Inocentul – 6

VI.

 

– Futu-i! – zise romanciera Oana, apăsând pentru a şasea oară pe Delete.

Trecură câteva ceasuri şi nu reuşea să găsească un început cât de cât acceptabil la Inocentul. Socotise că era suficient să aibă titlul şi decizia de a scrie un roman poliţist, dar lucrarea nu doar că nu voia să avanseze, însă nici măcar prima frază nu se contura.

„Poate n-am azi inspiraţie… Dar ce – Doamne, iartă-mă! – inspiraţie îţi poate trebui la o carte poliţistă? În mare, ştiu câte victime am, îmbârligăturile şi pistele false le-am schiţat, ştiu ce-i acela un inocent – chiar dacă nu m-am decis cine va fi posesorul acestei calităţi -, ar trebui să meargă!”

Începu din nou: Zorii o găsiră pe Lala nervoasă. Draci! De parcă zorii ar fi căutat-o taman pe ea, ca s-o găsească într-un fel!… Dilit!  Niciodată Lala nu fu mai nervoasă. Scârţ! Zici că-s Arghezi…  S-o las pe Lala, încep cu crima. Şapte seturi de amprente. Ale Loredanei sunt printre ele. Sună fals! Ca şi cum, în România, ar sta cineva să inventarieze amprentele… Ai pe unul omorât? Atribui fapta vreunuia ai cărui ochi nu-ţi plac şi-ai încheiat cazul! Bine, în cărţi n-o bagi chiar aşa frust, dar nici nu trebuie să exagerez. Dar, dacă las numai amprentele Loredanei, e clar din prima că ea-i făptaşa, şi termin povestea din primul capitol… Să încerc altceva: Denisa Petcu e o femeie frumoasă, însă urmele alcoolului au lăsat amprente asupra chipului ei. Nu ţine! Cui îi pasă că e frumoasă Denisa ori ba? Apoi, cum te poate chema Denisa Petcu şi să fii frumoasă? Mai bine, bag mai brutal: Pasiunea pentru alcool o făcu pe Denisa Petcu să bea cot la cot cu bărbaţii, aceştia poreclind-o Penisa Detcu, din varii motive. Nţ! Cam aşa scrie Vania când e beat…

Scriitoarea încercă mai apoi să abandoneze laptopul şi să scrie de mână, însă nu izbuti decât să deseneze câteva floricele. Idei i-ar fi venit acum, dar se dezobişnuise de condeiul propriu-zis, după ani de tastatură. „O să-i dictez lui Xreader! Măcar de primul capitol să trec… Dacă face mutre, îl pun să aleagă: scrii după dictare, sau baţi covoarele? De regulă, preferă să scrie… Şi-o să încerc ceva nou, să povestesc la persoana întâi!”

Spre neşansa lui, soţul tocmai reveni de la serviciu, gândindu-se că va ieşi mai târziu la bar. După ce i se expuseră opţiunile, îşi dădu seama că barul s-a dus pe acea zi, astfel că alese răul cel mai mic, acela de a scrie după dictare. Într-un fel, era interesant să participe chiar la naşterea unui roman.

– Măcar două-trei pagini, până mi se deblochează neuronii – îl linişti Oana.

Pregătindu-şi cafea şi scrumierele la îndemână, munca de creaţie începu:

N-aş fi bănuit în acea dimineaţă cum vor decurge evenimentele, însă mă simţeam răvăşită de-o furie nedefinită. Fără să urăsc pe cineva anume, ura însăşi păru să-şi facă sălaş în sufletul meu, cerând un obiect asupra căruia să se reverse. Întâlnind-o apoi pe doamna ministru al Turismului în Mall, decizia s-a impus ca de la sine: Femeia asta trebuie să moară! Din fericire, aveam revolverul la mine. Am coborât în parcare. Îi cunoşteam autoturismul din revistele de scandal, astfel că totul se simplifica. O voi aştepta acolo şi, cu ţeava unui revolver în ceafă, va merge fără prea multe împotriviri acolo unde-i voi spune eu… Ştiam un garaj propice în zona Pieţei Romane. O bucurie tulbure mă ameţea, anticipând cum o voi lăsa să creadă că va scăpa cu o răscumpărare. Începui să mă rog să mai fie acolo toporul, deoarece simţeam că revolverul singur nu-mi va putea aduce mulţumirea…

– Interesant! – remarcă Xreader. Ceva similar mi-a trăsnit atunci când am comandat pizza. Normal, nu m-am gândit să scriu.

„Ţi-a trăsnit pe naiba!” – îşi zise femeia, iritată că fusese întreruptă. Dar, reuşi să-şi reia textul, descriind cu cinism şi voluptate modul în care-a săvârşit abominabilul omor. Capitolul fu încheiat destul de repede, iar Xreader constată că fusese absorbit cu totul. „Nu-i chiar aşa nasol să scrii, poate mă apuc şi eu!”

 

…

 

Simţind c-a ajuns într-un impas, Lala îşi aminti de romancieră. „Ce-ar fi s-o caut? Uneori, scriitorilor le vin idei. Deşi, după năzbâtia legiştilor, cred că mai uşor o prind pe Anastassia la următoarea victimă!” Însoţindu-se cu astfel de meditaţii, Lala Ştireanu se pomeni sunând la apartamentul soţilor Stoica. Xreader o privi circumspect, ştiind-o de personaj literar. „Totuşi, asta se vede, spre deosebire de Carmen! Dar, niciodată n-am ştiut că există aievea, credeam că-i personaj fictiv…”

La rându-i, Oana se bucură de vizită, socotind că poate mai află noutăţi din activitatea criminaliştilor, urmând să folosească unele dintre ele în romanul tocmai atunci început ori într-unul viitor.

– Bere? – îşi întrebă musafira.

– Te rog!

Înclinaţia către băuturi gazoase era una constantă în cazul Lalei, la fel ca şi cea pentru alcool. Astfel, berea era combinaţia ideală, mulţumind două nevoi deodată. Detectiva se aşeză în fotoliu, la măsuţa la care scrisese Xreader. Până să sosească berea, citi începutul romanului. Fireşte, scrierea o captivă, nu atât din punct de vedere stilistic, cât pentru conţinutul intrinsec.

– Cine-a scris textul ăsta? – o întrebă pe Oana, când aceasta reveni cu berile.

– El – răspunse romanciera, arătând către soţul său cu bărbia. A început să-şi ţină un jurnal, pe asta a scris-o în 12 iunie dimineaţa, după ce-a lipsit toată noaptea de acasă – mai adăugă o glumă.

Lala nu înţelese gluma, astfel că raţionă şi acţionă fulgerător, gazdele fiind luate prin surprindere. Până ca soţii Stoica să se dumirească ce se petrece, Xreader se pomeni cu mâinile încătuşate şi cu revolverul detectivei în ceafă.

– Eşti arestat! Ai dreptul să nu spui nimic, deocamdată. Oricum, vei spune la secţie totul!…

Deşi Oana încercă să-l dezvinovăţească, orice profan ştie că mărturia unei soţii nu are niciun preţ, aceasta fiind parte interesată. Lala nu uită să ridice şi corpul delict, adică cele patru file pe care, destul de lăbărţat, Xreader aşternuse primul capitol din Inocentul.

– Futu-i! – zise Oana din nou, socotind că lucrurile or să se rezolve, totuşi.