Inocentul – 14


XIV.

– Futu-i! – reuşii să mai rostesc, auzind că Tavi-mi cere o învoire de patru zile. După o vreme, mă reculesei:

– Cu alte cuvinte, eu te adun de pe drumuri, îţi asigur o pâine uşoară acum, în plină criză, când cei mai mulţi se zbat în lipsuri, îţi trec cu vederea toate stângăciile, aşa cum niciun alt şef n-ar fi dispus s-o facă, te avertizez că avem de muncă toată vara, iar dumnealui îmi cere să-l învoiesc! Cu chiulăi de ăştia ca tine ne-am făcut, dracului, opt miliarde pe planetă, de-am ajuns să fumăm gudron gol şi să mâncăm doar E-uri! Lumea geme de paria, iar dumnealui îi trebuie libere! Şi ce treabă ai, mă rog?

– Am ceva de făcut… – murmură bruta.

– Patru zile? În patru zile, s-au făcut cerul şi pământul, mările, continentele, vegetaţia, soarele, luna şi stelele…

– Eu am altă treabă… – gemu trogloditul, scăpându-i toată subtilitatea ironiei mele. Promit, când mă întorc, să recuperez!

Exasperat, îmi trântii o palmă peste frunte. Mai apoi, însă, cedai.

„În definitiv, de ce să nu plece? Aş putea să-mi satisfac în linişte o curiozitate…”

De-un timp, mă rodea gândul să aflu ce are Irina atât de deosebit încât a putut să-l subjuge pe Tavi, individ în general insensibil la orice nu trece prin intestin ori vezică. În plus, nu doar Tavi făcuse pasiune pentru femeie, în trecutul nu foarte îndepărtat aflându-se şi alţi cunoscuţi preocupaţi de aceeaşi persoană. Astfel, pe când Octavian încă nici nu părăsise gara Timişoara – intenţiona să plece la Bucureşti – deja o sedusei pe Irina, fără ca noaptea următoare să mă lumineze asupra pricinilor pentru care destui se împătimiră de dânsa.

„E searbădă şi are-un discurs rectiliniu…” – îmi zisei, găsind doar în coniac o oarecare consolare pentru că m-am aventurat în acest experiment nefericit. Dar, fire nobilă, mi-am zis să n-o alung în toiul nopţii, aşteptând pentru aceasta ivirea zorilor. „Şi pentru vietatea asta, lipsită de sare şi piper, îmi sunt mie periclitate acţiunile, slujbaşul fiind în mai toată vremea cu minţile aiurea!” – gândii, oftând neputincios.

Mai mult ca oricând, lumea-mi părea supusă hazardului, văzând-o ca o înşiruire de accidente nefericite, în care, sporadic şi oarecum fortuit, câte unul aşa ca mine se mai străduieşte să aducă îmbunătăţiri minimale.

– Ştii unde-am putea merge mâine? – mă întrebă Irina.

– Ştiu. Tu, acasă, iar eu cred că voi ieşi la un restaurant. Am nevoie să fiu singur… Oare ce-ţi va aduce Tavi de la Bucureşti?

Femeia vădi, totuşi, şi-o calitate, pricepând fulgerător că idila dintre noi s-a sfârşit încă dinainte de-a începe, astfel că mă părăsi pe când nici nu se luminase bine. A fost alegerea sa, căci eu îi îngăduisem să aştepte zorii în bucătărie, dacă doreşte. N-a dorit.

Cele patru zile se târşiră anevoie, dat fiind că ar fi fost de muncă. Gândii că, poate, şi-a dorit şi Tavi să mai scape din chingile Irinei. Ar fi fost un semnal pozitiv, însă era doar o prezumţie, nu o certitudine.

Când călăul reveni, deja fusesem înştiinţat de vizita sa la Poliţia Capitalei şi de încercarea de-a se autodenunţa. Fierbeam de mânie! Nu eram doar stupefiat de-o asemenea neghiobie, dar mă simţeam şi trădat. De data aceasta, cred că l-am şi pălmuit pe Tavi, şi-n mod cert i-am vorbit cât mai urât cu putinţă. Nici măcar la adresa preşedintelui n-am rostit asemenea înjurături, multe fiind inedite şi create ad-hoc. Liniştindu-mă oarecum, îl anunţai pe individ că, timp de trei luni, va avea salariul înjumătăţit, obligându-l să-şi achite şi CAS-ul.

– Dacă te împuşcă ăia, să nu crezi că am să te repar eu! – îl avertizai.

Deşi dobitocia sa fusese manifestă, alt gând mă amăra: „Eu îl pun pe ăsta să lichideze tot felul de papagali, canalii mărunte şi jigodii neglijabile, în vreme ce alţii s-au gândit să opereze cum se cuvine! Adevărat, şi doamna ministru era o canalie neglijabilă, singură funcţia făcând-o o victimă mai de soi. Da’, oricum…”

Cu rudimentul său de gândire, Tavi fusese încercat de idei similare, de vreme ce încercase să se autodenunţe, atribuindu-şi o faptă de care aflase cine ştie cum. „Chiar, de unde-o fi auzit de caz?” – îmi mai fulgeră.

Nu mai aveam chef de vânătoarea de plevuşcă. Doream, dintr-o dată, să fac istorie. Premierul tocmai perora pe câteva canale de televiziune despre ieşirea din criză. „Mda, puţină răbdare şi vei ieşi cu totul din criză!” – îmi zisei, apoi îl chemai pe Tavi, să-l anunţ că va pleca din nou la Bucureşti.

– Futu-i! – mi-am mai zis, durându-mă incomensurabil faptul că pierdusem startul.

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Inocentul – 14

  1. Pingback: BLOG DE BLOG – cele mai bune bloguri din 2010 « Hai ca se poate!

  2. Pingback: Guillaum Seignac (1870–1924), pictor academic francez « my heart to your heart

  3. Pingback: Se pare ca Monica Columbeanu va ramane doar cu ce a obtinut pana acum. Irina ramane in custodia omului de afaceri Irinel Columbeanu

  4. Pingback: BLOG DE MĂRŢIŞOR | Blogul lui CARMEN

  5. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 57) « Blogul lui Teo Negură

  6. Pingback: Mărţişor « Link-Ping

  7. Pingback: Despre tradiţiile lunii lui Marte « Ioan Usca

  8. Pingback: Daca a zis ca vine, vine! « lunapatrata

  9. Pingback: Pentru tine, Lisa! (4) « Cristian Dima

  10. Pingback: Mărțișor « Un blog cu năbădăi

  11. Pingback: Ghiocei si martisoare de 1 martie « Supravietuitor's Blog

  12. Pingback: Provocare parfumată. En Avril, Un Soir « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s