Corbul

Colegii din Dinar observară că sunt marcat, însă decenţa-i făcu să aştepte răbdători relatarea, ştiind că mă irită întrebările.

– S-a întâmplat ieri o chestie – spusei pe la al doilea coniac. Către miezul nopţii, împrejmuit de cărţi al căror tâlc n-aveam de gând să-l pătrund, mă gândeam ce-ar mai fi de halit prin casă. Când, ca un foşnet, aud ceva mişcare. Merg până la uşă, mă uit pe vizor, nimic! Ziceam că mi s-a părut, însă, aprinzând lumina la closet, zăresc forma necurată a unui corb, tronând…

– Pe o statuă-a Venerei… – completă domnul plutonier-major Onici. Ori, funcţie de traducere, pe bustul albei Palas.

– Draci! – îl domolii. N-am niciun fel de busturi la budă. S-a pus pe rezervorul closetului…

– Firesc! Contrastul alb-negru, ori poate apa, ca element, aleasă drept contrapondere a firii sale telurice…

– Socotesc că era singurul loc plan convenabil, caloriferul fiind ocupat cu nişte rufe murdare pe care le-am trântit, iar chiuveta, destul de instabilă. Îl întreb: „Tu de unde dracu-ai mai apărut?”, iar vietatea îmi răspunde: „Niciodată!”

– Minte de pasăre! – observă Ilarie. Una o întrebi, ea o ţine pe-a ei.

– Aşa-i – confirmai. După o vreme, vorbind mai mult cu mine, am murmurat: „De unde fac mâine rost de bani pentru Dinar?”. Lighioana, din nou: „Niciodată!” I-am explicat raţional că am întrebat de unde?, nu când?, şi că modul lui papagalicesc de-a o ţine una şi bună mă irită. N-a mai zis nimic, dar cel puţin s-a simţit şi s-a mutat în litiera Nataşei.

– Şi-ai înnoptat cu el? – căută domnul Onici să scurteze povestea.

– Oarecum. E şi-acum acolo, că l-a prins Nataşa şi l-a făcut ferfeniţă. Dar, mi-e cam scârbă să-l adun…

Ilarie îmi veni în ajutor:

– Păi, invit-o pe Eleonora la tine la o cafea şi, când vezi stârvul, te prefaci surprins şi şocat. Şi curăţă ea. Poate-ţi spală şi rufele de pe calorifer…

Publicitate