Colecţionara de coşmaruri – 33

 

33.

Mădălinei nu-i venea să creadă că, în toate aceste patru luni, stătuse în casă cu criminalul, dar dovezile pe care i le înfăţişase Marcus erau cât se poate de concludente. Totuşi, gândul că fostul său iubit îi înscenase acestea lui Andrei din gelozie o sfiora. Oare poţi trimite pe cineva în închisoare doar pentru că trăieşte cu femeia pe care ai iubit-o cândva? Ba bine că nu! Parcă noi nu i-am îmbulinat pe fraierii ăia patru, plus cele două grăsane, doar ca să punem mâna pe recompensă? Adevărat, din gelozie n-aş fi făcut aşa ceva…” – amestecă Oriana un nou proiect de capitol cu meditaţii asupra ultimelor evenimente.

„Dacă iau recompensa, ce-ar fi să cumpăr Fundaţia? M-am plictisit să tot muncesc pentru alţii! Îl prind pe Ştefan când vine afumat de la cazinou şi poate-l fraieresc să mi-o vândă cu douăzeci de mii… În definitiv, am trudit destul, n-au decât să mai prindă asasini şi alţii!” – visa Iara, muncită şi de-o anume nelinişte, căci poliţiştii nu apărură ieri deloc, să spună cum mai evoluează cazul.

Spaima neputinţei a fulgerat ca un bliţ într-o peşteră,

şi toate frumoasele, miliardele de frumoase ce s-au purtat

una pe alta în pântec până la mine,

cum ne purtăm şi noi homunculul

atârnat de chinga superioară a sternului,

s-au prefăcut într-un imens osuar[1].

Nici eu nu-s întreagă! Alea patru-s hăcuite şi răs-hăcuite, şi uite ce versuri îmi inspiră mie!…” – se îngrijoră Alizee.

„Îmi vâjâie capul şi mă chinuie setea… Mi-ar trebui un coniac, dar băiatul e cam tont şi trebuie să-i spui explicit… Însă, dacă cer, iarăşi sare asta mică cu gura pe mine!” – se frământa Braa, sfârtecat de varii reacţii chimice.

„Mai bine că Adeline şi Rebecca au plecat, nu-i vremea potrivită nici pentru incendii şi nici pentru sporturi extreme!… Poate nici nu va mai trebui să împărţim recompensa cu ele… Ne-ar reveni cam treizeci de mii de căciulă. Bine, am zis eu că le voi da mai mult celorlalţi, însă mai vedem… Or fi uitat. Dar, ce nu mai vine Pencev ăla odată, că ne fierbe de două’ş’patru de ceasuri aproape?…” – calcula detectivul Cal.

Pe când cei cinci frământau astfel de gânduri, Xreader zăbovind încă în cameră, în cafenea apărură Melatov şi Onicikov, având întipărită pe chipuri o oarecare îngrijorare. După ce salutară destul de posac, comandară câte un coniac şi se aşezară cu aceeaşi mină gravă.

– Ce e? – se interesă Cal. Nu vor să mărturisească?…

Maiorul Melatov făcu un gest plictisit:

– Asta n-ar fi fost o problemă prea mare… Bine, s-au tot contrazis ei, însă, în final le-a dictat colonelul ce trebuie să scrie, ca să nu ne încurcăm. Problema este cu Bonev! Cică, ne facem treaba de mântuială! Zice că nu-i posibil ca, la patru crime oribile, să fie doar un număr egal de făptuitori… Cică, să căutăm capii! Futu-i capul lui de borât, că nu se mai satură! Are şi el procent din recompensă, în pita mă-si!…

– Păi, ar mai fi cele două grăsane… – ajută Braa la bunul mers al anchetei.

– Nu ţine! – făcu maiorul posomorât. Bonev se cunoaşte cu aia care a făcut scandal cu ochiul şi, din tăinuitoare, au devenit doar martore ale acuzării. Ca să nu ne facem chiar de căcat, le-am tras o amendă contravenţională, că i-au găzduit pe asasini fără să-i treacă-n Cartea de imobil. Şi-acum, pune-te şi fă rost de coordonatorii asasinatului, dacă ai de unde!…

Jurnalista Iara se foi o vreme, apoi interveni:

– Cam câţi coordonatori ar trebui să fie?

– Cel puţin doi! Dar, n-ar fi rău dacă am avea şi mai mulţi… – răspunse domnul plutonier-major Onicikov care, privind la chipul restaurat al roşcatei, simţi răscolindu-l vechi imbolduri.

