Indicii anatomice – 6

VI.

Bogdan intră în magazinul Amsterdam de unde reveni cu un tirbuşon.

– Uite ce fain e, cu ăsta deschizi orice sticlă fără probleme! – îşi aprecie ustensila.

– Mda, douăzeci de lei noi aruncaţi pe-un obiect, doar ca să deschizi o uşă! Mno, asta e! Deşi, mai bine anunţam Poliţia şi era treaba lor să deschidă…

În continuare, Oana era rezervată faţă de ideea pătrunderii prin efracţie într-un imobil străin.

– Păi, nu doar deschid uşa! – îşi menţinu prozatorul entuziasmul în raport cu obiectul achiziţionat. Cum am zis, desfaci vinuri şi, în plus, poţi să-ţi cureţi unghiile foarte fain! Uite…

– Te rog, e lume pe stradă!

– Şi? E mai bine să umbli cu ghearele murdare?

Deşi îşi avea dreptatea sa, Bogdan băgă tirbuşonul în buzunar.

– Trebuie să ajungem pe strada Gellért Sándor, la blocurile ANL. Mai bine luăm un taxi, că-i taman la digul Someşului…

– Ăsta-i vreun poet? – se interesă romanciera.

– Nu ştiu, aşa-i zice la stradă… – sosi răspunsul.

Primul taximetrist abordat, deşi se declară liber, avu obiecţii:

– Acolo nu merg, că-mi stric maşina…

Un domn ce trecea ocazional, interveni:

– Cum să-ţi strici maşina? Echipa mea a asfaltat toată zona anul ăsta! De fapt, echipa unui vecin, da’ ăla nu poate fi pomenit în carte, că a votat cu băsescu!…

– Posibil – se încăpăţână şoferul -, dar acolo nu merg!

– Atunci, du-ne la Select! – mai zise binevoitorul domn.

– Aia-i altceva, la Select vă duc!…

Bogdan ridică din umeri, văzând că s-a mai adăugat o persoană echipei de investigaţii, dar îşi făcu un calcul rapid: „Ne-a făcut rost de maşină şi, poate, va achita şi cursa… În definitiv, Select e la doi paşi de blocurile ANL”.

Cum s-a dedus cu destulă repeziciune, străinul era vestitul blogger Al2lea[1], care colaborase în trecut la unele proze realizate împreună cu Oana. Discuţia luă o turnură bloggeristică, spre disperarea lui Bogdan, care-şi făcuse blog doar mânat de val, însă-l abandonase de luni bune.

– Pe cine-ai mai dat la spam? – se interesă Al2lea.

– Pe Blegutza[2] şi pe Karpanossu… Iar pe Horia l-am editat. A zis de mama, şi-a citit despre mă-sa!…

– Bine i-ai făcut, boul dracului! Eu nici nu-l salut… La mine-i mai nasol, că-s pe blogspot[3]…

– Nu luăm şi-o bere la Select? – interveni Bogdan, pentru a deturna cumva discuţia.

– Luăm! – acceptă Al2lea entuziast. Numai bine, mai vorbim despre bloguri!…

 

*

 

Cei trei nu zăboviră excesiv la Select, pornind să descâlcească cazul tenebros al pestilenţialului Horaţiu Vidal. Intrarea în bloc nu arăta prea încurajator.

– Care uitaţi ce-a făcut aicea! În holu’ blocului trebuie ei să mănânce seminţe! Eu nu mai pot, doamnă, vă rog să mă credeţi! Care la serviciu fac curat, acasă fac curat, pe scara blocului fac curat! Eu sunt proasta lu’ toţi!…

Deşi intervenţia femeii în halat de-un albastru incert ar fi putut părea stânjenitoare, cei trei se bucurară că au rezolvat spinoasa problemă a interfonului.

– Dumneata eşti Marieta? – întrebă romanciera Oana.

– Da, doamnă!… – răspunse femeia, cu un aer slugarnic.

– Bine! Lasă, că voi avea eu grijă de tine! O voi ruga pe doamna directoare Crina să-ţi aprobe concediu în februarie…

– Săru-mâna, doamnă, nu trebuia! Care dacă aveţi vreodată nevoie să vă fac curăţenie…

Cum cei trei urcară, Marieta mai vorbi o vreme singură, apoi se adună: „Şi la ce dracu-mi trebuie mie concediu în februarie?”

Bogdan nu-şi putu proba dibăcia în folosirea tirbuşonului, deoarece Al2lea încercă clanţa şi constată că uşa apartamentului 19 este descuiată. Datorită tensiunii momentului, nu-i păru nimănui ciudat amănuntul că pe plăcuţa de pe uşă scria Horaţiu Velimirovici.

„Dacă era bloc cu opt etaje, precis ar fi stat la opt! Bine că-s doar patru…” – gândi Oana, după care privi uimită interiorul: „Aici, nici o descriere nu poţi să faci! Ce să spui? Pe pardoseala goală zăceau trei cărţi. Pereţii erau cu desăvârşire goi. În încăpere nu exista niciun fel de mobilier, cu excepţia unui scăunel. Într-o nişă, un frigider marca Fram, scos din priză…”.

– Băi, ce frigider! Nici n-am văzut aşa ceva, dar mi-a povestit maică-mea că, pe vremuri, toţi aveau Fram… rosti cu glas.

– Să vedem dacă n-are nişte bere… – propuse Al2lea. Deşi, ar fi caldă, că-i scos din priză…

– Le făceau solide… – aprecie Bogdan, deschizând relicva.

În interior, un miros pătrunzător de mucegai, un atlas geografic deschis la harta României şi doi globi oculari aşezaţi pe hartă.

– Satu-Mare şi Miskolc! – observă Bogdan poziţia ochilor. Aici ne-am lămurit, nu este nimic… Cheia întregii afaceri este la Miskolc! Mergem în Ungaria!…

 

*

 

Reveniţi în centrul urbei, cei trei traseră la Perla, pentru a-şi limpezi ideile. După ce-şi terminară ciorbele, Oana avu o revelaţie:

– Băi, ăla a scos ochii cuiva!…

Se lăsă o tăcere adâncă, apoi Bogdan răsuflă uşurat:

– Erau ochi verzi… Dintre răpiţi, nu are niciunul ochii verzi!

După ce se gândi o vreme, Oana decise să sune la Poliţie, relatând întâmplarea.

---

[1] Blogger sătmărean.

[2] În întregul pasaj, numele sunt fictive.

[3] Între timp, a trecut pe wordpress.