Zece plăgi

Trebuie egiptenii făcuseră ei ceva necuvenit, de vreme ce asupra lor se abătură zece plăgi.

Întâi, apa din întregul regat se preschimbă în sânge, astfel că oamenii priveau a pagubă şi încercau să se încurajeze reciproc:

– Asta e, ce să-i faci! O s-o bem aşa… Bine, oricum, că nu-l avem pe băsescu, să ne taie 25%!…

Nu la multă vreme, ţara se umplu de broaşte.

– Cam scârboase – opinară cei mai mulţi -, însă, dacă le găteşti cu răbdare, tot te-alegi cu ceva! Cel puţin, bine că nu-i avem pe băsescu şi boc, să bage TVA de 29%!

Consolându-se oarecum, curând îi ajunse a treia urgie, ţara umplându-se de ţânţari. Aceştia erau mai greu de mâncat şi, în plus, îi înţepară destul de rău. Gândind, însă, că alţii pot avea pedeleul la guvernare, răbdară relativ senini. Cam la fel făcură şi-n vremea invaziei de tăuni, care se succedă destul de rapid după plaga anterioară

Urmă molima în vite, dar egiptenii se împăcară relativ uşor şi cu asta:

– Dacă fierbem mai mult carnea vitelor răpuse, posibil să nu fie contagioasă. Tot mai bine, decât să-l avem pe valeriu tabără la Agricultură şi să facem foamea în mod programatic!…

Nu mult după molimă, egiptenii fură loviţi cu ulceraţii ale pielii, astfel că din orice casă dispăru confortul, în măsura în care, după plăgile anterioare, mai rămase vreo urmă din acesta. Dar, gândind că nu-l au pe csele attila la Sănătate, oamenii socotiră că tot mai pot trage speranţe.

Grindina chiar o priviră amuzaţi, socotind că-i un spectacol grandios care aduce pagube minore faţă de cum ar fi cu elena udrea la Dezvoltare şi Turism.

Lăcustele, chiar dacă le diminuară recoltele şi-aşa compromise, le asigurară proteine, iar întunericul de trei zile fu socotit fleac faţă de drama acelora care-l au pe kelemen hunor peste Cultură şi Patrimoniul Naţional.

În sfârşit, când în orice casă muri întâiul născut, în pofida întristării fireşti, oamenii se consolară din nou:

– Dacă aveam guvernare pd-l, muream dracului cu toţii!

Divinitatea aprecie această atitudine şi, prin milenii, trimise asupra egiptenilor doar calamităţi minore, precum invazii străine, războaie, lovituri de stat, molime ori foamete, însă-i feri de pedelişti şi nu se prea băgă de seamă.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Zece plăgi

  1. Just Me...Carla spune:

    😀 simpatic tare modul de abordare….

  2. Pingback: Asta asa, ca sa stiti! Link-Ping! « lunapatrata

  3. Pingback: de la căldură. sau nu. « freestyler

  4. Pingback: Daniele da Volterra (c. 1509 – 4 aprilie 1566), pictor si sculptor manierist italian « my heart to your heart

  5. Pingback: despre români… « Rokssana's Blog

  6. Pingback: Poveste de vis (40) « Teo Negură

  7. Pingback: SEO & other stuff 5 « schtiel

  8. Pingback: o chestiune de viata si moarte.. « Rokssana's Blog

  9. Pingback: Butterfly effect « O lume in imagini

  10. Pingback: Tree cloud « schtiel

  11. Pingback: Inocentul – 19 « Ilarie

  12. Pingback: FEMEILE IMPOTRIVA TIMPULUI « Rokssana's Blog

  13. Pingback: Dansând pentru viaţă! « Gabriela Elena

  14. Deci orice molima nu intrece prin nimic distrugerea si durerea provocata de susnumita guvernare.😀

  15. Pingback: Zgomot | Per aspera ad astra

  16. Pingback: Piesa “Blonda, chiorul şi piticul” se va juca la Palatul Cotroceni « Supravietuitor's Blog

  17. Pingback: Yo-dog-a « O lume in imagini

  18. Eric spune:

    Salut Domnilor,

    How merge.
    Lasa-ma sa profite de aceasta sansa sa ma prezint, numele meu este Eric si eu de lucru cu
    o societate în calitate de consultant strategic site-ul web – frumos sa te cunosc. În ceea ce caut
    pentru unele site-uri renumite pentru schimbul legatura într-atât i-ar dori sa va propun pentru
    un schimb 3-way cu legatura într-sites.And mea, sunt sigur ca acest schimb va fi benefica
    pentru ambele dintre noi fata de cresterea rândurile noastre si pagina de cautare de pozitionare a motorului.

    Sunt foarte asteptam vesti de la dumneavoastra.

    Va multumim pentru timpul acordat,
    Eric.

  19. Pingback: de la căldură. sau nu. | DAP

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s