Indicii anatomice – 29

XXIX.

 

Cum colonelul Munteanu încă nu apăru, convenirăm să mai spunem o poveste. Făcurăm doar o scurtă pauză, pentru a-l percheziţiona pe George, asupra sa găsindu-se trei sute de lei noi, proveniţi din încasări, pe care nu-i predase. Ospătarul fu atenţionat să nu-i mai dea decât votcă ieftină, iar în cazul că va comanda altceva, să ne atenţioneze.

– Spune-o pe aia cu crima… – medie Onici.

Deşi colonelul apăru cu o mină gravă, îi făcurăm semn să aştepte, povestea fiind demarată:

 

Crima perfectă

 

Matinal ca de fiecare dată, zorii mă găsiră şi ieri la chioşc pentru a-mi lua cafeaua de dimineaţă, în pahar de unică folosinţă. Aveam de făcut o alegere decisivă: să-mi caut ceva de lucru, ori să intru la Patricia? Dimineaţa geroasă mă determină să optez pentru cea de-a doua variantă.

– Ce vreme! – exclamă domnul plutonier-major Onici, deja prezent în aşezământ. Cică, să patrulezi… Am intrat să mă încălzesc un pic, că nu mai puteam de frig!

Îi dădui dreptate şi, după ce-am cerut Adinei un coniac, mă aşezai la aceeaşi masă.

– Ce mai spui? – întrebă comeseanul.

– Bine… – făcui evaziv.

– Ţi-ai găsit ceva?…

Domnul plutonier, ca, de altfel, toţi obişnuiţii Patriciei, era la curent cu intenţia mea de a-mi găsi un serviciu.

– Încă nu… Nici nu sunt convins că merită… Mă tem că mi-ar bulversa tot ritmul de viaţă!

– Asta-i adevărat! – încuviinţă amicul. Crezi că mie mi-e uşor? Când te simţi mai bine la Patricia, trosc! Du-te să prinzi infractorul… Bine, cel puţin, că n-am muncă de birou, ăia abia reuşesc să se fofileze!… Dar, problema-i alta. Din ce-o să trăieşti?…

– Nu ştiu… – făcui resemnat, cerând încă un coniac. Mă gândesc să mă apuc serios de scris…

Serios! – sublinie domnul Onici cuvântul, vădit indispus. Scrisul nu-i niciodată serios! Mă rog, citim, ne place… Nu zic!… Dar, autorilor ce le-a adus? Nici măcar economie n-au făcut. Ai fi tentat să spui că stând la masa de scris nu ieşi prin cârciumi să cheltui… Însă, spune şi tu: poţi scrie ceva de Doamne-ajută fără să ai cafeaua alături şi ţigaretele?

– Nu poţi – admisei.

– Vezi? Şi, când publici vreun volum, ăia abia de-ţi dau bani de ţigări… Scrisul e aşa… de hobby. Ar trebui, însă, să faci ceva care să aducă bani. O variantă ar fi, cum ai zis, să-ţi cauţi un serviciu. Da’ nici ăla nu aduce cine ştie ce şi, în plus, e degradant. De ce nu te prostituezi? – căută convivul o soluţie. Sunt atâtea doamne trecute…

– Am încercat – mărturisii -, dar n-a prea mers. La partea de vrăjeală m-am descurcat, însă m-a trădat tocmai esenţialul…

– Mă rog… – căută plutonierul să schimbe subiectul. Încearcă, atunci, altceva. Vreo lovitură, să te asiguri pentru mai multă vreme…

– Ce lovitură? – făcui sceptic. M-am gândit să jefuiesc o bancă, dar pentru asta-ţi trebuie jeep, mitralieră… Eu, abia am de cheltuielile la bloc şi de coniac…

– E şi riscant… – admise domnul Onici. Ai putea, însă, să jefuieşti o cămătăreasă. Alegi una mai în vârstă, să nu alergi după ea prin toată casa, şi-ţi însuşeşti ce are ea pe acolo. Ar fi şi ceva relativ moral, căci cămătăresele exploatează clasa muncitoare! Adică, e mult spus, că azi nu prea mai munceşte nici dracu’…

– Exploatează poporul – încercai o varianta.

