Colecţionara de coşmaruri – 28

 

28.

Grupul celor cinci, căruia li s-au alăturat Rebecca, Adeline şi numeroşi lucrători de Poliţie, purcese în toiul nopţii la operaţiunea de prindere a odioşilor asasini. Conform unui informator, aceştia se instalaseră pe plajă, într-un cort.

„Am un sentiment de deja-vu, parcă tot aşa începuse şi capitolul precedent…” – gândi Alizee, noaptea înstelată inspirându-i şi câteva stihuri:

Sunt o femeie cu petale de foc îngheţat

şi stamine de aur.

Plâng şi adorm

suspinând de o necunoscută dorinţă[1]

 

Dorinţa mea imediată ar fi să-i săltăm pe ăştia şi să mergem la hotel! Deja-s reci nopţile, foc îngheţat…”.

Colonelul Pencev se îndepărtă pentru a da un telefon, fără a fi auzit de cei patru infractori din cort:

– Da, domnul procuror Bonev, sunt cei care, în afara oribilelor asasinate, v-au lovit acum câteva nopţi, lângă grădina Royal

Domnul plutonier-major Onicikov privi aprobator, fiind de dorit o bună colaborare cu Procuratura. Cum dovezile împotriva celor patru ar fi putut să pară conjuncturale, cointeresarea procurorului era necesară.

Odioşii asasini au fost arestaţi în urma pândei organizate de jurnalista Iara!” – concepu ziarista roşcată oarecând un titlu de material, idee ce-i stârni un zâmbet şi-o făcu să uite că urechea dreaptă începu să-i curgă, meteahnă ce se adăuga problemelor de sănătate devenite, deja, mai vechi.

În vreme ce Oriana se întrema cu un nou coşmar, ceilalţi urmăriră cu atenţie cortul, însă, spre impacientarea unora, din acesta nu răzbătea niciun sunet, exceptând sforăiturile. Abia după vreo două ceasuri se auziră unele şuşoteli, după care, spre mulţumirea tuturor, în cort începură discuţiile:

– Zici că ai aranjat-o şi pe Viorica?

– Mamăăă! I-am dat muie de muie! Nu s-a prins nimeni, că am semnat emanuel

– Eu le umilesc întâi cu banana! Simonei i-am tras-o de cinci ori! După aia, şi-a băgat moderarea…

Melatov şopti superiorului:

– Povestesc cum îşi torturau victimele…

– Şşt! – răspunse acela, dornic să asculte.

– Lasă – se auzi din cort -, că mergem la turci şi le arătăm noi! Atacăm de-odată… Le aranjăm noi pe toate! Guerilla digitală!…

În acest moment, se putea deja interveni în forţă. Doi gradaţi smulseră cu grijă ţăruşii centrali ai cortului şi, trântind pânza peste cei patru, fixară întreaga grămadă cu genunchii.

– Nu mişcă nimeni! Poliţia! – strigă maiorul Melatov, cărând pumni în zona în care, logic, ar fi trebuit să se afle capetele asasinilor. Pe  cine aranjaţi voi? Hă? Pe cine? Futu-vă-n esofag să vă fut de asasini! Vreţi banane, bă? Morţii mamii voastre!…

Cum cei patru continuară să se zbată în cortul trântit peste ei, Onicikov căută să-i potolească lovind cu piciorul:

– De ce mişcaţi, bă? N-a fost clar să nu mişte nimeni?…

Într-un târziu, unul câte unul, infractorii fură scoşi din cort şi li se puseră cătuşele.

– De ce tremuri, domnişorule? – îl întrebă blând Melatov pe Geomizd. Îţi lipseşte banana?…

– Ăla-i cu banana! – arătă interogatul cu bărbia către Teofob.

Melatov se apropie lin de acela, constatând:

– Aşadar, dumnealui îi plac fructele exotice… Ei, în penitenciar poate nu veţi primi chiar banane, dar condiţiile sunt mulţumitoare… Mai rău e doar când ajungi la stomatolog…

Simţind nevoia să converseze, socotind – hazardat – că astfel ar putea beneficia de un tratament mai bun, Teofob îngăimă:

– Eu n-am avut niciodată probleme cu dantura…

Maiorul Melatov îl ascultă amuzat şi, pe neaşteptate, îi împuşcă un pumn colosal în gură.

