Tenebre – 18

 

CAPITOLUL XVIII – DUPĂ-AMIAZA UNEI ELFE

Elfa cea roşcată da’ vopsită, coborând în sala de mese a hanului Lucrătorul ostenit, profită de-o interferenţă temporară da’ temporală şi comandă o cafea, însoţită, desigur, de ţigarete.

– Avem şi ţigări – spuse cu glas coborât băiatul -, da’ ştiţi că Sorian a interzis fumatul în spaţiile publice…

– Păi, şi unde să fumez? În cameră?…

– Fumaţi aici, doamnă, că n-are nimic! Ziceam doar aşa, ca să vedeţi cum s-a scrântit moşul… Cred că o să-mi aprind şi eu o ţigară.

Sorbind din cafeaua amară, Elfa se bucură, după zbuciumul operaţiunii de salvare, de linişte. Treptat, beciurile Sar’a’labei, magazinul de rarităţi,  figurile deprimate şi deprimante ale felienilor i se şterseră din minte. Localul era în acea zi scăldat în griuri argintii.

 

Amiază la tropic. Bătrânul adoarme

Şi toate se pierd în nuanţe de gri…”.

 

Versurile îi veniră Elfei în minte de nicăieri, pesemne insuflate de tutunul aromat. „Cine le-o fi scris? La urma urmei, ce-mi pasă?… Sunt jurnalistă, cultura e un moft în branşa noastră! În plus, aici sunt ca într-un fel de concediu. Zici că-i film: aventuri palpitante, un tiran sângeros, Poliţia şi spionajul pe urmele tale, da’ nu păţeşti nici pe dracu’… Uneori, am sentimentul că visez. Singurul aspect negativ e apariţia ţoapei ăsteia, Migreta. Cinci minute nu-i în stare să-şi ţină gura!”.

– V-aţi luat o cafeluţă, Doamna Directoare? E bine, vă mai relaxaţi!… Care eu chiar îi povesteam doamnei Oriana cât ne-aţi ajutat pe toţi, care fără Dumneavoastră cine ştie pe unde mai ajungeam… Tot fără zahăr beţi cafeluţa?…

– Tot! – răspunse Elfa, pogorâtă brutal, din extaz, în plină agonie. De ce nu mergi sus să mai povesteşti cu fetele?

– Care acolo am fost până acum, da’ doamna Oriana s-a apucat să dea-n cărţi, iar doamna Alizee… ştiţi Dumneavoastră, vorbeşte literatură cu… – şi Migreta făcu o strâmbătură sugestivă.

Încercând să o ignore pe linguşitoarea creatură, Elfa porni să scandeze în minte tabla înmulţirii cu 7. Totuşi, din pricina iritării, se încurcă la 7×8.

– Aţi văzut – reveni Migreta, făcând indecent cu ochiul – cum s-a uitat omu’ ăla la Dumneavoastră?

– Care om? – întrebă roşcata cu glas stins.

– Care-i păzea pe felieni şi-a căzut pe jos în pivniţă, care-a strigat că să-l aşteptaţi…

– Mda, ăla… Nu, n-am văzut…

– Vai, Doamna Directoare, cum n-aţi văzut? Care era topit după Dumneavoastră…

Ca prin vis, Elfa îşi aminti de sperianul în uniformă, ce dormea cu capul pe masă. Când răsturnă găleata, înainte de-a fugi după ceilalţi, îl văzu ridicat, preţ de câteva clipe. Logic, cam tot atât o putea zări şi respectivul. Încercă, dacă tot s-a deschis subiectul, să rememoreze aspectul bărbatului. Îşi amintea de-o uniformă boţită, de statura înaltă a aceluia şi de tenul cenuşiu, având în mijlocul frunţii un semn ce aducea cu un al treilea ochi şi care, în obscuritatea temniţei, părea umflat de somn.

„Dă-l în futere, ce-am eu cu el?” – îşi mai zise roşcata, socotind tema epuizată.

– Poate n-ar fi rău – reluă Migreta cicăleala – să ne facem o relaţie la Poliţie. Care poate să mai fie şi altădată nevoie, şi omul ăla este clar că vă place…

– Ştii ceva? – i-o reteză Elfa. Dacă vrei relaţii la Poliţie n-ai decât să ţi le faci singură! Eu n-am nicio treabă cu individul ăla! Clar?…

– Sigur, Doamna Directoare! Ziceam numai aşa… – făcu mieros femeia în halatul de-un albastru incert, curăţind faţa de masă de firimituri imaginare.

– Decât cu ăla, mai bine-mi iau un propulsor! – izbucni directoarea.

– Ce-i ăla? – iscodi Migreta, cu o curiozitate nefăţărită.

– Ei, ce e? E ca vibratorul terestru…

– Şi ce face? – insistă insipida interlocutoare.

– Cum adică, ce face? Dacă vibratorul vibrează, ăsta-i clar că propulsează!…

„Dracu’ a adus-o şi pe asta aici! Turuie într-una şi spune numai prostii! Când te gândeşti că puteam încă să fiu în Italia, sau în Austria… Şi-am venit în rahatul ăsta de roman fantasy, sau ce mă-sa o fi!… Başca, mai am şi urechile astea… Scriitorii ar trebui împuşcaţi! Când ţi-e lumea mai dragă, ba ţi-l trimit pe Caius în redacţie, ba un porc fermecat care se preschimbă-n ceva mai odios, ba să înduri putoarea de pe Galaxie ca să-l salvezi pe insipidul Kayux… Vrei să scrii? Scrie, dom’le, o ştire ca lumea! Mereu găseşti vreun delapidator, ori pe unul care, beat fiind, şi-a băgat-o-n mă-sa… Ce rost are să născoceşti tot felul de aiureli?…”.