– Exact! Poporul! Mai grav… Ucizi un duşman al poporului…

Reuşii să mă adun, viziunea colegului meu părându-mi a merge cam departe.

– Adică, cum… să ucid?…

Domnul plutonier-major mă privi surprins:

– Păi, tu cum vrei să-i iei banii? O adormi lecturându-i scrierile tale? Normal că o ucizi, ca să poţi scotoci în voie prin casă…

– Şi dacă mă prinde? – emisei o posibilitate.

– Te prinde dacă eşti tâmpit! Facem în aşa fel încât să nu te prindă… Băieţii de la criminalistică sunt inteligenţi, astfel că avem nevoie de un plan abil, capabil să-i deruteze până şi pe ei.

Devenit interesat, cel puţin la modul teoretic, mai cerui un coniac, pentru a mă putea concentra.

După ce râserăm, imaginând situaţii în care-o fugăresc pe cămătăreasă prin locuinţă, domnul plutonier-major Onici redeveni serios, aproape grav:

– Problema ta, dar şi a intelectualităţii în general, este că trăieşti în imaginar! Adevărat, dintr-un rahat ideatic te poţi sustrage prinzându-te de-o funie fictivă, dar noi avem de înfruntat căcatul concret al cotinianului…

Cum stilul convivului se vădea pretenţios, mai cerui un coniac.

– Să luăm, de pildă, crima – continuă el. Mulţi s-au apucat să imagineze crime perfecte, uzând de găselniţe dintre cele mai diverse. Dar, dacă-l pui pe vreun scriitoraş din ăsta să dea cu toporul în cineva, încep să-i tremure genunchii şi face pe el de frică!… Aşa, din condei, pot să mă plimb şi eu prin nu ştiu care galaxii şi s-o mârlesc pe Zâna-Zânelor ori pe regina Yassuna…

Nedorind să risc o incursiune în SF ori fantasy, schimbai subiectul:

– Dacă am zis c-o lichidez pe cămătăreasă, o lichidez şi gata! Nu-s eu aşa sensibil… Problema-i alta. Cu ce-o voi face? Aş  avea acasă un cuţitaş…

– Da’ ce eşti tu? – pufni plutonierul. Portorican?…

– Păi, cu ce s-o…?

– Cu toporul, bărbăteşte! Mergi să omori, nu să cureţi ceapa! Adina! Tu cu ce-ai omorî pe cineva?

Distrată, căci tocmai clătea nişte pahare, barmana răspunse totuşi:

– Cu ce-aş omorî? Nu ştiu, cred că cu toporul…

– Vezi? – reveni plutonierul la mine. Până şi-o femeie are o gândire mai sănătoasă ca a ta…

– Bine, îmi fac rost de-un topor… – zisei, destul de ruşinat. Nici nu ştiu unde se mai găsesc din astea, înainte erau la metalo-chimice…

– Au la Fiodor! Elegante, de import, marca Raskolnikov…

– Nu-l chema aşa şi pe tipul…? – încercai o asociere de idei.

– Nu-l chema pe nimeni, n-auzi că-i marca toporului? – mi-o reteză domnul Onici. Normal, n-o să te duci cu el în mână. Îţi coşi o prinzătoare şi-l pui sub haină. Mai exersezi puţin şi acasă, ca să-l scoţi repede când ajungi singur cu cămătăreasa…

– Dar, cu toporul – mai avui o obiecţie -, nu se face… deranj?

