Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 44

XLIV. Lucrări extraordinare

Viorel Fota nu performă la Racila în problema arhiereilor, abandonând treptat subiectul şi ocupându-se de starlete. Totodată, Cornel Jitariuc reveni în Eshaton, tratând cât se poate de pertinent problemele Bisericii, însă indicând doar direcţiile vrednice de urmat, fără a ataca vreun arhiereu. Cum pe numele său se emisese un ordin de urmărire generală, iar acum revenise în ţară, ba mai şi publica sub semnătură proprie, Poliţia se văzu nevoită să-l caute, fără să reuşească să-l găsească. De altfel, locotenentul Petrescu îi şi spuse:

– Băi, nu te-am găsit, dar fii atent! Îţi vezi de slujbă, ieşi prin localuri decente… Nu să te-apuci acum de beţii şi scandaluri, că atunci te găsim imediat!…

În noul context, Damaschin, Vichentie, Teopempt, Grigorie, Ambrozie şi Ciprian deciseră să se întrunească la mănăstirea B., pentru a discuta nu se ştie exact ce, însă fiind de dorit un plan de bătaie odată ce furtuna părea să fi trecut. „Vom spune ulterior că a fost vorba despre o întrunire extraordinară a Sfântului Sinod, pentru a analiza noile provocări ale lumii postmoderne la adresa Bisericii” – plănui Damaschin. Arhiereul fu uimit văzându-l în curtea sfântului locaş pe Arhelau povestindu-i ceva lui Gherontie, acesta din urmă părând să se amuze. Deşi, prin diverse deplasări, cei doi petrecuseră destul de multă vreme împreună, fiind fumători pe atunci şi, implicit, colegi de cameră, în ultimul timp relaţiile dintre ei fuseseră tensionate, Arhelau cochetând permanent cu eterodocşii, în vreme ce Gherontie se menţinu pe o linie ferm ortodoxă. În plus, niciunul dintre ei nu fusese convocat.

Gherontie îi rezumă lui Damaschin istoria ce tocmai i se spusese, cum protopopul Căprioru, cu ochii învineţiţi, fu apoi lăsat doar în chiloţi şi maiou într-un parc din Viena, ulterior fiind îmbrăcat de protopopul locului cu ce s-a găsit la îndemână, fiind nevoit să umble cu cămaşă verde, pantaloni scurţi din piele cu bretele, ciorapi trei sferturi de culoare roşie şi pantofi cu talpă înaltă. La rându-i, Damaschin găsi imaginea amuzantă, însă tot nu-şi explică ce caută acolo cei doi. Ridicând din umeri, porni către trapeză.

– Dumnealor n-au fost chemaţi! – obiectă Ciprian, mai lipsit de tact decât Damaschin.

– Oricum, nu avem secrete… – interveni, împăciuitor, Vichentie.

Cum în sală tocmai dădea să intre maiorul Melatov, Ciprian se puse-n dreptul său:

– Dumneata, în ce calitate?…

Melatov îi împuşcă un pumn colosal în stomac, apoi îi explică:

– În calitatea asta. Dar, poţi să mi te adresezi şi cu dumneavoastră, pentru că înţeleg…

Arhiereii merseră apoi în bibliotecă, unde urmau să aibă loc dezbaterile şi unde erau aşteptaţi de Igor.

– Străinii de Biserică să părăsească sala! – interveni din nou Ciprian.

Melatov îi împuşcă o lovitură la rinichi, încercând să-l potolească:

– Păi, vrei să facem întrunirea fără arhierei? Eu zic să rămâneţi…

– Asta n-o să rămână aşa! – insistă Ciprian, astfel că maiorul îi mai plasă doi pumni în figură, pentru a introduce o schimbare.

– Cred că domnul Ciprian a înţeles aluzia – spuse Igor – şi putem să începem şedinţa…

– Dar, dumnealui este civil!… – continuă recalcitrantul episcop să tulbure lucrările Sinodului, astfel încât chiar colegii săi fură nevoiţi să intervină:

– Taci, bă, din gură!

Lucrările începură cu o informare referitoare tocmai la arhiereul Ciprian, făcută de acelaşi Igor:

– De vreme ce niciun argument nu-i este suficient, socotim că Racila ar putea relua dezvăluirile despre Ciprian, dezvăluiri care ar atrage nu doar caterisirea, ci şi răspunderea penală…

– Să se caterisească! – clamă Ambrozie, sperând să se pună bine cu cei doi necunoscuţi.

– Cred că mai tânărul nostru coleg a înţeles… – medie Arhelau.

Reculegându-se, Ciprian confirmă într-un târziu:

– Am înţeles, să trăiţi!

– Bun! – făcu Igor. Şi, ca să nu pierdem vremea, vă voi înmâna aceste mape, în care aveţi planul de activitate până anul viitor, în septembrie, când începe anul nou bisericesc. În rezumat, veţi reduce facultăţile de Teologie la patru, cu un număr decent de locuri – zece de eparhie – şi cu o programă îmbunătăţită. Aveţi, cu toţii, şi editorialele pentru publicaţiile bisericeşti, astfel că va trebui doar să le semnaţi. Pentru uşurarea muncii dumneavoastră, am alcătuit şi listele preoţilor vrednici de a sluji în centrele episcopale, precum şi ale acelora care pot fi trimişi în cătune ori depuşi din treaptă. Caterisirea se impune doar în cincizeci şi opt de cazuri, astfel că, la nivel de ţară, nu este un număr exagerat. Evident, veţi relua dialogul cu Bisericile surori, şi-o veţi mai rări cu papistaşii şi eterodocşii. Cât despre Masonerie, e de dorit să nu mai umblaţi pe acolo, fără să tensionaţi relaţiile în mod inutil. E totul clar?

– Dar, Gherontie nu a primit mapă! – observă Ciprian.

– Înalt Prea Sfinţitul Gherontie! – îl corectă Melatov, trăgându-i o palmă ca o lopată peste ceafă. Învaţă să te exprimi decent, boule! În plus, nu-i treaba ta cine primeşte mapă şi cine nu!…

– Am înţeles…

Cum încă o palmă făcu să-i vâjâie urechea, Ciprian reformulă:

– Am înţeles, să trăiţi!

– Ei – reluă Igor -, de vreme ce m-am făcut înţeles, vă doresc un an plin de împliniri duhovniceşti! Revista Eshaton, după cum aţi constatat, vă sprijină, iarRacila s-a apucat de subiecte, din punctul dumneavoastră de vedere, neutre. Evident, dacă veţi avea abateri, politicile lor editoriale pot suferi mutaţii de amploare… Nu ştiu dacă am fost suficient de clar…

– E limpede! – confirmară cei mai mulţi sinodali.

– Atunci, să ne revedem sănătoşi!