Colecţionara de coşmaruri – 17

Coperta: Adina Olivia Huţanu

.

17.

Aburii alcoolului începură să facă ravagii.

– Dacă ai sânge-n instalaţie – articulă Braa cu anume dificultate către Cal -, să jucăm ruleta rusească. Cine-o mierleşte, va fi îngropat decent, iar celălalt rămâne cu banii… Uite, ne împrumută dom’ Melatov revolverul…

– Şi eu joc! – zise maiorul Melatov, a cărui mamă era rusoaică.

Cum maiorul începu să golească încărcătorul, spre a lăsa un singur glonț, detectivul înţelese că nu mai poate da înapoi.

– N-ar fi mai prudent să ne batem? – mai încercă o ieşire din impas.

– Păi, dacă ne batem, mori la sigur! – îi explică Melatov. La ruletă, avem şanse egale… Teoretic, cel puţin, pentru că, în practică, eu n-am pierdut niciodată, deşi joc ruleta săptămânal, de câte ori mă-mbăt…

– Da’, eu cu Braa am vrut să mă bat… – obiectă Cal.

– Haidem! De mult vreau să-ţi sparg muzicuţa… – se ambală Braa.

– Încetează! Eşti om în toată firea! – se agăţă Alizee de Braa.

– Lasă-mă! – se smuci acesta. Vreau să curgă sânge!… E gruzin! O să-i umplu râtul de borş!…

– Nu-i gruzin, Braa, eşti tu beat! Dacă ţi se-ntâmplă ceva, eu ce mă fac?…

Oricât ar fi fost de viteaz, Braa se cam înmuie, astfel că trebui să-şi facă singur curaj:

– Crezi că Taras Bulba[1], în locul meu, ar da înapoi?…

– Dar, tu nu eşti Taras Bulba! – imploră Alizee. Uite, nici măcar dantura nu eşti în stare să ţi-o faci!…

– Unde va merge el, n-are nevoie de dantură! – bravă Cal, atins la rându-i de flamă.

– Tu să taci din gură – îl repezi blonda cea scundă -, că numai din vina ta se petrec toate!…

– Da’ ce? Eu am început?…

Maiorul Melatov interveni împăciuitor:

– Ei, nu mai contează cine-a început! Important e cine-ncepe acum… Revolverul e pregătit…

– Braa! Dacă faci asta, chiar dacă rămâi în viaţă, să ştii că totul între noi s-a terminat!…

– Am douăzeci şi opt de ani! Dacă mai trăiesc mult, am să ajung ca voi! – se auzi un răcnet, într-un alt ungher al grădinii.

– Care urlă aşa? – se miră Melatov.

– E Xreader… – interveni romanciera Oriana, apărută de nu se ştie unde. Şi-a amintit de Platonov[2]… Nu trebuia să-i daţi bere! La anul, o să urle că are douăzeci şi nouă de ani, peste doi ani, că are treizeci, şi tot aşa…

Anotimpul iluziilor s-a încheiat.

Mugurii au şi uitat

de când s-au prefăcut în floare[3]

Domnul plutonier-major Onicikov încetă să se mai gândească la costul consumaţiei şi-şi reluă asalturile asupra jurnalistei celei roşcate, mizând din nou pe puterea de vrajă a Poeziei.

– Tu eşti bărbat, bă? – îl întrebă Iara. Îi tot dai cu versurile, ca o liceană!… Dacă eşti puternic, joacă şi tu o ruletă

– Chiar! Hai şi tu!… – îl îndemnă Melatov.

– Pun cinci mii de euro pe Cal… – spuse Adeline.

– Eu pe Onicikov – se prinse-n joc domnul colonel Pencev. Mai pariază cineva?…

– Intru şi eu! – făcu Xreader.

– Tu cât ai băut? – interveni Oriana. A văzut cineva cât a băut ăsta?…

– Da’ ce? Tu ai bani, bă? Ai vândut cămaşa cu care te-au prins ăia? – îl ironiză Melatov. Ăştia doi ce dracu fac? – îşi mută atenţia la un alt aspect.

Braa şi Cal se sărutară ruseşte, după care, curgându-le balele de râs, rememorară arestarea odiosului asasin albinos.

– Îmi şi închipui cum jucai bătuta, ca să alergi cu scula după chiuvetă!… – zise Braa, înecându-se de râs.

Ghiuvetă! – sublinie Oriana, dar n-o auzi nimeni.

– Băă, mai jucaţi? – întrebă Melatov disperat.

– Dă-le pace, ce tot ai cu ei? Nu vezi că au de povestit? – interveni Alizee.