Pe când medita la aceste lucruri, în local intră domnul plutonier-major Onix care, după ce-şi aranjă eşarfa, porni decis către masa la care conversau, ca să spunem aşa, cele două femei. Domnul plutonier era îmbrăcat civil şi, în mod evident, se îmbăiase.

– Permiteţi? – întrebă acesta şi, agăţându-se de-un licăr aprobator din privirea Migretei, se aşeza la masa lor. Băiete, adă-mi şi mie o bere şi-un pachet de ţigări! – strigă el către ospătar.

„Dacă cere ţigări, fie vrea să-mi câştige încrederea, fie îl sfidează şi el pe Sorian” – gândi Elfa, destul de confuz, totuşi.

– Ne-am mai cunoscut cumva? – întrebă ea după o vreme, observând că străinul omite să se prezinte.

– Este o întrebare retorică? – făcu domnul Onix. Doar zilele trecute aţi venit să depuneţi mărturie împotriva grupului de felieni pe care, seara trecută, tot dumneavoastră, împreună cu colegii, l-aţi eliberat… Acum, nu prea e-n regulă ce-aţi făcut, da’ cred că o să ne înţelegem cumva şi n-o să păţiţi nimic… – mai spuse plutonierul, cu un zâmbet fin.

„Visez, sau mă aflu într-un roman prost?…” – îi trecu Elfei prin minte. Oricum, până să se dumirească, trebuia să se adapteze într-un fel situaţiei date:

– N-am fost eu în niciuna dintre împrejurări… – rosti, combinând un adevăr cu o minciună sfruntată.

Cum domnul plutonier-major ar fi fost gata să jure că o văzuse în ambele împrejurări amintite, socoti întreaga aserţiune ca aparţinând ficţiunii, dar continuă pe un ton cald, vădind o anume abilitate:

– Ei, să zicem că m-am înşelat… De altfel, întreaga poveste ar putea să fie dată uitării, mai cu seamă dată fiind întorsătura pe care se pare că o vor lua evenimentele în imperiu. Oricum, toate acestea nu ne împiedică să ne cunoaştem… Nu mai serviţi o cafeluţă?

– Ba da! – interveni Migreta.

„Ce dracu fac ceilalţi? Numai toanta asta s-a găsit să coboare… La ea, orice biped cu umflătură-n pantaloni e bun! De-ar veni măcar Oriana, să-l înspăimânte cu cearcănele terifiante, ori Alizee, să-i dea o muie!…”. După ce gândi acestea cu iuţeala fulgerului, roşcata se adresă nedoritului comesean:

– Lucraţi de mult timp în Poliţie?…

Pe când se pregătea să răspundă, domnul plutonier simţi cum, pe sub masă, este împuns uşor în picior de vârful unui pantof. Dintr-o dată, privi mai cu atenţie la Migreta şi-i răspunse mai mult acesteia:

– De cincisprezece ani, stimată doamnă…

După o lege cosmică încă neelucidată, fermecătoarea Elfă căzu oarecum în desuetudine, organul fiind irezistibil atras de părul cârlionţat şi de ochii negri ai însoţitoarei.

„Poate că urecheata are dreptate şi totul a fost doar în închipuirea mea!” – îşi zise, ca un fel de scuză faţă de simţămintele ce-l asaltară atât de brusc. Migreta, în pofida intelectului modest, simţi pe dată modificarea vibraţiilor…

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Tenebre – 18

  1. Pingback: “Ex Libris” al Teatrului Masca din Bucureşti, duminică, 23 ianuarie, la staţia de metrou Unirii din Capitală « Supravietuitor's Blog

  2. Pingback: Dulce picătură chinezească… « Cristian Lisandru – Proză. Poezie. Uneori, politichie…

  3. Pingback: Versuri rătăcite: Ce vrei? « Link-Ping

  4. Pingback: Foaie de cord. Pipăibil « GENUNCHIUL LUMII

  5. Pingback: Câinii | Per aspera ad astra

  6. Pingback: Trebuie respectată hotărârea Înaltei Curţi privind recalcularea pensiilor militarilor spune Basescu Traian. Oare ce mai pune la cale? « Hai ca se poate!

  7. Pingback: Concursul « Ioan Usca

  8. Pingback: Hai să desfiinţăm România! « joy

  9. Pingback: Pensionarii militari membrii SCMD vor protesta maine 24 ianuarie în toată ţara « Hai ca se poate!

  10. Pingback: Portocaliu închis «

  11. Pingback: Parfumul unei singure flori. Soliflorelele « Mirela Pete. Blog

  12. Pingback: Astazi, 24 ianuarie, ziua in care sarbatorim unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, Basescu Traian a tinut mortisi sa ne dezbine. Rusine Simirad! « Hai ca se poate!

  13. Pingback: Astazi, 24 ianuarie, ziua in care sarbatorim unirea Moldovei cu Tara Romaneasca Basescu a fost trimis dupa flota!

  14. Pingback: DOUĂ CUGETĂRI … | Madi şi Onu Blog

  15. Pingback: ROMANIA BUNULUI SIMT SI ROMANIA CORECTA, ROMANIA SOCIALA NU SUNT IN CONCURENTA SAU IN OPOZITIE, SE POT COMPLETA

  16. Pingback: UPDATE LA PAveste fără sfârşit – Medieval Story « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI

  17. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 52) « Blogul lui Teo Negură

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s