Crahul

Este deja o rutină ca luni să scot de la bancă două-trei mii de euro, bani cu care urmează să mă gospodăresc toată săptămâna, pendulând între Dinar şi Sabres. De curând, însă, nimerindu-se în Sabres şi femei şi venindu-mi poftă să mă dau în stambă, s-a întâmplat că am rămas lefter încă de vineri seara. „Nu face nimic, dimineaţa merg şi mai scot!” – îmi zisei.

Zorii, însă, se revărsară mohorâţi, nori întunecaţi îmbulzindu-se precum caimacul cafelei care dă în foc. Detaliul a subliniat oarecum armonios faptul că banca la care-am făcut depozit nu lucrează sâmbăta. „Nicio pagubă, merg la altă bancă, plătesc comisionul, şi-i las pe ei să se spele pe cap cu transferul!” – mă consolai, decis să-mi şi schimb banca.

Dar, deşi strada Arieş e plină de filiale ale feluritor bănci, niciuna nu avea un orar mai de Doamne-ajută. Cu alte cuvinte, dacă n-ai card, poţi muri de sete!

„Futu-i!” – îmi zisei, gândindu-mă de unde să cer împrumut. Desigur, la Dinar aş avea credit, însă era de dorit ca înainte să mă dreg la Reghina. Da’ cu ce să te dregi?

La ING îl întâlnii pe Tudose, măcinat de probleme similare:

– Ăştia nu deschid sâmbăta, şi ieri am cam comis-o! – se plânse el. Şi-am făcut şi credit la ei…

Mi-a părut o culme a impertinenţei să nu deschizi şandramaua nici măcar pentru clienţii care au credit, dar, până să mă perpelesc de mila lui Tudose, mă gândeam la setea ce mă mistuia ca un crah. Cumva, trebuia să găsim o soluţie.

– Ce-ar fi să-l şantajăm pe prefect? – propuse camaradul.

– Până-l şantajăm pe ăla, ajungem de zece ori la Dinar! – obiectai. Ne trebuie ceva mai rapid.

– Un jaf – încercă Tudose altă ieşire din recesiune.

– Mda, la cum ne tremură mâinile suntem cei mai potriviţi…

În cele din urmă, ne-am dres cu votcă Scandic de la tonetă, că atâta mai aveam şi noi. Oricum, ne-a sprijinit cât să ajungem în Dinar, oază izbăvitoare pentru călătorul însetat.