– Mai bine jucăm spiciki… – îi zise Adeline colonelului, dar acesta, excitat, luă revolverul lui Melatov şi, ducându-l la tâmplă, apăsă pe trăgaci.

– Fâss! Ghinion… – remarcă plutonierul Onicikov.

– Adică, ce? Ai fi vrut să mă vezi mort? Încearcă şi tu, dacă eşti bărbat!…

Iara privi aprobator, astfel că plutonierul duse şi el pistolul la tâmplă.

– Nu vă supăraţi – se auzi glasul profesional al unui ospătar -, dar localul este rezervat pentru boieri!…

– Asta să i-o zici lu’ mă-ta! Eu sunt prinţesă!

Cu această replică, îşi făcu intrarea Rebecca, invitată şi ea telefonic de către colonelul Pencev, decis să o facă lată. Cum nu avu ce cadou să ia la repezeală, prinţesa agresivă[4] veni însoţită de un tânăr care părea să aibă ochii oblici, dar putea fi şi un efect datorat luminilor nopţii şi ochelarilor.

Jurnalista Iara, cea care l-a descoperit pe odiosul asasin din Albena, a participat la o recepţie organizată în onoarea sa, în semn de recunoştinţă, de Poliţia locală” – începu ziarista cea roşcată să-şi alcătuiască corespondenţa pentru cotidianul sătmărean.

Luminile nopţii începură joace halucinant, într-un efect bizar. Mădălina privea vinovat. Acum, ar fi dat orice ca Marcus s-o ierte şi să nu se bată-n duel cu Gabriel. Era tardivPe ţeava revolverului zvâcni o flamă roşiatică… De fapt, eu n-am văzut niciodată o armă descărcându-se. Să-l rog pe Melatov…” – concepu Oriana un nou început de capitol şi, totodată, căută noi modalităţi de documentare.

Te-am iubit încă dinainte de a te cunoaşte.

Ţi-am caligrafiat mersul felin, ezitările, râsul.

M-am îmbăiat în spuma tăcerilor tale.

Te-am visat căutându-te în mine

Şi aflându-te întreg[5]

Şi acum, ăştia erau pe punctul să se schilodească! De ce trebuie bărbaţii să fie atât de tâmpiţi? De fapt, ce mai întreb?… De la băutură vin toate! Trebuie să am o discuţie serioasă cu Braa! Nu acum, că deja-i pulbere, mai rău îl aţâţ…” – gândi Alizee, profitând de prilej să înceapă şi-un nou poem.

– M-ai chemat până aici şi voi deja vorbiţi cu pula!… – îi reproşă Rebecca colonelului Pencev.

– Băă! Ce-mi place cum eşti tuns!… – zise Melatov, trăgându-i o palmă peste ceafă lui Xreader. Să tot vii la Poliţie! Cazare, masă, apă caldă, tineta la nas… Uite ce frumos te-au tuns!…

– Cine-i tânărul? – se interesă Pencev, privind la însoţitorul Rebeccăi.

Chinezu… – se recomandă acela[6].

– Bei? Că ai nasul roşu…

– M-am scărpinat…

„Şi ăsta se scarpină! – îşi zise Alizee. Chiar, unde-a dispărut Braa?”.

– Ciorba de potroace! – anunţă solemn un ospătar şi, de prin toate ungherele grădinii, grupul se reuni în jurul blidelor de lemn, cu linguri din aceeaşi esenţă, în care aburea preţiosul lichid, esenţă tacâmuri de curcan în moare de varză.

Curând, ciorba vrăjită risipi în bună măsură aburii alcoolului, prilej să se comande încă trei baterii de coniac.

– Prima dată mă aflu pe litoralul bulgăresc, dar pare un loc liniştit… – aprecie Chinezu.

– Este un loc liniştit – îl lămuri maiorul Melatov -, pentru că veghem noi să-l menţinem astfel…

„Ce să zic? Nu mai puteţi voi de cum vegheaţi!…” – îi trecu prin gând ziaristei celei roşcate.

– Ei, dacă mai radem şi coniacul ăsta, poate nu va mai fi un loc atât de anost – avu Rebecca o intervenţie optimistă.

– Băi, nebuni mai sunteţi! – recapitulă colonelul Pencev întâmplările din acea noapte. Bine că nu s-a rănit careva!…

– Păi, nu începe iarăşi?… – întrebă Adeline, pe-un ton aproape panicat.

– Nu ştiu, să vedem… – făcu colonelul.

– Bă, noi ne distrăm, băăă!… – izbucni un răcnet din stradă, prilej pentru Melatov să alerge prin grădină şi să sară gardul restaurantului.

