Inocentul – 11

 

XI.

– Futu-i! – zise Robert cu satisfacţie, bucurându-se de aerul rece al dimineţii.

Ziua începu promiţător pentru scriitor. Ieşit la cafeaua matinală, o întâlni pe Ramona şi, după vrăjeala ce se impuse ca de la sine, reuşi nu doar să o convingă că este o poetă de talent, dar şi să colaboreze îndeaproape la un viitor volum de versuri, ca să ne exprimăm eufemistic. Chiar dacă nu era un tip stătut, urbea fiind saturată de tinere talente, Ramona reprezenta un trofeu ce-i lipsea. Cum fata îi dădu şi adresa, spunându-i că-l aşteaptă la ora două – sau, pentru sibieni, ora doi -, scriitoraşul plecă brambura destul de mulţumit de sine, părându-i în răstimpuri chiar că viaţa ar avea un sens. Rămânând şase ore de aşteptare, decise să bea ceva, ştiut fiind că alcoolul poate comprima timpul, mai cu seamă dacă găseşti şi amici cu care să flecăreşti.

Nedeprinsă cu alcoolul, Ramona îi povesti Violetei despre marele său succes literar la un suc, amănuntul având ulterior o oarecare importanţă. Violeta, fireşte, o felicită, în vreme ce gândea cam cum am fi gândit şi noi: „În capul ăsteia, poezia-i tot una cu babardeala! Şi, chiar dacă tipul ar publica-o, cine dracu crede că o va citi? Sau, dacă ar face-o cumva, accidental, s-ar opri pe la a doua strofă, crucindu-se!”. Violeta exagera în sinea ei socotind-o pe Ramona o nulitate, după cum şi Ramona exagera crezându-se poetă. Dar, dacă este să fim sinceri, tuturor ni se întâmplă, mai des ori mai rar, să credem că am fi în stare de lucruri despre care, ulterior, constatăm că ne depăşesc.

Cititorul îşi aminteşte că fusesem destul de supărat din pricina Ramonei. Comandându-i lui Tavi eliminarea acesteia, mistuit de dragostea ce-i înflorise în suflet – ca să formulăm în vreun fel – şi de cine ştie ce alte imbolduri, individul nu se mulţumi s-o ştranguleze scurt, conform instrucţiunilor, ci abuză de trupul neînsufleţit al tinerei.

Unii ar putea să condamne faptul că am dispus lichidarea unei fiinţe aparent insignifiante, însă socotesc că le va fi destul dacă voi arăta că, într-un grup destul de numeros, persoana mi-a spus că nu fumează cicuri, stârnind ilaritate.

Împlinindu-mi directivele, dar satisfăcându-şi şi pornirile bestiale, Tavi părăsi apartamentul victimei puţin înaintea orei două, astfel că Robert, sosit la întâlnire şi profitând de uşa rămasă nu doar descuiată, ci şi întredeschisă, o găsi pe Ramona călduţă încă şi într-o postură pe care-ar fi de prisos s-o descriu, pentru a nu introduce lungimi obositoare. Cum scriitorul se găsi într-o situaţie inedită, privi trupul victimei îndelung, netulburat de vreo idee. Din această stare îl smulse domnul maior Biriboacă, de la Criminalistică. Evident, acesta n-a aflat atât de rapid despre caz, totul fiind o fericită coincidenţă, domnul maior vizitând-o la rândul său, uneori, pe Ramona, şi nimerindu-se într-o vizită neanunţată tocmai atunci. Îndelunga experienţă profesională îi dictă, după ce privi sumar scena, să-l someze pe intrus cu revolverul, să-i pună cătuşele şi, după două palme aplicate preventiv, să-l întrebe:

– Ce făceai aici?

Luat prin surprindere, Robert nu găsi un răspuns tocmai inspirat:

– Mă uitam…

– Te uitai, da? Eşti mândru de ce-ai făcut!… De ce-ai făcut asta?

– Nu eu, eu doar am venit în vizită – răspunse scriitorul cu glas stins. Tocmai vroiam să anunţ Poliţia…

– Interesante vizite faci dumneata! Poliţia, însă, nu mai trebuie s-o anunţi, te-a găsit şi fără ajutorul tău.

Deşi în general nu obişnuieşte, Robert raţionă fulgerător:

– Dar, testele ADN pot dovedi că nu eu am fost…

– Aşadar, dumnealui se crede în filme americane. Probabil, Steven Seagal a abuzat de victimă!… Aici nu facem teste ADN, bă, aici e suficientă mărturia făptaşului! Mişcă!

În următoarele zile, aflându-se de caz, Violeta declară Poliţiei că s-a întâlnit cu victima în dimineaţa asasinatului, aceea mărturisindu-i că-l aşteaptă pe Robert. Adevărat, în cazul scriitorului a mai acţionat şi prezumţia de vinovăţie.

– Păi, nu-i de nevinovăţie? – se miră domnul plutonier-major Onici.

– În general, da – răspunse maiorul Biriboacă. Da’, n-ai văzut ce mutră are ăsta?

– Şi asta-i drept! – admise colegul.

Iniţial, am fost foarte nemulţumit de Tavi, fiind pe punctul să-i aplic o corecţie şi să-i reţin 25% din onorariu. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, însă, m-a binedispus, astfel că am devenit clement, oferindu-i călăului şansa de a se reabilita prin muncă.

Cât despre Robert, ajuns în arest, îşi încheie ziua cu aceeaşi cugetare din zori, însă purtând încărcături semantice cu totul diferite:

– Futu-i!

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Inocentul – 11

  1. Pingback: Grijile premierului Emil Boc: PD-L a deraiat de la principiile “domnului Traian” si pregatirea PDL-ului pentru alegerile din 2012 « Hai ca se poate!

  2. Pingback: De ce se oferă femeile cecene voluntar pentru misiuni sinucigașe? – II « Post nubila, Phoebus

  3. Pingback: Reconfigurare traseu! | Simion Cristian

  4. Pingback: De necrezut: Romania a absorbit doar 10% din din fondurile de la UE

  5. Pingback: Mattia Preti (24 februarie 1613 – 3 ianuarie 1699), pictor italian baroc « my heart to your heart

  6. Pingback: Depresie « Ioan Usca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s