Galinacee

Amu cică erau odată un moş şi-o babă, sau o babă şi-un moş, ca să dăm doamnelor întâietate. Şi-n vreme ce baba avea o găină, care-i făcea doar ouă, precum toate găinile, moşul avea un cocoş. Cum era de aşteptat, cocoşul nu făcea ouă, însă avea alte însuşiri pozitive, aducând, el ştie de unde, caviar, stridii, brânzeturi franţuzeşti, bere belgiană, ţigări Gauloise Caporal şi alte bunătăţi, cum nu găseşti nici acasă la cel mai corupt dintre vameşi.

Babei i se cam acrise tot de ouă, şi uneori îl ruga pe moş, de care-l despărţea doar un gard:

– Dă-mi, te rog, şi mie un pic de caviar, că mi s-a urât în fiecare zi tot de ouă!

– Nţ! – răspundea moşul, invariabil. Dacă-ţi dau ţie, îmi rămâne mie mai puţin. Apoi, sunt tot ouă, da’ de sturioni…

– Tocmai, că-s tot ouă… – încerca baba să-l amăgească, dar nu-şi găsise omul.

– De ce nu trimiţi şi tu găina să-ţi aducă?

– Am încercat, da’… minte de găină!

– Dar te-ai gândit s-o educi? Că eu aşa am făcut cu cocoşul.

– Sincer, m-am gândit, însă n-am înclinaţii către violenţă şi nici nu ştiu să înjur, decât soft.

– Asta e! – încheia moşul negocierile, turnându-şi o bărdacă de Hennessy.

Mult se înciudă femeia purtând aceste negocieri sortite din plecare eşecului, mai cu seamă că ştia ca fiind utopic să-şi pună nădejdea în găina la care – spre lauda sa – ţinea oricum. Se gândi şi se răzgândi, se socoti şi scormoni, cum ar face ca să mănânce şi eu ca aristocraţii, până-i veni gândul cel bun:

– O să-mi iau un pisoi năzdrăvan!

Zis şi făcut şi, măcar că pisoiul nu-i aduse delicatese din prima zi, cel puţin o înveseli.