Limba nenumibilă

Cui nu i se va fi întâmplat ca, terminând de scris vreo temă, cât s-a priceput el mai bine şi mai frumos (“Pe rândul meu, toată lumea şi-a făcut bine şi frumos tema!”), să verse mai apoi vreun pahar cu un lichid oarecare peste filă?

– Of, ce neşansă! – va fi zis fetiţa bine crescută.

– Futu-i! – desigur a rostit băieţelul care, pe lângă că şi-a făcut tema în silă, visa şi la momentul în care-o va putea tuli la fumat (deprinzând acest obicei de la băieţii mai mari).

Care-ar fi soluţia? Aşa cum am făcut-o cu toţii, te duci cu tema aşa cum este ea. Fie ai şansă şi scapi, fie vei avea de suportat consecinţele. Desigur, vei spune că un coleg ţi-a făcut cu intenţie pocinogul, dar este îndoielnic că vei fi crezut, deoarece, făcută în ajun, pata nu prezintă prospeţimea necesară. Încasând vreun doi, vei privi mai apoi în silă obiectul cu pricina. Dacă păţania s-a manifestat pe caietul de Chimie, vei afirma conform unei logici intrinseci că aceasta este o ştiinţă falsă. Dacă, dimpotrivă, va fi fost caietul de Engleză, vei decreta acest idiom drept limba nenumibilă, devenind slavofil.