Aluzii

Pe George îl cunoscui într-un moment dificil al vieţii sale, astfel că-l luai oarecum sub ocrotirea mea, alegându-i cărţi valoroase, care să-l edifice asupra tainelor lumii. Docil, acesta citi Ana Karenina, Romeo şi Julieta ori Suferinţele tânărului Werther, alăturând desfătării estetice aprofundarea cufundării în nonsens. Totuşi, ezita să o facă!

– Eşti un laş! – îl dojeneam adeseori. Doar îţi prelungeşti agonia…

Deşi-mi dădea dreptate la modul teoretic, George amâna gestul izbăvitor.

M-am expus chiar şi riscurilor, procurându-i un revolver. Cu toate acestea, deznodământul se amâna de la o lună la alta.

Prin februarie, i-am înlesnit cunoştinţa virtuală cu Lavinia, o tânără cu comportament suicidar şi o fermă convingere că totul este lipsit de sens. Cei doi începură să schimbe opinii şi să-i deplângă pe Nero, Mitea Karamazov, Tristan, Euridice, ori alte personaje mitologice, istorice sau literare, dar, în subsidiar, deplângând şi amplificând propria tristeţe, angoasă şi lipsă de perspective cât de cât senine. Într-un cuvânt, erau nefericiţi.

Deciseră să o facă deodată, George cu revolverul, iar Lavinia prin electrocutare. Cum revolverul răsună, auzindu-se lămurit în telefon, Lavinia speră ca George s-o fi făcut pe bune, după care decise să meargă la culcare, întreaga tărăşenie reuşind s-o irite şi s-o obosească.

Reclame