Tenebre – 6

CAPITOLUL VI  – DIMINEAŢĂ BANALĂ

În odaia de han zorii pătrunseră prin ferestruică, trezind-o pe Oriana.

„Cine-o mai fi şi asta?” – se întrebă ea, observându-şi vecina de cameră, însă îşi aminti îndată.

– Bună dimineaţa! – îi spuse, cu un glas uşor tabagic, dar cald, Alizee. Cum te-ai odihnit?…

– Asta ar fi mai logic dacă mi-ai spune-o tu… – replică vrăjitoarea. Aşa, starea mea este una de somn perpetuu, n-am de unde să-mi dau seama dacă m-am odihnit sau nu. Cum am cearcănele?

– Terifiante… – răspunse blonda companioană, destul de surprinsă.

– Dar rânjetul?

– Tenebros.

– Înseamnă că m-am refăcut! Aseară cum arătam?

– Nu cred că ai vrea să ştii[1]… – ocoli Alizee, cu delicateţe, un răspuns tranşant.

Brusc, răsunară bătăi în uşă, făcându-le pe cele două femei să tresară.

– Patrula de grumi! – şopti Alizee.

Temerea se vădi a fi fost una puerilă, de dincolo auzindu-se vocea lui Our:

– Oriana! Te-ai trezit?…

– Da! Şi, dacă nu m-aş fi trezit, oricum mă trezeai tu…

Our nu păru să înţeleagă ironia şi continuă:

– Eu cobor în local, la agăţat…

– Bine! – încuviinţă vrăjitoarea, dându-şi ochii peste cap; datorită cearcănelor terifiante, ivirea albului ochilor în acest ancadrament creă un efect lugubru, bizar. Ai făcut pişi? – mai întrebă ea.

– Da!

– Unde?

– E pe coridor un ghiveci mai scund… Cobor!

Oftând, Oriana îşi strică, pentru un timp, rânjetul tenebros. Se adresă apoi însoţitoarei:

– Nu coborâm şi noi să servim micul dejun?

– Dimineaţa nu sunt ospătari? – răspunse Alizee mirată, printr-o altă întrebare.

– Ba sunt şi ospătari – făcu vrăjitoarea iritată -, da’ aşa zic eu când mănânc, că servesc masa!…

Alizee ar fi dorit să spună ceva despre editarea de fraze, dar se stăpâni la vreme, schimbând subiectul:

– Ce-ai visat?

– Ca de obicei, coşmaruri. Doar de vreo două ori am visat cu iepuraşi şi balonaşe de săpun. Ulterior, am fost terminată…

Ridicând din umeri, căci nu înţelegea cum pot coşmarurile să aibă un efect întremător, Alizee rosti ceea ce o frământa:

– Eu am avut vise eroice… Se făcea că lupt alături de prinţul Sior…

– A, cu Sior… – o întrerupse vrăjitoarea. Atunci, ai uitat un t… Marele T[2].

Cu toate că nu era iniţiată în literatura fantasy, Alizee se-mpurpură, aparent fără motiv. Curând, cele două femei erau gata să coboare în sala de mese.

– Când faci vrăjurile cu oglinda? – mai întrebă Alizee.

– Cu speculul – sublinie Oriana. Nu ştiu, poate după ce servim micul dejun. Dacă o să am chef…

– Dar, Elfa cea roşcată da’ vopsită zisese că atunci când fusese reţinută de sperieni…

Zisesefusese – o îngână vrăjitoarea. Te exprimi ca o sudistă!

Abandonând subiectul iniţial, după aceste scurte consideraţii filologice asupra timpurilor prozei, femeile porniră către salon. Acesta, cenuşiu în ajun, le aştepta, bizar, în nuanţe de roşu, într-un efect general tenebros. Într-un cuier, se zbătea piticul Our. Oriana îl smulse de acolo cu un gest plictisit, observând batjocoritor:

– De data asta, ai agăţat rapid…

Apropiindu-se, ospătarul sugeră, pentru micul dejun, felurite omlete, din ouă de marsupiale ale căror denumiri n-ar aduce prea multă lumină cititorului. Aleseră ceva la întâmplare, cerând şi cafea.

– Nu avem! – răspunse ospătarul mieros. Suntem în mileniul IV înaintea erei lor, nu se face cafea încă…

– Dar, ieri aţi avut! – obiectă vrăjitoarea, chipul devenindu-i abominabil.

– Ieri au fost interferenţe temporale da’ temporare şi de aceea… – se scuză ospătarul.

Nevoite ia nu se ştie ce poşircă, femeile începură să mănânce, când apariţia unei arătări cu coama roşie le atrase atenţia.

– Elfa! – se miră Alizee. Cum ai scăpat?

„S-o fi teleportat, când i-a vorbit Onix de aproape” – îi trecu prin minte Orianei. „Scrie în Şarama: Pestilenţiala răsuflare eliberează Elfa…”.

– De unde să scap? – întrebă Elfa cea roşcată da’ vopsită, vădit mirată.

– Din beciurile Sar’a’labei… – îi aminti blonda, vopsită la rându-i.

– Ce să caut acolo? Doar ţi-am scris că ne cheamă Sirona.

Vrăjitoarea cea cu cearcăne terifiante îşi dădu seama că ceva este în neregulă: „Nebunul de Vania s-a apucat de fantasy şi fie că nu-i în stare să urmeze un fir coerent, fie face mişto de noi!… Las’ că vede el! Îi trimit un glob de foc…”. Alizee, însă, o consolă:

– Bine că n-ai făcut a moaca vraja cu oglinda…

– Cu speculul! – tună vrăjitoarea.

– Mă rog, cu speculul… – admise, împăciuitor, blonda cea scundă.

Our avu o curiozitate suplimentară, întrebând-o pe Elfă:

– Şi, totuşi, de unde vii acum?

– Am fost prin nordul Italiei şi-un pic pe la Viena…

Oriana, Alizee şi Our întrebară într-un glas:

– Şi ce ne-ai adus?…


[1] Aluzie la piesa Iubi a lui Florin Chilian.

[2] Marele T, personaj din Şarama; apare cel mai des sub chipul unui câine uriaş.

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

10 răspunsuri la Tenebre – 6

  1. Pingback: 2011, cu noi sau împotriva noastră… «

  2. Pingback: Dintre condimentele vieţii « Gabriela Elena

  3. Pingback: Ca orice roman normal Teo Trandafir se va trata la Viena « Hai ca se poate!

  4. Pingback: Primele discutii PSD – Alianta PNL-PC

  5. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 50) « Blogul lui Teo Negură

  6. Pingback: Egyed Petru Zoltan, un om care are nevoie de ajutor « my heart to your heart

  7. Pingback: Corbul « Ioan Usca

  8. Pingback: Parmigianino (11 ianuarie 1503 – 24 august 1540), pictor italian « my heart to your heart

  9. Pingback: Egyed Petru Zoltan, un om care are nevoie de ajutor « Supravietuitor's Blog

  10. Pingback: Ca orice roman normal Teo Trandafir se va trata la Viena

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s