– Şi recompensa ar creşte proporţional? – mai dori ziarista să afle.

– De crescut, creşte ea, însă de unde mai găseşti alţi asasini? Abia am pus mâna pe ăştia! Dacă nu dădea Rebecca peste ei cu sky-jet-ul, poate scăpau dracului la turci!… – răspunse Onicikov, răvăşit de gândul că putea să fie chiar şi mai rău.

– Ei, poate ne ajută Dumnezeu! – opină Alizee, într-un ton mai optimist. Uite, chiar intră un suspect…

Într-adevăr, un ins subţiratic, alcătuit mai mult din tendoane, relativ înalt, cu ochii căprui panicaţi din motive tainice şi cu un nas minuscul, lipit de obraz, se strecură în cafenea, purtând o servietă diplomat suspectă. Ignorând orice prezenţă, îşi azvârli privirile prin toată sala, pornind-o ulterior decis către closet.

Domnul plutonier-major Onicikov, prinzând mişcarea, făcu doar un gest însemnând: „staţi liniştiţi!”, după care porni în urmărirea dubiosului personaj.

Intrat în toaletă, noul venit îşi lăsă diplomatul sub chiuvetă şi, fără a mai închide uşa cabinei, se postă înaintea scoicii. Din buzunarul hainei scoase un instrument care ar fi putut reprezenta un cleşte pentru prins cuburile de zahăr, dacă n-ar fi semănat într-o oarecare măsură şi cu o pensetă. „Ăsta trebuie să fie chimist, şi aia-i scula pentru detonator!” – gândi Onicikov care, strecurându-se neauzit şi neobservat, urmărea mişcările individului. Acela îşi desfăcu şliţul pantalonilor şi, apucându-şi scârbavnicul mădular, asemănător unui degeţel de prunc, cu cleştele amintit, eliberă un firicel lichid, scâncind de plăcere. Pe neaşteptate, însă, se pomeni încasând un teribil picior în cur:

– Tu aici te pişi, bă, de unde se bea apă? – întrebă Onicikov pe-un ton cât se poate de sever.

– Dar, cine bea apă de aici? – întrebă acela, după ce se reculese câteva momente.

– Tu, că doar n-o să beau eu! – preciză plutonierul şi, cu uşurinţa cu care smulgi un halat din cuier, îl introduse pe suspect cu capul în scoica closetului şi trase apa. Ia vino tu să discutăm noi nişte chestii! – îi spuse mai apoi poliţistul, trăgându-l pe individ, mai mult mort decât viu, în salon.

– Ce-a făcut ăsta? – întrebă maiorul Melatov, plasat, strategic, în proximitatea toaletei.

– A amplasat o bombă sub chiuvetă şi l-am prins tocmai când se pregătea s-o detoneze sau, mă rog, mai meşterea el pe-acolo de-ale lui… – zise Onicikov, dându-şi seama la vreme că nimeni nu-i atât de retardat încât să detoneze o bombă înainte de-a părăsi incinta.

Cal, dornic de acţiune, aduse servieta în bar şi, avertizându-i pe ceilalţi să se ferească, o deschise prudent. În interiorul acesteia se aflau acte, într-un buzunar, un buchet de trandafiri oranj, pe care domnul Onicikov, profitând de ocazie, îl înmână, reverenţios, jurnalistei Iara, şi-o instalaţie infernală, prevăzută cu felurite butoane, ticsită, cel mai probabil, cu exploziv.

– Ce ocupaţie ai? – îl întrebă Melatov pe reţinut, împrospătându-i memoria cu un pumn în zona renală.

– Sunt chimist! – gemu acela.

– Exact cum am presupus! – interveni Onicikov.

– Dar – simţi infractorul nevoia să precizeze -, mă ocup mai mult cu bloggeritul…

– Da, da, da!… – murmură Onicikov. Deja, legăturile încep să apară… Desigur, îi cunoşti pe Teofob, Căpşună, Geomizd şi Urdurosul…

– Mai mult de pe bloguri…

– E limpede! – concluzionă Oriana. Îi coordona pe asasini prin internet! Totuşi, nu pare a fi el creierul…

Cu toţii priviră la ins şi, într-adevăr, chipul său îl putea recomanda drept orice altceva, numai de creier nu.

– Ăsta trebuie să fie Chimistul, specialist în explozibili şi alte lucruri murdare! – observă Braa. Probabil, stimulat puţin, îşi va aminti de la cine primea ordinele…

Reţinând toate ideile vehiculate, domnul plutonier cercetă mai atent conţinutul servietei.