– Lasă, bă! Ce-ţi pasă? Doar nu speli tu… Toată treaba este să nu uiţi pentru ce te-ai dus! Scopul tău este înavuţirea, omorul e doar în subsidiar…

Într-adevăr, mă concentrasem mai mult asupra asasinatului, astfel că observaţia îmi păru pertinentă. Dar, dacă din bunurile altora mă mai înfruptasem, uciderea prezenta aspecte inedite, capabile să timoreze pe-un începător.

– N-ar trebui să-mi iau şi nişte mănuşi de cauciuc? – întrebai.

Domnul plutonier îşi dădu ochii peste cap:

– Omule! Tu te duci s-o lichidezi pe acea libarcă exploatatoare, nu te duci să-i speli vasele! La ce ţi-ar trebui mănuşi?…

– Mă gândeam la amprente… – murmurai.

– Las’ că are cine să se gândească la amprente! Treaba ta nu-i să te gândeşti la ele, ci să laşi cât mai multe amprente şi cât mai la vedere! În plus, calci prin băltoaca de sânge fără fereală, ca să laşi şi urmele încălţămintei…

– Păi, dacă las urme evidente, n-o să ajungă la mine orice anchetator, cât ar fi el de tâmpit?…

– Tocmai asta e, că tu n-ai de-a face cu tâmpiţi, ci cu băieţii de la Criminalistică! Ăştia-s de-o inteligenţă inimaginabilă, nici Kasparov nu s-ar pune cu ei… Dacă s-ar ocupa de caz un tâmpit, fireşte că, ghidându-se după urme, ar ajunge la tine şi te-ar lega. Ăştia, fiind sclipitori, vor raţiona: doar un bou poate lăsa urme atât de evidente, astfel că, în mod evident, cineva a înscenat totul, nu prea abil!…

Tăcurăm o vreme. Năucit de viziunea domnului plutonier, mai cerui un coniac, pentru a-mi ordona gândurile.

– Să presupunem – reveni domnul Onici – că te-ai lua după filme idioate şi te-ai duce cu cagulă, mănuşi, cipici şi alte prostii! Şi? Tot îţi mai cade-un fir de păr, ori îţi vine poftă să scuipi pe jos! Şi te găsesc după ADN… Aşa, dacă-s urme cu toptanul, deja le-ai deturnat din start atenţia şi vor căuta pe individul care ar avea motive să se răzbune pe tine… Ai pe vreunul care-ţi poartă sâmbetele?

– Ar fi ştefan Popescu, că murise una acum vreo cinci ani şi-am făcut să pară că el ar fi autorul… Dar, ăla-i în penitenciar, a primit cincisprezece ani…

– Perfect! Cu atât mai diabolică este înscenarea, dacă a făcut-o în stare de detenţie! Tipul a căcat drapelul, o să-i dea puşcărie pe viaţă!…

Mai închinarăm câteva păhăruţe, după care eu pornii hotărât, promiţând să mă reîntorc bogat şi să dau un rând la toată lumea.

– Să-ţi ajute Dumnezeu! – îmi ură Adina la despărţire.

 

– Şi-ai omorât-o! – fu curios maiorul Petrescu.

– Nu-mi mai amintesc precis…

Colonelul făcu un gest, în sensul să terminăm cu basmele, şi ne înştiinţă:

– A fost găsit cadavrul lui Horaţiu Vidal!

– Are ochi? – se interesă Bogdan, în vreme ce toţi privirăm către autopsier.

– N-are. Adică, i-au fost scoşi, dar îi avea… O fetiţă tocmai se juca, încercând să-i facă să pocnească cu o cărămidă… A fost dezmembrat, i s-au scos dinţii, are urechile tăiate… Oribil!

