara preferă antricot de cerb cu sparanghel şi sos de citrice, ceilalţi optând pentru potârniche umplută cu cireşe, în sos de coniac. Hotărâră să mai ia împreună un mistreţ surpriză, asiguraţi că este gătit într-un mod savant şi, desigur, labă de urs, amănuntele fiind lăsate la latitudinea bucătarului. Din nou, Cal făcu notă discordantă, comandând o pizza Margherita şi bere Tuborg. Braa propuse, ca aperitiv, un coniac Martell din 1928 (an deosebit de bun!), idee însuşită cu entuziasm de către aproape toţi mesenii (Cal îşi luă un gin). Vinuri se aduseră atât roşii, cât şi albe, răcite la 8 grade (câte-un grad Celsius la anul de vechime). Pe când închinară, apăru şi maiorul Melatov, revenit din deplasarea sa la Varna. Onicikov îl privi resemnat, nemaivând putere de reacţie.

– Stai cu noi! – îl invită colonelul Pencev. E plăcerea lui Onicikov…

„Plăcerea mea ar fi să-ţi sparg râtul ăla de tâmpit!” – gândi plutonierul, imaginându-şi cum l-ar juca în picioare pe superior.

Maiorul Malatov povesti ultimele evenimente din Varna:

– Vi-l mai amintiţi pe ăla, reţinut pentru crimă? Abia am ajuns în Varna, şi-l văd pe tipul fugărit de mai mulţi, că şparlise ceva. Până să ajung la el, deja-l prinseseră şi-i aplicau corecţia… Dau să cercetez cazul, când văd că arde Banca… Se creează agitaţie, tipul fuge din nou, oamenii se îmbulzesc să vadă incendiul… Pompierii sting focul după vreo două ceasuri şi constată că sinistrul a fost provocat de-o mână criminală. Se cercetează zona, şi-ntr-un parc din apropiere se descoperă tricoul individului, ăla care-a fugit cu femeia… A fost dat în urmărire generală…

– E soţul meu – interveni Oriana, cu o voce inexpresivă.

– Da, am reţinut de data trecută… – răspunse Melatov. Mereu face din astea?…

– Nu chiar… Aici, în Bulgaria, nu ştiu ce s-a petrecut cu el…

Colonelul Pencev rămase tăcut, părând că se gândeşte la ceva complicat. După o vreme, apelă un număr de telefon:

– Salut! Da, Boris… Auzi, unde eşti? Fain… Noi suntem la Royal… Hai şi tu!

„Futu-i!” – îşi zise Onicicov.

– Nu-i problemă, face cinste un coleg…

„Futu-i! Futu-i! Futu-i!” – îşi continuă plutonierul ideea.

Braa intui că o să apară Adeline, deşi nu era la curent cu prietenia dintre aceasta şi colonelul Pencev. Însă, auzind despre incendiul de la Cazinoul local, spectacol pe care-l ratase, din pricini obiective, ca şi despre incendierea Băncii din Varna, bărbatul făcu unele conexiuni logice, şansele de a se înşela fiind minimale.

Într-adevăr, Adeline apăru impunătoare, când mesenii ajunseră la desert.

– Au ciorbă de cangur? – se interesă, după formulele obişnuite de protocol.

– Mai mult ca sigur! – estimă colonelul Pencev. Colegul tocmai ne povestea că a ars Banca din Varna…

– Da?… – se miră Adeline. Nici n-am ştiut, eram pe şosea cu maşina…

Spunând acestea, tânăra îi strecură un pachet prietenului său, iar acesta, zâmbind, nu mai aminti despre incendiu.

– Nu aveai şi-un însoţitor? – interveni Oriana, pe-un ton indiferent.

– Ba da… – zise Adeline evaziv. Cred că a rămas prin Varna…

– A transpirat?

– Mai mult ziua… – continuă interpelata cu jumătăţile de măsură.

– Şi noaptea?… – insistă romanciera.

– Noaptea avea liber să facă ce vroia…

– Şi ce vroia?

– De unde să ştiu eu?

Cum dialogul era confuz, nu deranjă pe nimeni când băiatul cu ziarele îl întrerupse:

Litoralul! Ediţie de seară! Criminal odios arestat de poliţiştii locali! Interviu în exclusivitate cu plutonier-major Onicikov!

Jurnalista cea roşcată simţi că e cuprinsă de-un vertij, privirea împăienjenindu-i-se.

