Colecţionara de coşmaruri – 23

23.

„Ăştia tot nu s-au potolit, parcă-s copii!” – îşi spuse Oriana, constatând că peronul era în continuare cuprins de frenezie, călătorii, ori ce vor fi fost toţi aceia, lovind globii oculari cu o sete neostoită, deşi toate geamurile de peste drum fuseseră deja sparte. O femeie chiar urcase pe stâlp şi recuperă câţiva metri buni de intestin, pe care şi-i înfăşură în jurul gâtului, asemenea unui şirag de mărgele. „Ca să se simtă o idee mai arătoşi, oamenii-s în stare de orice! Oricum, decât cu piercing, mai bine-ţi atârni nişte maţe!…” – gândi romanciera.

Un alt tren sosi, dar nici acesta nu fu băgat în seamă de mulţimea de pe peron, fiind toţi angrenaţi în activităţi colaterale. „Eu urc!” – decise scriitoarea, plictisită de jocul cu ochi. „Le plac fiindcă-s relativ sferici şi seamănă cu nişte mingi, dar mai fain e să joci golf cu maxilare!… Obţii traiectorii bizare şi, în plus, e pocnetul acela inconfundabil, ca şi cum s-ar săruta două hârci…”.

În mod surprinzător, trenul era aglomerat, deşi nimeni nu păru să urce-n el. Totuşi, Oriana găsi un loc liber, într-un compartiment către capătul vagonului. „Ce mutre!” – îşi mai zise, observându-i pe însoţitori, trei femei oribile şi patru bărbaţi înfiorători. „Bine că nu-s graşi!” – completă ideea şi se aşeză.

Un vlăjgan cu degete pământii desfăcu o conservă de peşte şi-şi sparse o ceapă, aşa cum se procedează deseori prin trenuri.

– Ce faine-s conservele astea cu inel! – spuse acela către ceilalţi călători. Pe vremuri, trebuia să le desfaci cu cuţitul şi împroşcai în tot compartimentul… Acum, doar tragi de inel şi gata, poţi să mănânci!…

– Mâncaţi aşa, nepieptănat şi cu unghiile alea de satir? – îl atenţionă o doamnă.

– Aşa este, mă scuzaţi! – se adună vlăjganul şi, scoţând un piaptăn de sub cureaua pantalonilor, începu să-şi grebleze ciuful.

– Ar trebui, vere, să schimbi şamponul! – opină bărbatul din dreapta sa. Te-ai umplut pe pantaloni de mătreaţă de zici c-ai umblat pe ninsoare…

– Nu-i de la şampon, am un căcat de ciupercă… Pot să mă spăl cu ce vreau, că tot se face mătreaţă… Optzeci şi patru de grame pe zi produc, am calculat cu nişte prieteni…

Terminând pieptănatul, individul scoase un briceguţ şi se apucă să-şi cureţe unghiile cu vârful acestuia, după care începu să şi le taie.

– A zis pe Discovery – observă o tânără ciupită de vărsat -, că nu-i bine să-ţi tai unghiile cu briceagul, fiindcă rămân colţuroase… Acolo recomanda lama de bărbierit.

– Am încercat, domnişoară… – încuviinţă afectatul de ciupercă. Însă, dacă porneşte trenul, lama de ras devine riscantă… Odată ţi-a scăpat în deget şi, după aia, sângerezi de nu te mai opreşti…

Terminând să-şi scurteze unghiile, mai puţin cele de la degetele mici, utile în menţinerea igienei urechilor, bărbatul se apucă să mănânce cu poftă. „N-a mai venit Xreader cu compotul!” – îşi aminti Oriana, care-ar fi gustat şi ea ceva.

Trenul porni, străbătând o câmpie ternă, în care doar bălării pipernicite se legănau în vântul cenuşiu.

– A fost un an cam secetos… – remarcă unul dintre bărbaţi, privind indiferent pe fereastră. Cică, suntem cei mai buni grădinari… Suntem pe dracu! – conchise el.

– Şi noi, cândva, am fost grânarul Europei… – interveni şi Oriana, care până atunci nu zisese nimic, doar salutase timid la intrarea în compartiment.

– Europa… Ce mai vrea şi Europa asta? – rosti o doamnă pe un ton dispreţuitor, la care romanciera răspunse cu un gest al mâinii, interpretabil ca: „Ei, o vrea ea ceva!…”.

Curând apărură doi controlori de bilete cu chipuri patibulare. „Nu prea poţi avea un chip patibular – gândi Oriana. Ori eşti tot patibular, ori nu eşti! Ăştia, însă, dacă ar fi să-i descrii, n-ai putea zice altceva despre ei decât că au uniforme şi chipuri patibulare…”.