– Ia te uită! Avem un asasin cinstit aici, care umblă cu actele la el! Păi, nu-i mai bine aşa? Ce rost are s-o dai cotită, că le-ai uitat acasă, că nu ştiu ce?…Până la urmă, oricum vă prindem pe toţi! Ia să vedem noi… Vik Kariciu, cetăţean român… Clar! La fel cu ceilalţi patru… Bă, futu-te-n trompă, de ce nu-ţi faci tu crimele la tine-acasă?…

Suspectul, covârşit de vină, nu răspunse nimic, rezumându-se să tremure din toate mădularele.

– Acum, cred că nu-ţi mai găseşti râma nici măcar cu penseta asta a ta! – observă plutonierul, arătând către instrumentul care fusese depus pe masă, drept corp delict. Ce chestie! – completă Onicikov. Permis de BMW… Bă, toţi criminalii umblă cu BMW-uri, în vreme ce eu merg cu Lada

Adunându-se într-o măsură, individul reuşi să îngaime:

– Da’, n-am omorât pe nimeni…

– Nu – preciză Melatov -, pentru că Poliţia se afla la datorie! Altfel, cine ştie ce dezastre ai fi provocat!… Ce-i drăcovenia asta? – arătă maiorul către cărămida care se presupunea că ar fi ticsită cu un exploziv dintre cele mai perfide.

– Este IPhone-ul meu…

– Lasă, că-ţi dăm noi ţie numai aifon! – strecură Onicikov, punându-i suspectului cătuşele.

Fiind chemată de urgenţă o echipă de genişti, obiectul incriminat fu scos cu grijă până-n afara staţiunii şi, pe un câmp, detonat. După cum o arăta şi filmul realizat cu acest prilej, infernalul aparat explodă într-un chip nemaivăzut, fiind evidentă premeditarea unui atentat cu urmări incalculabile.

– Tipul chiar vroia să arunce hotelul în aer! – făcu Alizee, cutremurată la gândul sinistrului căruia ar fi putut să-i cadă victimă.

– Ei… – mormăi Melatov. Pentru siguranţă, am mai amplasat şi noi câteva calupuri de dinamită lângă dispozitiv, să nu ne facem de rahat cu vreun fâs…

„Ingenios!” – gândi poeta. Mişcarea îi păru, o vreme, oarecum disproporţionată, deşi ea fusese cea care observase cum individul căuta să se insinueze în cafenea. Apoi, amintindu-şi că cetăţeanul o insultase pe bloguri în câteva rânduri, îşi zise împăcată:

– În definitiv, mai dă-l dracului!…

Suspectul, a cărui vinovăţie fusese deja, în mare măsură, dovedită, fu dus în Arestul Poliţiei unde, pentru a nu ascunde şi alte dispozitive criminale, fu percheziţionat minuţios, prilej pentru gradaţi de a face observaţii acide la adresa unor detalii intime. Către seară, după o nouă întrevedere cu maiorul Melatov şi ajutat, stilistic, de colonelul Pencev, chimistul mărturisi tot ce avea pe conştiinţă, iscălindu-şi declaraţia.


[1] Fragment din poemul Ana Maria Ioana Ana Maria Ioana din Cartea de sidef.

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Colecţionara de coşmaruri – 33

  1. Pingback: Hibernal «

  2. Alexandru spune:

    Ești interesata de un link exchange?
    Blogul meu:http://alex100.fnhost.org/
    Nume:Blogul lui Alex

  3. Mariana spune:

    Sarbatori fericite!
    Iti doresc ca mosul sa iti aduca un sac de daruri frumoase!
    Multa bucurie alaturi de cei dragi!

  4. Pingback: Colinde pentru prietenii mei « Hai ca se poate!

  5. Pingback: Elucubraţii – Năpârstocii « Link-Ping

  6. Pingback: Craciun Fericit tuturor! « Omnia mea mecum porto

  7. Carmen Negoita spune:

    Crăciun Fericit!

  8. Pingback: Deschide usa crestine in ajunul de Craciun

  9. Pingback: Crăciun | Per aspera ad astra

  10. Pingback: “Stille Nacht, heilige Nacht”, cantec de Craciun « my heart to your heart

  11. Pingback: Lovitura | Ioan Usca

  12. Pingback: Va urez tuturor un Craciun Fericit! « Supravietuitor's Blog

  13. Pingback: Un 2011 așa cum ți-l dorești !!! : Blogu' unui Gând licitat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s