Colecţionara de coşmaruri – 22

Coperta: Adina Olivia Huţanu

.

22.

Deşi trenul cursă de persoane Albena – Varna fu tras la linia 4 peron, călătorii îl ignorară, atraşi în mod irezistibil de numeroşii globi oculari, risipiţi pe dalele de gresie printr-un inexplicabil hazard. Toţi căutară să improvizeze, din ce se nimerise să aibă la ei, ca un fel de crose, amuzându-se să trimită ochii cât mai departe ori fixându-şi felurite ţinte. „Pe cât că o nimeresc pe doamna aia drept în fiong?” – se auzi un glas entuziast. „Du-te, bă, vezi să n-o nimereşti!…” – răspunse o altă voce, umbrită de scepticism, dar şi de teama ca nu cumva primul vorbitor să fi avut dreptate. Pe firul liniei electrificate fură înşirate ghirlande bizare, abia unei priviri pline de acuitate devenindu-i lămurit că sunt intestine. „Nu ştiţi, ce s-a petrecut aici?” – întrebă Oriana mirată pe un lucrător feroviar. „Nu ştiu, s-or fi îmbătat…” – indică acela o posibilitate, destul de puţin plauzibilă. „Oamenii se îmbată mai mereu – îşi spuse romanciera -, însă nu-şi întind maţele pe toţi stâlpii! O fi vreun obicei local…”. Cum, la blocurile de peste drum, ferestrele începură a pocni una după alta, izbite de ochii ce descriau traiectorii curioase, chipuri hidoase se iveau în ferestre, urlând acelaşi refren: „Băă, nu mai daţi cu ochi!”. „Ce mutre! – observă scriitoarea. De parcă, dacă am da cu portocale, geamurile ar deveni mai rezistente… Urâţi, proşti şi răi! Bine că nu locuiesc aici!”. Oribilele chipuri apăreau şi dispăreau, deoarece călătorii începură să le ia la ţintă. „A plecat şi trenul… – observă Oriana. Şi va veni altul, şi-o să plece… Şi tot aşa! Ce plictiseală!…”. „Nu vă supăraţi, n-aţi văzut o mână stângă?” – o întrebă un bărbat în pufoaică. „Acum, eu ar trebui să am grijă şi de mâna ăstuia! Poţi juca golf foarte bine şi cu dreapta… Ce chestie! Ăsta-i interesat doar de mână, ca şi cum de ochi s-ar putea dispensa fluierând…” – îşi zise romanciera,observând că individul îşi pierduse şi cei doi ochi, pe lângă mâna stângă invocată. „Poate de aia întreabă, că nu vede…” – îi veni o iluminare. „A trişat! Sfioraţi-l!” – se auzi un strigăt, după care o mare mulţime de mutilaţi porni în urmărirea unui invalid. „Dacă-l prind şi-i vor lua căruciorul, a pus-o! Va trebui să se târască…” – medită încercănata scriitoare şi se deşteptă.

– Drăguţ! – îşi zise. Deşi, n-a fost cine ştie ce!…

Totuşi, tenta uşor coşmarescă a visului reuşi s-o remonteze în bună măsură pe scriitoare, astfel că porni către cafeneaua de la parterul hotelului cu o mină proaspătă.

– Erau circa şaizeci de metri de intestin – rezumă Braa, Cal ascultându-l atent. Uite, am făcut şi beşici la degete de cât am învârtit la rahatul ăsta de ruletă. Este, aşadar, evident, că erau cel puţin patru victime…

Oriana înţelese pe dată că se face referire la cele petrecute în imobilul cercetat în ajun, astfel că interveni:

– Şi, dacă ţinem cont că erau patru inimi înşirate pe-o frigăruie, tot patru victime ar rezulta… Ai urinat în ghiuvetă? – îl întrebă pe detectiv.

– Mda – răspunse acela -, însă, mai mult aşa… de plăcere. Din măsurătoarea exteriorului şi-a interiorului a rezultat că nu-i nicio diferenţă…

– Diferenţa ar consta în faptul – interveni Braa – că mi-am agravat beşicile. Dacă măsuram doar intestinele, tot ar mai fi mers…

Într-un ungher, Iara dădea indicaţii telefonice:

– Publici cum îţi spun: Jurnalista Iara a descoperit o nouă pistă în cazul oribilului şir de asasinate din Albena. Mâine trimit detaliile… N-am poză, pune una de la turci!… Aşa, că n-am putut să-mi fac!… Ce nu pricepi?… Da, opt asasini… Lasă-l dracului de prefect corupt, crezi că asta-i interesează pe cititori!?…

– Asta când i-o fi numărat – se miră Cal -, că ieri a vomitat toată ziua?…

– Poate din pricina coşului… – opină Oriana.

– Ori îşi va fi privit în oglindă părul proaspăt vopsit… – sugeră Braa.

– Bună dimineaţa! – salută Alizee, venită în cafenea ceva mai târziu. Nasol cazul de ieri, frigiderul era aproape gol! La albinos, cel puţin, ne-am umflat cu bere irlandeză…

„Absenţa capului victimei îl miră pe Marcus. De ce i-ar fi luat capul, dacă restul trupului l-a lăsat aici? Aş fi înţeles să-i înlăture şi amprentele, ca şi semnele particulare… Nedumerit, deschise frigiderul. Aici, între sticle de bere neagră, rânjea craniul Mădălinei. Bizar – îşi zise, desfăcându-şi o bere… Parcă-i prea horror! Dar, de fapt, de ce să nu-mi diversific scrisul? Oricum, oricât ai ciopârţi pe cineva, tot chinurile sufleteşti primează…”. Oriana zâmbi, mulţumită de întorsătura neaşteptată găsită, prin care urma să-şi salveze ultimul roman. Ulterior, decise să n-o decapiteze, totuşi, pe Mădălina, ci să aleagă o altă victimă.

