Altruism

Spre deosebire de eresuri ori credinţe deşarte, care sunt forme ale neştiinţei, superstiţia este mai presus de cunoaştere, adică ştii că trebuie să procedezi într-un fel, chiar dacă-ţi scapă toate raţiunile pentru care faci asta. De pildă, niciodată n-am trecut dintr-un an în celălalt fără să am asupra mea bani. Ultima dată, chiar m-am împrumutat.

„Doar trec într-un an nou, nu trec Styxul!” – mi-am zis, nemaidorind să fac saltul doar cu sume minore asupra mea. Un prieten mi-a dat cincizeci de mii de euro.

– Da’ fii atent! Pe doi mi-i aduci, că vreau să-mi iau apartament!…

– Bine – răspunsei, cutremurat de egoismul său îngust.

Deşi cu strângere de inimă, i-am înapoiat banii, chiar dacă şi astăzi am convingerea că eu i-aş fi întrebuinţat mai cu folos. Cum îi avusei asupra mea în noaptea de Revelion, aşteptam într-un birt sordid ca stratagema să-şi facă efectul. Eram cam pe la al treilea rachiu când de mine se apropie un individ. Limbajul trupului trăda angoasa, în vreme ce chipul căuta să şi-l ascundă îndărătul gulerului ridicat. I-am reţinut ochii, mult mai înspăimântaţi decât restul trupului, cu tot limbajul său explicit.

– Poţi să ţii asta? – mă întrebă, întinzându-mi o sacoşă.

– Pot! – răspunsei, căci îmi era tot aia.

– Bine, mulţumesc! – zise individul şi se grăbi să dispară.

În sacoşă, circa o sută de mii de euro. Poate, ceva mai mult. Dădui un rând la tot localul, apoi mă mutai în Sabres. A urmat o săptămână de festin, căci vrusei hic et nunc să-mi împlinesc dorinţe mai vechi, timp în care banii se cam topiră. Nu apucasem să mă îngrijorez, căci o femeie de-o frumuseţe răpitoare mă abordă:

– Am auzit că eşti de încredere! Ţine servieta asta…

Dacă acum era cam un milion, n-am mai fost la fel de nesăbuit cu cheltuielile, parte din bani destinându-i cămătăriei. Deja prin luna mai eram putred de bogat, ba chiar devenisem reticent în a mai primi bagaje misterioase de la te miri cine.

„Dacă ajuţi pe unul, după aia vin toţi pe capul tău!” – obişnuiam să filozofez în acea perioadă.