– Voi l-aţi prins? Voi?…

– Tehnic, da… – bâigui plutonierul. În articol, se aminteşte şi de contribuţia voastră…

– Şi poza? – insistă ziarista, cu chipul fremătând. De ce n-avem poză? Unde-i poza mea?! De ce nu-i poza mea?! Sunteţi o gaşcă de corupţi! N-aţi fost în stare să-l prindeţi decât pe prăpăditul de Xreader!…

– De ce-l faci prăpădit? – obiectă Oriana.

– Pentru că asta este! Şi ăştia-s toţi nişte corupţi, mână-n mână cu mafia locală şi cu guvernul de bandiţi de la Sofia! Fac trafic de persoane, protejează pe toţi interlopii, ei sunt capii prostituţiei, iar acum se împăunează cu munca mea!…

– Bine – făcu încercănata romancieră împăciuitor -, or fi cum zici tu, dar, ce-ai cu Xreader?…

– Lasă-mă-n pace cu Xreader al tău! Întâi, ăsta m-a furat la bani – vizat era Cal -, acum vor să-mi răpească şi gloria! Am să mă lupt cu sistemul!…

– Mai înţelept ar fi să te calmezi… – interveni colonelul Pencev.

– Draga mea… – spuse şi Onicikov.

– Nu sunt nicio draga mea pentru tine, mafiotule!…

Din fericire, Iara se sufocă, astfel că trebui să ia o duşcă de coniac. Căldura blândă a licorii o calmă într-o măsură.

– Aş propune să ne liniştim… – insistă Pencev. Litoralul are o circulaţie restrânsă… Cui îi pasă de el? La voi, puteţi prezenta cazul cum vă pică mai bine… Dacă simţiţi nevoia, veniţi să trageţi nişte poze cu asasinul…

Într-un târziu, Iara reveni la sentimente mai bune, deşi considera că acţiunea în care se evidenţiase ar fi meritat o mediatizare internaţională.

– Ia uite cine apare! – făcu brusc maiorul Melatov. Hei, tinere, ia vino tu pân-aici!…

Privind într-acolo, toţi îl recunoscură pe Xreader, mai puţin Oriana care, din pricina tunsurii la zero, cu puţin breton în faţă, a chipului tumefiat şi-a hainelor noi, îl privi ca pe un străin. Zbuciumatul inginer fu luat în mod neaşteptat la autostop şi intră în Royal ca mânat de-un imbold tainic.

– Ţie-ţi cam place de noi, văd că ne cauţi mereu! – observă Melatov.

– Dă-i pace! – medie domnul colonel. Hai, stai şi tu să mănânci ceva! Ce-ai vrea?

– Ştiu eu?… – zise acela, cu glas pierit.

Recunoscându-l după glas, înainte de a-şi manifesta surprinderea, Oriana comandă pentru el din reflex:

– Pui cu cartofi!

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Colecţionara de coşmaruri – 16

  1. Pingback: După faptă… | Ana Usca

  2. Pingback: 6 DECEMBRIE 2010, ZI DE DOLIU POLITIC, ZI DE DOLIU PENTRU DEMOCRATIA DIN ROMANIA « Hai ca se poate!

  3. Pingback: Frédéric Bazille(6 decembrie 1841 – 28 noiembrie 1870), pictor francez impresionist « my heart to your heart

  4. Pingback: De Craciun adopta o pisica sau un catel pentru copilul tau! « my heart to your heart

  5. Pingback: Cat de “mort” este de fapt PDL? « Adevarul e dincolo de noi

  6. Pingback: De Craciun adopta o pisica sau un catel pentru copilul tau! « Supravietuitor's Blog

  7. Pingback: Preşedintele Traian Băsescu si guvernul lui vor ca si pensionarii cu pensii sub 1000 de lei să plătească CAS « Supravietuitor's Blog

  8. Pingback: Blogul meu a împlinit 2 andi « Andi Bob

  9. Pingback: Atît de fragedă… « Blogul blondei deştepte

  10. Pingback: Incepand cu 2011 indemnizatia pentru mame se va acorda doar timp de un an. « Dum spiro, spero

  11. Pingback: Când nu-ţi găseşti cuvintele, ochii tăi vor vorbi! « Gabriela Elena

  12. Pingback: Comentarii la Cartea Cântarea Cântărilor – 3 | Ioan Sorin Usca

  13. Pingback: 6 DECEMBRIE 2010, ZI DE DOLIU POLITIC, ZI DE DOLIU PENTRU DEMOCRATIA DIN ROMANIA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s