„Am închis, încet, ochii.

Am văzut o mare de femei.

Toate veneau, ca o armie hotărâtă şi necruţătoare

să se iubească cu tine în sângele meu[1].

Chiar, că am văzut sânge în Albena cât nu vezi suc de roşii în filmele americane! Oare de ce femeile sunt victimele predilecte? Vor fi fiind prăzi mai lesnicioase, ori din cauză că le turuie gura până te scot din minţi?…” – îşi începu Alizee un nou poem, însoţit de meditaţiile complementare.

„Experimentaţii asasini neputincioşi în faţa perspicacităţii Iarei. Şirul oribilelor crime li s-a curmat, celebra jurnalistă aflându-le punctul slab. Am aflat pe dracu! Să mă concentrez, măcar pe ăştia să-i găsim, până-mi trece coşul! A început să-mi şi curgă…” – se întristă ziarista oarecând roşcată, incapabilă de a găsi un fir călăuzitor către descoperirea ucigaşilor.

– E clar că au fost mai mulţi autori! – le spuse celorlalţi, ca să-şi facă curaj. Foarte posibil, tot nişte plasticieni post-moderni…

– Posibil – admise Cal -, dar sunt şi alte piste… Cel mai bine ar fi să aşteptăm şi raportul legiştilor. Sau, dacă se va stabili identitatea victimelor, poate vom reuşi să găsim unele conexiuni…

Pe această replică, reveni în cafenea Rebecca, nepărând în cea mai bună dispoziţie:

– Eu nu mai îl iau nicăieri pe Chinez, că-mi face numai belele. Cu coarda elastică a măturat toţi bolovanii cu fruntea, iar ieri a căzut ca fraierul de pe parapantă!… Spre norocul lui, zburam deasupra mării! Dar, cum norocul e relativ, din toată imensitatea de apă a nimerit barca unor tipi… Normal, tot cu capul înainte s-a dus, zici că are mercur în loc de creier… A trecut prin barca ălora ca prin brânză! Acum, e la terapie intensivă… Am stat toată noaptea la spital, dacă nu jucam remy cu nişte asistente cred că muream de plictiseală!

– Câţi inşi erau în barcă? – dori Braa să afle.

– Patru… – răspunse Rebecca, cu gândul în altă parte.

– Bulgari? – continuă interpelarea.

– Ce-or fi fost… Cred că vorbeau româneşte… – mai zise prinţesa agresivă, cu un vădit dezinteres faţă de subiect.

– Ei sunt asasinii! – se precipită Iara, uimindu-i pe toţi.

Raţionamentul jurnalistei fusese unul cât se poate de simplu: „Căutăm acul în carul cu fân! Dar, dacă nu mă arunc, poate-i pică vreunuia vreo fisă… Aşa, îi bag pe ăştia patru! Fie sunt ei asasinii, şi atunci se va consemna că eu am zis-o prima, fie nu-s ei, caz în care voi câştiga timp…”.

– De ce-ar fi ei? – rosti Oriana.

– Păi, gândiţi-vă! Din tot hăul de apă, să pice Chinezu taman peste tine! Aici e clar un semn al Proniei!…

„Acuma-i dă cu Pronia – medită Braa -, după ce ieri zicea că ne tragem din maimuţă!”.

– Oare, dacă stăm sub semnul Proniei, care-or fi raţiunile buboiului care ţi-a înflorit pe obraz? – deschise Alizee un subiect teleologic.

– E o infecţie banală, nu despre asta-i vorba! – căută jurnalista să abată discuţia.

În acest moment, reveni Xreader, proaspăt tuns, lipsindu-i bretonul cu care fu văzut data trecută. Printr-o coincidenţă, la câteva momente după el intră şi Adeline, revenită de la Sofia, unde avu unele treburi de rezolvat.

„Ăştia iarăşi au fost împreună!” – se încruntă Oriana. Decise, însă, să afle cu răbdare până unde a ajuns relaţia dintre cei doi, astfel că abordă un alt subiect:

– Bine că mai apari şi tu! Ai putea, altădată, să mai şi anunţi când pleci!… Du-te să-mi iei un compot!…

– De care? – întrebă proaspătul liberat din arestul Poliţiei.

– Te orientezi… Ce mai e? – întrebă romanciera, văzând că soţul său ezită.

– Păi, nu-mi dai nişte bani? – îndrăzni acela.

– Ce bani mai vrei? Că, erai gata să pariezi la ruleta rusească… Înseamnă că ai bani!

„M-a prins!…” – îşi zise nefericitul, plecând la cumpărături.

Adeline află între timp detalii despre cele ce s-au mai discutat, concluzionând:

– Faptul că sunt asasinate patru tipe n-ar trebui să determine pe cineva să-şi dea cu capul de prima barcă ce-i iese-n cale!…

De fapt, vorba fusese rostită mai mult ca să abată atenţia de la ultimul subiect despre care vuiau toate posturile de televiziune: incendiul care a cuprins, în ajun, clădirea Parlamentului din Sofia.

---

[1] Începutul poemului Ana Maria Ioana Ana Maria Ioana din Cartea de sidef.

 

Publicitate