Scufiţa Roşie

Scufiţa Roşie nu era numele fetei, dar aşa i se spunea din pricina vestimentaţiei. Dacă numele copilei era incert, o certitudine este că-şi vizita bunica cu regularitate, cu toate că aceasta vieţuia taman în inima unui codru virgin, scăpat ca prin minune de agresiunile drujbelor.

Într-o dimineaţă de octombrie, fetiţa porni să-şi vadă bunica, după obicei, dar fu surprinsă când o zări înlăcrimată:

– Bunico, de ce ai ochii aşa de umezi, de parcă ai fi analist politic?

– Ne-a mărit CAS-ul! – oftă femeia.

– Păi, tu oricum foloseşti leacuri băbeşti! Ce treabă ai cu asigurările de sănătate?

– Tocmai, că n-am! Dar, ne diminuează pensia, indiferent că apelăm la sistemul de sănătate sau nu!

– Dar, bunico, tu ai trăit toată viaţa în pădure! Nu ai nici pensie, nici CNP şi, în general, nu figurezi nicăieri!… Iarăşi a trecut lupul pe-aici şi te-a tocat la cap cu politica! Nu ai înţeles care-i strategia lui? Îţi bagă tot felul de aiureli în cap, dar nu urmăreşte decât ca, în timpul ăsta, să bea!

– Nu urmăreşte doar asta – spuse bunica -, dar tu eşti mică, încă nu înţelegi…

.

Recomandări: Adela Onete, Cosmin Ştefănescu, Ela Roseni, Gabi123, Gabriela Elena, Imagini, Link-Ping, Michaela, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Theodora, Vania.

Publicat în Uncategorized | 66 comentarii

Deducţie

Tensionat în ultima vreme, Marcel ne păru astăzi schimbat, chiar dacă aceasta nu implica vreo stare mai senină. Dintru început, ceru un coniac, or este ştiut că, aproape întotdeauna, Marcel alege să-şi pornească ziua cu o bere. După ce-şi goli paharul, mai ceru unul şi se destăinui:

– Nu ştiu de ce, dar nu mă mai excită Teodora!

– Nici pe mine – îl completă domnul plutonier-major Onici.

Cum Marcel ne păru dezorientat, scăpându-i legătura, am dedus cu toţii că se prinde mai greu.

.

Recomandări:  Adela Onete, Aurora Georgescu, Ela RoseniGabi123, Gabriela ElenaImagini, Michaela, MikaRagnar, RokssanaSchtiel, Shayna, SupravieţuitorTeo NegurăTheodora Marinescu, Tu1074Vania, Vlady.

Publicat în Uncategorized | 47 comentarii

Miercuri

.

Datorii: AdelaAnaVeronica, CarmenCatiCostacheDanaDispecer, Gabi, GabitzuGabrielaImaginiLink-PingMirela, RagnarRăzvanRokssanaSchtielShayna, SupravieţuitorTeoTheodoraTuVania, Verovers.