– Bună ziua! – salută unul dintre cei doi troglodiţi. Cine-a aruncat un cap de femeie în weceu?…

– În closet, vreţi să spuneţi… – îl corectă o doamnă. Acel W este de la water, apă – pe englezeşte. Ori, în împuţitul ăsta de tren, nu curge apă, că am încercat eu…

– Păi, de ce aţi încercat în timpul staţionării trenului? N-aţi ştiut că nu-i voie? – întrebă răstit cel de-al doilea controlor şi, folosind un revolver, o împuşcă pe femeie în ambele rotule.

– Asta-i sancţiunea aici dacă foloseşti closetul în staţie? – se miră Oriana.

– Nu-i asta sancţiunea – o lămuri bărbatul de alături -, este doar o măsură de prevedere, pentru ca să nu fugă contravenienţii.

– Bun, îmi spune acum cineva şi mie cine-a aruncat capul în scoica closetului? – reveni primul controlor care, în mod tacit, se corectase, renunţând la acel w impropriu.

– Eu l-am aruncat – spuse bărbatul cu conserva de peşte. Da’ ce are?

– Are, că se înfundă şi nu mai pot călătorii să se cace! – spuse feroviarul sever.

– Păi, să-l scoată, dacă-i încurcă… – găsi bărbatul soluţia cea mai potrivită.

– Şi dacă le vine scârbă? – o ţinu controlorul pe-a lui şi începu să-i sfredelească aceluia tâmpla cu un tirbuşon.

„E o sancţiune moderată…” – îşi zise Oriana, dar fu pe dată contrazisă de bărbatul de lângă ea:

– Dar, voi când tăiaţi contravenienţii cu bomfaierul, nu aruncaţi resturile tot în closet?

Controlorii se iritară vizibil:

– Să se poarte ei civilizat şi atunci n-o să mai fie nimeni tăiat cu bomfaierul!

– Bun – insistă călătorul -, şi, până se civilizează, unde se mai cacă oamenii? Că tot timpul găseşti closetul înfundat…

– Să se cace pe ei! – rosti unul dintre troglodiţi, în vreme ce verifica biletul de călătorie al Orianei.

– Doamna de ce a urcat în trenul acesta, dacă se duce la Albena? Că noi tocmai am plecat din Albena…

– Da – confirmă romanciera -, merg din Albena până la Varna…

– Păi, biletul e pentru ruta Varna – Albena! Scrie negru pe alb…

– E mai mult un fel de albăstrui… – îl corectă încercănata călătoare.

– O să vezi dumneata numai albăstrui când te vom azvârli în cazan!…

– Cred că s-a supărat… – observă tânăra ciupită de vărsat.

– Nu vă supăraţi – interveni o voce de pe culoar -, puteţi închide geamul? Se face curent şi, ştiţi, în tren este neplăcut…

Cei doi controlori se simţiră jigniţi la culme de această doleanţă intempestivă, dispărând amândoi pentru a aplica o binemeritată corecţie impertinentului individ.

Doamna cu rotulele zdrobite de gloanţe observă înciudată:

– Şi-acum, mă mai tranşează ăştia sau nu? Că m-au lăsat să zac aşa… ca proasta!

 

Pe această replică, Oriana se deşteptă, constatând cu surprindere a aţipit în cafenea. Xreader o privea inexpresiv, pe masă aşteptând-o o cutie cu compot de ananas.

– Te-ai hotărât şi tu să apari? – îl întrebă. Taman ananas ţi-a trebuit să iei! Cum îl desfacem pe ăsta? Măcar, dacă-ţi dădea prin minte să cumperi şi-un briceguţ…

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Colecţionara de coşmaruri – 23

  1. Pingback: Pasiuni mistuitoare – III | Ioan Usca

  2. Pingback: Bun-rau-fatal « Omnia mea mecum porto

  3. Pingback: Guvernul îşi asumă răspunderea pe Legea salarizării si Legea educaţiei este considerată adoptată « Supravietuitor's Blog

  4. Pingback: Roger Fry (14 decembrie 1866 – 9 septembrie 1934), artist si critic de arta englez « my heart to your heart

  5. Pingback: Un e-mail ciudat de la “Raiffeisen Bank” « Hai ca se poate!

  6. Pingback: Ai coborât în mare | Raza mea de soare

  7. Pingback: Printre hahaieli Basescu ne-a anuntat ca Romania nu intra in incapacitate de plata, a mai identificat niste vinovati si Monica Iacob Ridzi a scapat de urmarire « Dum spiro, spero

  8. Pingback: Invitaţie la dans « Link-Ping

  9. Pingback: PONTA vs DRACU | Madi şi Onu Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s