– Ei, acum ai! – îi spuse pe-un ton blajin. Da’ şi ăştia, să nu folosească ei anestezic în penitenciar… Zici că sunt tot în Evul Mediu… – le împărtăşi colegilor.

– Da’ ce-am făcut? – interveni Urdurosul.

Aici, Xreader îşi pierdu cumpătul şi se repezi la el, începând să-l lovească în figură:

– Mai întrebi ce-aţi făcut, criminalule? Patru vieţi luate cu bestialitate sunt nimic pentru voi?

Melatov îl dădu la o parte pe soţul Orianei:

– Nu te mai agita atât, că iar transpiri! În plus, faci o treabă de mântuială…

Pe dată, maiorul îi arătă lui Xreader cum trebuie lovit, cu efort minim şi cu efecte maxime.

– Nu te dezmorţeşti şi tu puţin? – îl întrebă Cal pe Braa.

– Sunt bătrân! – răspunse acela, cu o anume tristeţe. Mi-e teamă să nu fac vreo întindere. Ar fi păcat să nu pot scrie doar pentru că m-am distrat cu nişte troglodiţi.

– Hoopaa! Ce-avem aici? – îl remarcă Pencev pe Căpşună. Uite-o blondă! Drăguţă femeie penală… Cam trecută, dar, pare meseriaşă… Unde-aţi ascuns uneltele? – schimbă brusc tonul.

– Care unelte? – întrebă Teofob, dar Melatov îl izbi din nou în gură.

– Unii spun – observă maiorul – că în penitenciar nu s-ar reuşi reeducarea deţinuţilor. Parţial, poate au dreptate… Totuşi, eu aş paria că, în vreo treizeci de ani, ăştia vor fi complet transformaţi! Au avut o şansă cu noi, că i-am prins aşa de repede! Altfel, ajungeau pe la turci şi cine ştie la ce-i mai supuneau ăia…

Alizee resimţi brusc un val de mânie şi, lovindu-l pe Căpşună cu pumnul în nas, îi strigă:

– Voi vă puneţi cu femei, bă! Vă simţiţi puternici când faceţi asta? Ţine-aici!…

Iara îşi aminti că, din pricina celor patru, petrecu câteva ceasuri ale nopţii în aerul răcoros, deşi multiplele suferinţe ar fi recomandat-o  repaosului la pat:

– Din cauza voastră îmi curge mie urechea! Mă ţineţi aici în toiul nopţii, ca şi cum eu n-aş avea altă treabă mai bună de făcut!

– Ăştia au incendiat şi Cazinoul! – interveni Adeline. Acum mi i-am amintit. Ei trebuie să fi fost şi la Banca din Varna!…

Pencev zâmbi, având o gestică ce s-ar fi pretat la o interpretare de genul: „Tot ce se poate!…”.

– Eu m-am ciocnit de ei cu sky-jet-ul… – interveni Rebecca. Spuneau că fac scufundări, dar ei se descotoroseau în mare de uneltele cu care au tranşat victimele, plănuind să fugă apoi în Turcia…

„Le umblă mintea!” – gândi Pencev tot mai mulţumit.

După ce se mai răcoriră cu toţii asupra celor patru, colonelul Pencev opină că este mai bine ca interogatoriul să continue într-un mod mai organizat, în incinta Arestului Poliţiei. Grupul porni într-acolo, mânându-i pe infractori în felurite chipuri, starea acestora deteriorându-se treptat.

– Pe la nouă vine şi procurorul Bonev, aşa că ne putem apuca de treabă – îl informă colonelul pe Onicikov. Până atunci, ăştia ar putea freca duşumeaua, că au tot huzurit în cort…


[1] Fragment din poemul Portret de femeie din Cartea de sidef.

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Colecţionara de coşmaruri – 28

  1. Pingback: Sufletul meu, asa cum este el « Hai ca se poate!

  2. Pingback: Concert pentru nor și megafon « Andi Bob

  3. Pingback: Preferinţe | Ioan Usca

  4. Pingback: Despre si cu colinde « Supravietuitor's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s