Tenebre – 13

 

CAPITOLUL XIII  – NOAPTE ÎNMIRESMATĂ

 

Gângurind asemenea unei păsări nocturne, Fawrr îşi făcu obiceiul să pătrundă în grădina castelului şi, astfel, să-i dea de ştire Sironei că a sosit. Aceasta lăsa pe fereastră scara de funie şi, pogorându-se, cei doi petreceau ceasuri în şir în pavilion, îmbătaţi de mireasma nopţii ce contopea parfumurile miriadelor de flori, ca şi de propriile simţăminte. De mult deveniseră una, dar până şi această plinire nu era lipsită de durere. Va fi dat vreunei fiinţe din tot Cosmosul acesta să cunoască fericirea deplină?

 

 

Ingvar îşi simţea sufletul mai ostoit. Deşi Sirona petrecea deseori închisă-n iatac până către prânz, nu se mai repetară crizele sale de nervi, iar chipul nu-i mai era posomorât aproape niciodată. Chiar dacă uneori zăcea absentă, până şi-n acele momente un zâmbet amărui şi mărunt îi însenina, oarecum, chipul, iar privirea-i pătrundea intensă în lumini nevăzute.

„Binecuvântată seară, în care a sosit Fawrr la noi!” – îşi spunea prinţul, gândindu-se cu recunoştinţă şi duioşie la prietenul său. Într-un ungher al sufletului, nutrea chiar speranţa că, cu vremea, Sirona îşi va reveni întrutotul.

Uneori, Ingvar îşi mărturisea că dintotdeauna soţia sa fusese dificilă, sfâşiată de porniri contradictorii. Provenea din neamul arkadios, neam devenit aproape legendar între toate celelalte specii ale planetei, între multele sale calităţi un loc primordial deţinându-l mândria. Apropierea dintre cei doi s-a produs fulgerător, curând unindu-se înaintea zeilor şi fiecare spunându-şi în ascuns că eventualele asperităţi ulterioare vor fi topite de incandescenţa iubirii. Dar…

Prinţul se întreba adeseori unde a greşit, dacă greşise cumva. Însă, cu toate neliniştile, tristeţea i se mai diminuă odată cu ameliorarea stării Sironei, cum obişnuia el să denumească schimbarea evidentă.

 

Într-o noapte în care trei dintre corpurile cereşti luminau argintiu prin fereastră, Ingvar simţi că iubirea dintre el şi Sirona ar putea reînvia. Mânat de-un imbold irezistibil, îşi înşfăcă mantia şi porni în grădină, spre a culege, precum o făcuse şi odinioară, cele mai frumoase dintre flori.

„Inima i s-a închis ca-ntr-o carapace de sidef, dar nu poate rămâne pururi nesimţitoare la focul iubirii mele!” – îi trecu prin gând şi, cuprins de-un cutremur de gheţuri şi foc, porni către miezul grădinii, unde creşteau florile rare.

 

Din pavilion răzbătură glasuri:

– Iubitul meu! Nici nu şti cât îmi vine de greu să-l rabd zilnic… Sporovăieşte necurmat şi, ce este mai îngrozitor, uneori mă şi atinge, ba chiar…

– Mai ai puţină răbdare, comoara mea! Curând, vom pleca în Tiar…

– Fawrr, nu mai pot, Fawrr!…

– Ştiu, scumpa mea, ştiu! Până atunci, voi veni aici cât de des voi putea…

 

Ingvar încremeni la intrarea în pavilion, privind năuc. Inima i se făcu sloi şi orice gând îl părăsi. Smulgându-se cu greu dintr-o lungă sărutare, Sirona îi zări, într-un târziu, silueta. Cum rămase încremenită la rându-i, privind fix şi cu chipul schimonosit de ură, observă şi Fawrr, într-un târziu, prezenţa prietenului său. O tăcere grea se lăsă, amuţind până şi greierii, ba chiar şi gureşele păsări ale dimineţii. Cumva, parcă şi timpul se oprise. Apoi, Sirona izbucni:

– Acum, ai ajuns să mă şi spionezi? Nu-i destul că dai năvală zilnic în iatacul meu, că trebuie să-ţi suport vorbăria necurmată şi să-ţi rabd răsuflarea? Ce sunt eu, proprietatea ta? Cât poţi să fi de josnic?…

În vreme ce Fawrr căuta s-o liniştească, Ingvar continuă să rămână inert, cu chipul descompus de deznădejde. Pe neaşteptate, prinţul se răsuci şi porni să străbată noaptea grea, lăsată peste noapte.

– Sirona, draga mea, Sirona, ascultă-mă!… – imploră Fawrr.

Prinţesa, însă, îl privi rece, apoi răcni:

– Lasă-mă-n pace şi tu! Nu mai vreau să ştiu nimic de niciunul dintre voi!

Fawrr amuţi, ca şi cum ar fi fost străpuns de-un jungher. Mintea şi inima i se lichefiară şi orice putere-l părăsi. Tăind aerul cu un gest scurt al mâinii, ca spre a alunga un demon nevăzut, Sirona dispăru şi ea în noapte, alergând spre nicăieri.

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Tenebre – 13

  1. Pingback: UDMR vine acum cu noi sau sta opt ani in Opozitie « Hai ca se poate!

  2. Pingback: Cristian Lisandru – „Pledoarie pentru salvarea lacrimilor” – Poeme « Cristian Lisandru – Proză. Poezie. Muzichie. Uneori, politichie…

  3. Pingback: Ferdinand Georg Waldmüller (15 ianuarie 1793 – 23 august 1865) « my heart to your heart

  4. Pingback: Mitingul pensionarilor militari de la Constanţa – Armata vrea dreptate, onoare, demnitate

  5. Pingback: Cadrele militare in rezerva MApN, MAI, SRI şi SPP au protestat astazi la Constanta – Cu noi aţi ajuns în NATO « Hai ca se poate!

  6. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 51) « Blogul lui Teo Negură

  7. Pingback: Apel către cei 72% « Post nubila, Phoebus

  8. Pingback: Ex nihilo « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s