Publicat în Uncategorized | 29 comentarii

Ceramică neagră de Marginea

Cand ajungi in Marginea, pe drumul ce vine dinspre Rădăuți, ești întâmpinat de voie bună, de oameni harnici și săritori. Vecinii dinspre vest, se mândresc cu una dintre perlele arhitecturale ale strămoșilor noștri, Mănăstirea Sucevița. Chiar dacă între cele două localități nu există nici măcar 100 de metri, mărginenii s-au obișnuit cu miile de călători care le calcă pragul în căutare de frumos. Atunci când sunt întrebați de mănăstirile din Marginea sătenii le răspund acestora că ei nu au mănăstiri celebre, dar au o ceramică unicat, vestită în întreaga lume.
Dacă turistul obosit alege să se oprească în Marginea, va constata cu surprindere că nu există decât puține pensiuni sau hoteluri în localitate, dar acest lucru va trece curând în adâncul uitării atunci când va vedea că orice mărginean va fi extrem de bucuros să-l primească ca oaspete. Ceramica de Marginea este absolut senzațională, iar acest lucru va fi pentru orice musafir al satului un adevăr incontestabil. Chiar dacă turistul va fi cazat în Marginea sau în multitudinea de pensiuni din Sucevița el va putea să facă o excusie de o zi pentru a vedea minunile naturale reprezentate de Pietrele Muierii. Totodată, iubitorii naturii vor găsi multe și neasemuite frumuseți în inima obcinelor Bucovinei, acolo unde Marginea are un statut special.
Dacă la început, Marginea și-a luat numele de la așezarea sa la poalele pădurii, astăzi Marginea reprezinta inima unui comerț activ datorat ceramicii sale. Astăzi, mărginenii reprezintă un motiv de mândrie pentru orice bucovinean.
Turistul trebuie să știe că în afară de centrul satului unde comerțul cu ceramică este în floare, mai există multe familii de olari, și, ca de obicei, poveștile, amintirile și tradițiile pe care le dau bunicii nepoților lor sunt niște nestemate ce merită aflate. Călătorul trebuie să caute, să aibă răbdare, să discute cu bătrânii și va constata că pe măsură ce trece timpul ca cele mai minunate lucruri se află în sufletele și mințile mărginenilor.
Dacă astăzi orășenii fug de stresul și aglomerația vieții de acasă, ei pot găsi în mijlocul Bucovinei o hrană naturală și sănătoasă atât pentru suflet cât și pentru corp. A ajunge la Marginea este extrem de ușor șiaceasta  este o oprire obligatorie pentru oricine vine să viziteze Bucovina.
În Marginea au poposit toţi voievozii Moldovei, după cum o dovedesc unele toponime, deşi înscrisurile, atât de rare la români, îi menţionează doar pe Movileşti, ba chiar şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au poposit şi în Marginea, în anul 1612, când au fost strămutate, de la Suceava, la Suceviţa, de către mitropolitul Anastasie Crimca, de frica unei noi invazii cazace, dar tot aici au poposit şi oştiri vrăjmaşe, ba polone sau cazace (în 1610, 1615, 1695 ), ba ruseşti (în 1711, 1915 şi 1944 ).
În Marginea s-a născut, în 1784, şi s-a săvârşit, în 1816, legendarul haiduc Ioan Darie, spânzurat, pe Dealul Edrei, din capătul imaşului satului, pe urmele lui păşind, ca luptător împotriva bolşevismului, ultimul „haiduc modern al Bucovinei”, Vladimir Macoviciuc, ucis la Vicovul de Jos, în 7 iulie 1947.
Prin Marginea a trecut, în 1808 şi 1810, ca însoţitor al arhiducilor Ludovic şi, respectiv, Rainer, pictorul silezian Franz Jaschke, primul acuarelist care a pictat în Bucovina, inclusiv o mărgineancă.
Prin Marginea a trecut, în 1817, când a vizitat Bucovina, împăratul Francisc I, iar tragicul prinţ austriac de coroană Rudolf, victimă misterioasă a viitoarei tragedii de la Mayerling, a trecut prin Marginea sâmbătă şi duminică, 9 iulie şi, respectiv, 10 iulie 1887.
De-a lungul anilor ultimelor decenii, datorită atelierului celebrei ceramici negre de tip Kutty, au poposit în Marginea mii de oameni, turişti şi iubitori de artă de pe toate continentele pământului. Au sosit ca oaspeţi şefi de state, personalităţi culturale, înalţi prelaţi, care au privit cu admiraţie minunile executate în atelierele de ceramică de aici.
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Rebrenduire

Puţini cunosc detaliul, dar eu sunt cel care îl consiliază pe selecţionerul Victor Piţurcă, în sensul că-i spun pe cine convoace, cine intră în teren şi cum să-i antreneze pe băieţi. Am păstrat discreţia în această privinţă, însă, ştiind că selecţionerul, ca orice oltean, este un om orgolios, căruia îi place să se împăuneze cu meritele altora. Cum plăteşte bine, am acceptat aranjamentul.