Marcat de aceste veşti, de băutură şi de ultima mea poveste, ca şi de istoria ochilor ingeraţi din neatenţie, autopsierul Serghei izbucni:

– Eu l-am ucis! L-am lovit cu un levier, apoi am început să-l tranşez cu bestialitate!…

George gândi fulgerător: „Ăsta vrea să ajungă la Ştirile de la ora cinci!”, intervenind:

– Eu i-am tăiat picioarele şi am tăinuit fapta!…

Spre decepţia generală, colonelul Munteanu le reteză elanul confesiunilor:

– Pe dracu l-aţi omorât! A făcut infarct lângă linia ferată şi l-au găsit nişte copii care locuiesc într-un vagon abandonat. Ăia s-au jucat cu trupul… E o femeie – ca să-i zicem aşa – cu patru bastarzi retardaţi, au dat cu pietre şi după echipajul de poliţie şi strigau măscărale…

– Bieţii copii! – interveni Onici. Păi, să-l trimitem pe Caius să le ducă nişte portocale…

Bogdan păru preocupat de-un alt aspect:

– Ei, Horaţiu, acum vezi cum e să le tragi pe pielea ta! Dacă-mi pasai, puteam să-i egalăm pe ăia din D. Dar, te-ai halit!…

– Ăla era Andrei Ababei… – îl atenţionă Crina.

– Chiar, Ababei era! Mereu îi încurc pe ăştia doi…

– Horaţiu Vidal e tipul la care-am găsit ochii-n frigider… – interveni Oana.

– Ăla-i Horaţiu Velimirovici! – punctă maiorul Petrescu.

– Şi atunci, cine-i Horaţiu Vidal? – se impacientă Bogdan, care nu mai pricepea nimic.

– Un cetăţean – informă colonelul.

Ascultând cele discutate, domnul plutonier-major Onici pregăti punga cu portocale pentru sărmanii defavorizaţi, iar Caius, la fel de beat ca noi, acceptă să le-o ducă. Deşi ne îndoirăm că va găsi locul, comisionarul se descurcă, revenind în aproximativ un ceas.

– Nişte animale! – ne rezumă. Aruncau cu pietre după mine şi mimau copulaţia… Am lăsat portocalele acolo şi-am întins-o…

– Ai făcut o faptă bună! – îl lăudă Onici.

Ne mai lungirăm o vreme, până când furăm înştiinţaţi că cei cinci paria au murit în chinuri indescriptibile, prezentând toţi în jurul gurii spume verzui.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Indicii anatomice – 29

  1. Pingback: Ultimul Mitropolit – 7 « Ioan Usca

  2. Pingback: Brambura « Gabriela Elena

  3. Pingback: Dragoste si dresura « lunapatrata

  4. Pingback: Surprize… | Michaelas Blog

  5. Pingback: Bănuiala | Per aspera ad astra

  6. Pingback: Psihopații care ne conduc « Post nubila, Phoebus

  7. Pingback: Sper ca “dupa ce a vazut moartea cu ochii” Teo Trandafir se va gandi mai mult inainte sa vorbeasca si sa voteze « Hai ca se poate!

  8. Pingback: Sebastian Ghiţa sustine ca SOV ca l-a santajat 150.000 de euro. Sorin Ovidiu Vîntu a a fost reţinut pentru şantaj şi ameninţare

  9. Pingback: Ciobi-sme « Teo Negură

  10. Pingback: Rondul de dimineata… « lunapatrata

  11. Pingback: Emil Boc este ministru interimar al Muncii « Supravietuitor's Blog

  12. Pingback: Atunci cand ai ceva… « lunapatrata

  13. Pingback: Franz Xaver Winterhalter (20 aprilie 1805 – 8 iulie 1873), pictor si litograf german « my heart to your heart

  14. Pingback: Proiecție la Castelul Banffy în cadrul TIFF « Clipe de Cluj

  15. Pingback: Sărbători fericite de Paşti! « Mirela Pete. Blog

  16. Pingback: Sărbători fericite « Clipe de Cluj

  17. Pingback: Miercurea fără cuvinte « Stropi de suflet la vedere

  18. Pingback: ALFABETUL – CHEIA TAINELOR LUMII « Stropi de suflet la vedere

  19. Pingback: Ariciul « Stropi de suflet la vedere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s