Colecţionara de coşmaruri – 24

24.

– Plictiseala s-a înstăpânit peste oraş… – spuse domnul plutonier-major Onicikov, căscând.

– Băi, tu şi la plictis rămâi tot poet! – remarcă maiorul Melatov, căscând la rându-i, prin contaminare. Adevărul este că şi mie mi s-a făcut de puţină activitate… Parcă-aş mardi pe unu’… Da’ unu’ serios, că grasa a scuipat tot ce ştia în două minute, măcar că nu ştiu ce simţea, că mie mi se-afundau pumnii de ziceai că bat o femeie gonflabilă…

– Şi ce-a zis? – fu curios plutonierul sau, cel puţin, găsi prilej de-a continua conversaţia.

– Cică, soră-sa a cazat patru turişti români, toţi dubioşi… Elemente patibulare, cu inima ca un cur, lipsiţi de coloană vertebrală, manipulând un limbaj cu expresivitatea urinei corozive… Au săltat-o băieţii şi pe soră-sa, altă arătare! Ăia patru sunt la spital, deocamdată, că se plimbau cu barca şi a nimerit peste ei ochelaristul ăla care tot întreba la Royal unde este closetul… Dar, se pare că scapă toţi…

Domnul plutonier-major întinse un pachet de cărţi, ca pentru o pasienţă, continuând să se gândească la caz.

– În nici o lună, cinci omoruri cu cruzime… – recapitulă. Până acum, în ani de zile, numai furturi mărunte şi câte-un scandal… S-a tâmpit lumea!

– Asta e… – făcu Melatov, care avea mai mult poftă să snopească pe cineva decât să analizeze recentul caz de omucidere multiplă.

Colonelul Pencev sosi şi el la Secţie, bucurându-se să-i găsească pe cei mai apropiaţi dintre colaboratori.

– Am câteva veşti bune şi una proastă… – deschise subiectul. Au început să se strângă datele despre caz. Cele patru victime erau de sex feminin, cum, de altfel, s-a putut deduce cu uşurinţă. Una singură prezenta urme de viol… Toate aveau cetăţenie americană…

– Slavă Domnului! – se închină Onicikov. Ar fi fost păcat să moară fiinţe raţionale!…

– Aşa mă gândeam şi eu – încuviinţă colonelul. De fapt, asta-i una dintre veştile bune. O alta ar fi aceea că s-a stabilit identitatea celor patru femei. Toate au legătură cu un anume George Milton, internat în Anglia într-un spital psihiatric…

– Eu nu pricep ceva… – interveni Melatov. Cele patru sunt din America şi au legătură cu un nebun internat în Anglia… Atunci, ce pizda mamii lor le-a trebuit să vină să fie omorâte-n Bulgaria?…

Colonelul Pencev ridică neputincios din umeri, ca şi cum l-ar fi încercat gânduri similare, apoi opină:

– Ce să-i faci? Cu rahatul ăsta de globalizare au ajuns să-şi verse maţele unul altuia pretutindeni!…

Cei trei poliţişti spuseră câteva vorbe destul de grele la adresa globalizării, după care colonelul reluă:

– Două dintre victime sunt fiicele lui Milton, una este soţia, iar alta, amanta. Se pare că amanta individului era prinsă într-o legătură amoroasă cu fiica mai mare a nefericitului, iar actuala soţie încă suferă după prima doamnă Milton, ucisă de descreierat…

– Ptiu, trăsni-i-ar Dumnezeu de imperialişti! – se indignă Melatov care, ca orice om cu sânge rusesc, acceptă promiscuitatea doar până la un anumit grad de suportabilitate.

– Şi care-ar fi vestea proastă? – schimbă subiectul plutonierul Onicikov.

– Vestea proastă este că habar nu avem de unde să începem! S-a oferit detectivul Cal să ne ajute, însă mi-e că iarăşi ne umflă recompensa. Şi de data asta va fi un purcoi de bani, că-s patru cadavre!… Măcar, cu presa n-avem probleme, gloria nu ne-o va răpi nimeni. Sper să nu măcăne iarăşi roşcata!…

– Ce roşcată? – făcu Melatov. S-a vopsit, de zici că-i cârpa de şters praful. Ba i-a mai ieşit şi-un buboi pe obraz, de cinci centimetri diametru… – preciză maiorul, cu o acribie tipic poliţienească. Onicikov începuse să se dea la ea, bine că ne-am luat cu băutura şi nu i-a făcut cine ştie ce avansuri!…

Deşi gândea cam la fel, domnul plutonier se simţi lezat:

– Acum, ce vrei? Urciorul o să-i treacă, iar părul se poate revopsi! Nici noi n-om fi taman Adonis…

Colonelul Pencev păru destul de puţin preocupat de idila subordonatului său şi preferă să intervină mobilizator:

– Aş zice să ne străduim să-i găsim noi pe asasini! În imobil n-au cum să fie, ca ăla de data trecută… Dar, cum poate cineva să treacă neobservat după aşa un măcel? Nasoală treabă! Nici amprente nu s-au găsit, doar ale victimelor…

Maiorul Melatov păru ceva mai optimist:

– Ei, un fir să prindem. Dacă-l dibuim pe unul, în jumătate de oră îi dă el în gât pe toţi!…

În pofida aerului încrezător al maiorului, gândurile părură a-i copleşi pe toţi cei trei ofiţeri, astfel că deciseră să iasă undeva, pentru a se drege cu un coniac.

– Haideţi la Standard! – propuse colonelul. Poate-o fi şi Cal cu trupa şi, discutând la un pahar, ne-or mai veni ceva idei…

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Colecţionara de coşmaruri – 24

  1. Pingback: Politică de centru | Ioan Usca

  2. Pingback: Basescu cel Mare, cel Bun, cel Viteaz si cel Frumos acest Albu ca Zapadu al politicii romanesti « Hai ca se poate!

  3. Pingback: Ostatici în propria ţară | Gabriela Savitsky

  4. Pingback: Ultima ninsoare « Blogul lui Teo Negură

  5. Pingback: Năbădăiosu` şi Moşu` « Cristian Dima

  6. Pingback: Peter Mark Monsted(10 decembrie 1859 – 20 iunie 1941), pictor realist danez « my heart to your heart

  7. Pingback: 17 decembrie.Zi de doliu « Supravietuitor's Blog

  8. Pingback: Eu și Moș Crăciun « Un blog cu năbădăi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s