Indicii anatomice – 20

XX.

Nimeni nu mai ţinu socoteala băuturii ingerate, astfel că, oarecum ca prin vis, îmi amintii de sfatul lui Bogdan şi evitai să mai spun poveşti despre persoanele prezente. Spre lauda sa, George nu uită ca, din vreme-n vreme, să strângă ofrandele ascultătorilor ocazionali, acestea preschimbându-se pe dată în noi bucate savante şi băuturi vechi. În răstimpuri, Caius şi George mai căpătau câte-o chiflă, unii lăsându-i chiar să le şteargă farfuriile, pâinea devenind astfel mai gustoasă.

– N-o zici pe aia cu ecologista? – îşi aminti Oana de-un personaj. Ştii tu, vegetariana, îmi scapă acum numele…

Pricepând la cine se referă, începui un nou basm:

Fetiţa cu chibriturile

Se lăsă o seară geroasă, dar era un ger uscat, care o bucură pe fetiţa ce pornise a colinda brambura pe străzi. Adelina[1], căci despre ea este vorba, se afla aproape singură în marele oraş, dat fiind că grosul bipezilor era adunat în piaţă, să urmărească spectacolul organizat de Primărie, contribuind şi diverşi sponsori, cu prilejul zilei de Dragobete, spectacol în care aşa-zise trupe se perindau, în încercarea de-a încălzi auditoriul. Adelina nu dorea, însă, să întâlnească eventuali cunoscuţi, plictisită să i se tot spună pe nume, în pofida faptului că ea a optat ferm pentru versiunea Adeline, formă care nu avu priză în cercul ei de prieteni.

Deşi albastrul era culoarea anului, nu acesta era motivul pentru care Ade se înveşmântase în nuanţe de bleu, de la pantofi până la hanorac şi scufiţă, căci tuşe asemănătoare purtase şi-n anul trecut, când la modă era oranjul. Apoi, nici nu avea în intenţie să se facă observată, trecătorii ocazionali reprezentând un adaos nu neapărat necesar.
Găsind un chioşc cu program de funcţionare non-stop, Adelina îşi cumpără o cutie de chibrituri, neexplicându-şi nici ea gestul. Poate în adânc socoti că, decât să te uiţi la focurile de artificii oferite de Primărie când are aceasta chef, mai bine scaperi câte-un chibrit atunci când ai tu poftă.

Primul băţ îl aprinse în dreptul cafenelei Patricia. Onor clientela, observând-o prin vitrină, se întrebă la ce poate folosi un chibrit, pe o stradă bine iluminată, din moment ce nu doreşti să aprinzi o ţigaretă?… Dar, cum concluzionă Radu, erau, în definitiv, chibritele ei. Ceilalţi îi dădură dreptate, iar asupra episodului se aşternu în curând uitarea.
Prin dreptul restaurantului Mioritic, fetiţa scăpără un alt băţ, neavând altă ocupaţie mai bună şi, în plus, plăcându-i senzaţia. Observată dintr-un autoturism, se pomeni strigată:

– Hei, piromano, nu vii cu noi la Dragobete?…

– Nu! – răspunse Adelina, dar întrebarea îi stârni un gând nou: „Ce-ar fi să incendiez ceva?”…

Fireşte, gândul fu repede alungat, deoarece, conform unui test, Adelina nu dispune decât de un procent minimal de răutate, în jurul a 35%, iar piromanii au, de regulă, o latură negativă mult mai pronunţată.

Cotind, în dreptul staţiei radio, pe o străduţă laterală, fetiţa mai aprinse un băţ, ceea ce dădu prilej unei doamne, luată prin surprindere, să exclame:

– Ioi!

Apoi, doamna se prăbuşi pe caldarâm. „O fi cardiacă…” – gândi Adelina şi, brusc, decise să se întoarcă din drumul său care, după cum am arătat la început, era oricum lipsit de-o ţintă precisă.

La vremea când în piaţă se porni focul de artificii, Adelina mai scăpără un chibrit în dreptul benzinăriei şi, printr-un straniu hazard, întreaga instalaţie porni într-un efect pirotehnic care, cel puţin pentru mulţimea de gură-cască adunată nu se ştie de unde, păru mult mai interesant decât steluţele colorate ce brăzdau văzduhul metropolei în centru, din grija Primăriei. Pierdută în mulţime, Adelina privi şi ea benzinăria în flăcări. Explozia câte unui rezervor smulgea chiote şi ropote de aplauze. “Ce fripturi s-ar putea face! Dar, eu sunt vegetariană…” – mai gândi fetiţa.

Peste noapte, echipajele de pompieri îşi dovediră înaltul profesionalism, iar în zori, privind la jalnicele resturi ale fostei benzinării, un domn concluzionă:

– Vreun copil o fi vrut să se încălzească!

Dar, nimeni nu bănui cât de frumos petrecuse Adelina şi cu câtă mulţumire sufletească trecu de acest Dragobete…

 

…

 

Roşu în obraji, Al2lea opină că Adelina ar face bine să treacă şi prin Satu-Mare:

– Să ardă tot, apoi vom construi un oraş fără păcate!

– S-a trezit moralistul! – obiectă Darius. De ce să ardă?…

– Pentru că e construit odios şi-i populat doar de tâmpiţi! – licită bloggerul Al2lea.

Deşi vexată de ultimele vorbe, Crina se gândi să aplaneze conflictul aflat pe punctul de a se agrava:

– Lăsaţi, oricum e ficţiune! Adelina nu a incendiat niciodată nimic…

---

[1] Adelina Enache, bloggeriţă din Timişoara.

 

Publicitate