Curând, un individ fu azvârlit în incintă, ulterior apărând şi maiorul.

– Ce coincidenţă! – îi zise aceluia cu blândeţe. Şi noi ne distrăm… Hai să ne distrăm împreună!…

Cum Pencev şi Onicikov se prinseră-n joc, alături de Melatov, pasându-şi-l unul altuia pe cetăţeanul turbulent, îi veni poftă şi lui Xreader de fapte vitejeşti şi, lovind mogâldeaţa cu piciorul, îi spuse pe-un ton cât mai aspru:

– De ce tulburi, bă, derbedeule, liniştea staţiunii? La mă-ta acasă tot aşa urli?…

Poliţiştii îl lăsară să-şi facă damblaua, prăpădindu-se de râs, în vreme ce Rebeccăi îi veni şi ei poftă să schimbe câteva pase cu chilugul Xreader.

– Gata, băi, v-aţi distrat destul! – interveni echilibratul Pencev. Aruncă-l afară – îi zise maiorului -, că-i procurorul Bonev, să nu-şi aducă naibii aminte că noi l-am spart…

– Ai piercing? – o întrebă Alizee pe Rebecca.

– Am şi-un tatuaj – răspunse prinţesa agresivă, dispusă să-l şi arate.

– Şi eu mi-aş face… – găsi poeta cea mignonă un nou tertip de-al tortura pe Braa.

– Cum să-ţi faci porcării din astea? – protestă acela.

– Aşa, bine, cum se face! E la modă…

Ulterior, Alizee regretă fronda, căci Braa, cătrănit, îl provocă pe Melatov la un concurs de golit halbe de coniac.

– Cine pică primul în bazin e prost! – găsi maiorul miza jocului.

„Tu eşti prost oricum!” – gândi colonelul Pencev.

– Unde este toaleta? – se interesă Chinezu, plin de pudoare.

– Oriunde, eu plătesc! – veni răspunsul plutonierului Onicikov.

Se comandă şampanie, când căpitanul Ţanev pătrunse agitat în incintă:

– Domnule colonel – i se adresă lui Pencev -, un nou asasinat oribil!

– Calmează-te! – îi răspunse superiorul. Asasinatu-i asasinat, nu are grade de comparaţie…

– Domnule colonel – insistă acela -, tipa aia tăiată-n bucăţi este nimic pe lângă ce-i aici!…

– Mă rog… Vedem noi ce este, când se luminează… Aţi măturat zona?

– Fireşte!

– Să mergem să vedem! – se înflăcără Cal, dar părea singurul entuziast.

„De data asta, nu ne mai fentezi tu la bani!” – gândi Iara.

„Sper să se deschidă diferit intrarea secretă, că m-am săturat să se tot pişe ăsta-n ghiuvetă!” – nădăjdui Oriana.

– Vin şi eu! – se inflamă Xreader.

Domnul maior Melatov îi trase, din nou, o palmă peste ceafă şi-i zise blând:

– Stai, băi, acasă, că eşti transpirat şi răceşti! Mă, ce fain l-au tuns ăştia!… – mai remarcă, adresându-se celorlalţi.


[1] Eroul principal din romanul omonim al lui Nikolai Vasilievici Gogol.

[2] Personaj din Piesă fără titlu de Anton Pavlovici Cehov.

[3] Începutul poemului Anotimpul iluziilor de Ştefan Ţanev (n. 1939).

[4] Aşa este numită Rebecca Mohl în unele locuri din scrierea noastră Cartea cu Poveşti.

[5] Începutul poemului Elitre din volumul Cartea de dragoste.

[6] Cristian China Birta, blogger maramureşean.

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Colecţionara de coşmaruri – 17

  1. Pingback: Ivona Boitan/Ştefan Georgescu – Crăciunul Mincinoşilor | Ioan Usca

  2. Pingback: Consecinţele flagelului FMI! România, încotro? « joy

  3. Pingback: Ti-am furat porcii pentru ca dumneata esti bogat « Hai ca se poate!

  4. Pingback: Muzici de iarnă și colinde cântate de Enya « Mirela Pete. Blog

  5. Pingback: De necrezut – Comisia juridica a Camerei Deputatilor a scapat-o pe Ridzi de perchezitie si urmarire penala « Dum spiro, spero

  6. Pingback: Judecă o persoană după întrebările sale, nu după răspunsuri | Per aspera ad astra

  7. Pingback: Comentarii la Cartea Cântarea Cântărilor – 4 | Ioan Sorin Usca

  8. Pingback: In the fucking romania, the fucking contest is fucking annozing(III) « Vlady8

  9. Pingback: Ti-am furat porcii pentru ca dumneata esti bogat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s