Teiul

Deşi teiul înflori de zile bune, albinele stăteau ciorchine pe gardul de peste drum. Admirau vegetaţia, priveau la trecători şi nu făceau nimic.

- Ce-aveţi? – întrebai. Uite, e teiul în floare!…

- Nu prea avem chef… – bâzâi una, într-un târziu. Mierea de tei este cam aspră. Poate, când înfloresc salcâmii.

- Păi, ăia au înflorit pe la mijlocul lui mai!

- Deh… Las’ că mai vine şi 2012.

- Şi până atunci, noi ce mâncăm? – începui să devin iritat.

- Ştim noi? Ia-ţi un hamburger.

- Şi dulce?

- Păi, ai zahăr. Că pe noi tot cu sirop ne ţii…

O altă albină se băgă în discuţie:

- Auziţi! Noi nu încercăm să mergem prin trandafiri, să vedem ce iese?

- Ce să iasă? – o repeziră câteva. Unde-ai mai auzit de miere de trandafiri? Din trandafiri se face dulceaţă! Iei patru sute de grame de petale, o lămâie…

- Ştim cum se face dulceaţa de trandafiri! – fu întreruptă.

- Fetelor, să vă spun o chestie! – interveni o albină mai voinică. Pe Rebreanu e una care-a încercat să scoată miere de crizantemă! A ieşit o porcărie, de ziceai că mănânci colivă!…

Cum rămăsei nebăgat în seamă, mi-am zis să merg să-mi iau ţigări. Teiul aromea văzduhul, însă părea ca nimeni să nu-l bage-n seamă. În special albinele ţineau să-l ignore.