Apropiindu-se meciul cu Franţa, m-a căutat din nou:

– Ce facem, că ne dau ăştia o căruţă de goluri?…

– Nu te impacienta! – încercai să-l calmez, fiind evident că-i pe punctul de-a claca. Totul stă în rebrenduire. Îmbraci băieţii în roşu-alb-verde, de nici n-o să mai ştie ăia în ce ţară au ajuns. În plus, punem să se cânte imnul Angliei, în loc de Deşteaptă-te, române. Până se întreabă ei cu cine dracu joacă, noi ne vedem de treabă şi, frumos, tiki-taka Barcelona, le dăm vreo două-trei… La pauză, le dă Tudose fiecăruia câte-o pungă cu ulei, orez, zahăr, un pui şi-un calendar cu FRF, cu ştampila sfinţit pe verso. Le mai bagă şi Năstase texte cum că antrenorul lor este-un bou imatur, paralel cu fotbalul, incapabil de a conduce o echipă către performanţe cât de cât notabile, şi-i derutăm de tot! Aşa că în repriza a doua le mai băgăm, ţac-pac, frumos, încă trei, ca să stăm fără emoţii… Hai, că poate dau şi ei unul pe final, da’ tot le-o tragem cu 6-1!…

Încurajat, nea Piţi trecu la alt aspect, cerându-mi să-i dau formula de start.

Publicat în Scrise de mine | 83 comentarii

Primul trubadur

Castelul din Poitiers deveni febril când se anunţă vizita ducelui Phillipe.

            – Coacăzele unde-s? – întrebă contele. Cum vreţi să mănânce ducele cerb fără coacăze? Dobitocilor!

            Chiar dacă slujitorii mai bombăniră, totul fu în regulă la sosirea ducelui.

            – Ce mai face micul Guillaume? – întrebă oaspetele, în timpul festinului.

            – Lasă-l în pace, nu-i mai da nas şi tu! – mormăi bătrânul duce.

            – Dar, ce s-a-ntâmplat?

            – Ei, ce? L-am prins zilele trecute că scrie poezii! Auzi la el:

                        Farai chansoneta nueva,

                        ans que vent ni gel ni plueva.

                        Ma dona m’assay’ e’m prueva…

            Contele se întrerupse, observând că oaspetele dă mai mare atenţie versurilor decât s-ar fi cuvenit.

            – Am greşit, poate, şi eu… Nu trebuia să-i iau profesor de limbi clasice, ăla i-a băgat prostii în cap! Doamne fereşte, poate mai ajunge vreun!…

            – Dar, ce e rău dacă scrie versuri? Sunt chiar izbutite! – căută ducele o mediere între tată şi fiu.

            – Cum, ce e rău? Doar ştim foarte bine unde duc astfel de patimi! Mă-ncearcă draga mea… Guillaume are nouă ani! Unde-o să ajungă dacă de pe-acum e preocupat de femei şi… de alte frivolităţi? Asta ne trebuie, ca un conte de Poitiers să ajungă un… stihuitor? Să fie de râsul tuturor, ca un saltimbanc? Să…

            – Am să mă fac trubadur! – interveni micul Guillaume, înfruntându-şi părintele.

            – Auzi? – se adresă tatăl său ducelui. Nici nu există trubaduri!

            – Nu există azi, căci eu voi fi întâiul trubadur! – continuă băiatul, pricină pentru care fu trimis în camera sa şi nu primi cerb cu coacăze.

            Fire îndărătnică, băiatul crescu şi chiar ajunse primul trubadur, cel puţin primul atestat ca atare. Mai mult, deşi avea patima stihurilor, nu risipi averea decât parţial.

Publicat în Uncategorized | 48 comentarii

Tainicul vârtej

Cum în urbea noastră, pe strada Mărăşeşti, se află spitalul de dermato-venerice, Raul are drum într-acolo relativ des. În aceste voiaje reparatorii a observat, la numărul 9, o cutie poştală scorojită, uitată parcă nu doar de factorul poştal, ci şi de proprietar. Intrat într-un carusel al faptelor bune, Raul gândi să alcătuiască chiar el o epistolă în care, alături de căldura unei inimi pline de compasiune, să trimită un sfat pertinent.

Astfel, într-o dimineaţă cenuşie, lăsă în cutia cu pricina următorul mesaj:

„Moşule, nu vezi că nici Administraţia Financiară nu-ţi mai trimite scrisori? Dă jos hârbul ăsta, trage-ţi un comp HP de 300 GB, pune-ţi monitor ViewSonic, bagă-ţi internet, fă-ţi cont pe Hi5 şi pune-te pe agăţat!… Să-ţi pui o poză din tinereţe, sau mutra vreunui actor! Că viaţa-i scurtă, azi eşti, mâine nu mai eşti…”

Publicat în Uncategorized | 28 comentarii