Lovitura – 2

            II.

            Deosebirile dintre Victor şi Ilie Izbiceanu erau mai mici decât ar fi putut părea la o privire superficială. Amândoi, în felul lor, artişti, mai aveau ceva în comun. Dacă sculptorul Izbiceanu ar fi putut discuta sincer despre lucrările sale, i-ar fi dat dreptate lui Victor, admiţând că-s tâmpenii, în pofida criticilor pozitive. De altfel, şi printre critici l-au mai numit unii impostor, iar câţiva au fost evazivi, socotind că lucrările sale ar reprezenta un experiment interesant.

            Aproape nebăgat în seamă cu prima sa expoziţie, la care expuse lucrări cu cap şi coadă, Ilie trecu la aşa-zisul nou stil al său din spirit de frondă, trântind culori acrilice direct din tub pe vreascuri, mototolind folie de aluminiu şi atârnând-o pe ici-acolo şi legând elementele luate aproape la întâmplare astfel ca, în spaţiu, să creeze cât de cât ceva estetic. Produsele rezultate le-a intitulat apoi cât mai pompos i-a trăsnit şi, profitând de faptul că Emil era beat, se alese cu o prezentare elogioasă şi, ulterior, cu o cronică pe măsură. Cum Emil dădea tonul în aprecierea sculpturii, se mai luară patru confraţi după el şi, fireşte, mare parte din public. Criticul se mai dezmeticise între timp, dar o lăsă aşa cum a pornit-o. „În definitiv, nu-i singurul papagal care trece drept artist!” – îşi zise, pornind să se îmbete la loc.

            Totuşi, pe Ilie îl apropia de Victor cel mai mult pasiunea intermitentă pentru Violeta, chiar dacă aceeaşi pasiune îi şi despărţea. Curios, dar Victor tocmai pentru aceasta îi purta ranchiună, căci altfel nu s-ar fi sinchisit dacă Ilie e sculptor bun sau prost, ori dacă are ceva de transmis sau doar face mişto de public. De fapt, nu atât interesul sculptorului pentru Violeta îl deranja, cât detaliul că acestuia femeia îi răspundea cu o oarecare reciprocitate. Deseori se petrec astfel de lucruri stranii, încât două persoane interesate în mod oarecum egal de-o a treia, în loc să se bucure că au gusturi comune, ajung să se deteste, chiar dacă admiraţia comună pentru un compozitor ori o echipă de fotbal îi apropie. Aici, Ilie se arătă mai înţelept. Uneori îl deranja şi pe el că trebuie să stea la coadă aşteptându-şi rândul la Violeta şi să se consoleze cu altă companie, dar înţelese că acesta e mersul relaţiei lor şi nu-şi făcea probleme mai mult decât ar fi trebuit. Victor, în schimb, aflat în situaţii similare, devenea fiară şi-l numea pe artist zmângălitor spaţial, comparându-i expoziţiile cu un closet public dintr-o gară obscură, cum ar fi Orăştie, de exemplu.

            Orice s-ar fi spus, Ilie vindea bine, mai cu seamă că, încropind lucrările destul de repede, nu cerea preţuri exagerate. Multă vreme s-a putut procura un Izbiceanu plătind între două şi patru sute de lei, plus că, la atelier, autorul mai vindea şi lucrări de-adevărat unui grup restrâns de amatori.

            Două gânduri îl frământau pe artist în ziua în care Victor decise să-i fure lucrarea intitulată Prometeu: cum ar putea să urce potul, cerând mai mult pe lucrările sale şi cum ar face ca Violeta să fie mai rar ocupată. Evident, pe lucrări putea cere oricât, însă ar fi fost de dorit să şi primească suma cerută, ori pentru aceasta ar fi fost necesară o reclamă suplimentară şi spectaculoasă.

            Ideea-i veni asemenea unui fulger, pe cât de simplă, tot pe atâta de ingenioasă. Îşi va fura lucrarea Prometeu de la Muzeul de Artă din Caracal, unde era expusă pentru încă două săptămâni, după care o va dărui Violetei! Vâlva stârnită îi va creşte preţurile de la sine, căci acum va fi un artist căruia mari colecţionari îi râvnesc lucrările, angajând hoţi profesionişti, iar Violeta va fi impresionată de gest şi, pe cale de consecinţă, mai atentă cu el.

            „Da’ dacă mă prinde?” – îi mai trecu prin minte. Se linişti repede. În definitiv, era autorul lucrării şi uşor va putea născoci ceva plauzibil. În plus, ar fi fost cu totul de mirare ca, în Caracal, să vadă cineva în Prometeu mai mult decât nişte vreascuri insalubre, bune doar pentru foc, eventual.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Lovitura – 2

  1. Pingback: Vertij « Ilarie

  2. Pingback: Ultimul Mitropolit – 11 « Ioan Usca

  3. Pingback: Giovanni di Paolo(1399 ori 1407 – 1472), pictor si ilustrator de manuscrise italian « my heart to your heart

  4. Pingback: Ioan Usca – Comentarii la Facerea – 21

  5. teonegura spune:

    Hristos a inviat, dragul meu!

  6. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 65) « Teo Negură

  7. Pingback: Șobolanul | Per aspera ad astra

  8. se-cret spune:

    Sărbători fericite,multă sănătate pace și lumină în suflet!

  9. Pingback: 25 de ani de la Catastrofa nucleara de la Cernobîl, 26 aprilie 1986 « Supravietuitor's Blog

  10. Pingback: Ceainării din Cluj-Napoca « Clipe de Cluj

  11. Pingback: Miercurea fără cuvinte. Wordless Wednesday 6. Azur « Mirela Pete. Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s