Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 34

XXXIV. Reevaluări

S-ar putea spune că relaţia dintre Teodora şi Marcel a debutat într-o doară şi s-a menţinut câţiva ani tot astfel. Ca şi cum ar fi căutat să grăbească deznodământul, cei doi au sărit până şi peste fiorii începutului legăturii, comportându-se, în proporţii aproape egale, pragmatic.

Iniţial, Teodora a descins de câteva ori în Papa-Caffe, pentru a-şi recupera concubinul. Constatând, ulterior, că în tot răul este şi un bine, socoti preferabil mirosul de cârciumă revenit la ore matinale prezenţei continue a celui cu care, din pricini absconse, împărţea acelaşi apartament. Veni apoi decizia rupturii ireversibile, aparent fără vreo motivaţie, căci se obişnuise şi cu mirosul, mai cu seamă că la Papa-Caffe se beau lucruri de calitate şi se fumează mărci rezonabile.

„Pe timpuri, dacă fumai o ţigară americană, stăteau vecinii la uşă să adulmece! Unde mai pui că fiecare marcă îşi avea personalitatea sa. Acum, de când cu globalizarea, toate-s otova! Le-au înzecit preţul şi au scăzut, proporţional, calitatea. Şi te mai miri că se destramă familiile…”

Colegei de birou, Simona, încercă să-i explice hotărârea de a-l părăsi pe Marcel invocând lipsa de comunicare, cât şi faptul că nu se simţea iubită.

– Dar, te-ai simţit vreodată astfel?

– Nu… – trebui să recunoască.

– Sau aţi comunicat cândva?

– Minimal.

– Atunci, ce-a survenit de natură să te facă să-l părăseşti?

Teodora, ajunsă în acest punct, schimba vorba. Chiar dacă fusese doar un capriciu, discuţiile pe messenger îi făgăduiau relaţii la care altădată nici n-ar fi visat. De unde presupuse, până de curând, că nu există bărbaţi pe lume pe care să-i intereseze, la modul serios, altceva decât băutura, acum se convinse că unii dintre ei scriu versuri („dacă nu le vor fi copiat de undeva”) ori chiar urmăresc aceleaşi emisiuni la televizor ca şi ea. „În definitiv, asta ar fi fericirea: După o zi de lucru, cei doi să se revadă şi, după cină, să urmărească împreună Dansez pentru tine sau altă emisiune frumoasă. Cât ar fi de bine!”

Totuşi, deşi se arătară mulţi doritori de-a sta la taclale în spaţiul virtual, nicio posibilă legătură nu se concretiză, iar solitudinea începu s-o apese pe femeie, amintindu-şi uneori de trecutul său concubinaj cu o anumită nostalgie.

Într-o seară, trecu întâmplător, sau aşa încercă să se convingă, pe strada Cluj. „Ce-ar fi să intru în Papa-Caffe?” – se întrebă, continuarea firească a gândului, pe care şi-o reprimă, fiind: „Măcar aş mai simţi mirosul”. După un moment de şovăială, intră decisă.

– Bună seara, doamna Teodora! – o întâmpină Andrei. Cu ce vă servim?

După ce salută, atât pe ospătar cât şi pe obişnuiţii casei, femeia se decise pentru un pahar de bere nefiltrată.

– Tot de asta-i plăcea şi lui Marcel – observă domnul plutonier-major Onici. Mai ştiţi ceva despre el?

– Nimic. Am auzit doar că ar fi plecat din ţară…

– E-n New York – interveni Teodosie. Uneori, ne mai sună…

„New York! La dracu-n praznic… Adică, eu îl părăsesc şi dumnealui o tuleşte la mama naibii!” După aceste cioburi de gânduri, Teodora întrebă:

– Ce l-o fi apucat? Să te duci aşa, singur printre străini…

– Păi, n-a rămas prea multă vreme singur – încercă domnul plutonier s-o liniştească. Are pe una…

Femeia amuţi. „Cum, adică, are pe una? Nu-i nici anul de când ne-am despărţit! Asta am însemnat eu pentru el? Pa, alta la rând!?…”

– De mine-a mai întrebat? – rosti după o vreme.

– Mda… – zise Filaret. Însă, n-am prea ştiut ce să-i spunem…

Nefericita îşi mai luă o bere şi, datorită amabilităţii lui Andrei, îi alătură şi două ţigarete light. Năluci tenebroase porniră un dans lăuntric. Apoi, tulburarea dată de băutura destul de tare îi aduse o limpezire a gândurilor, ori cel puţin o aparenţă a unei clarificări:

– Aveţi vreunul telefonul lui?

– Îl avem, dar costă… – zise Onici. Îi dau bip şi, dacă sună, vorbiţi cu el.

Teodora îşi notă şi numărul, pentru orice eventualitate, apoi se surprinse emoţionată când mobilul domnului plutonier sună.

– Salut, Marcel!… Noi suntem bine, la datorie!… Vania-i încă la Viena… Uite, întreba chiar de tine! Ţi-o dau…

Discuţia dintre Marcel şi Teodora n-ar fi imposibil de reprodus, însă lipsa ei de coerenţă ne-a determinat s-o trecem cu vederea. Totuşi, un fragment ar putea fi memorabil:

– De ce nu te întorci?

– Dacă aş avea motive, poate m-aş întoarce…

– Păi, e posibil să ai motive!…

…

Această frântură de discuţie îl interesă în mod deosebit pe George Michael.

„Din nou cei doi! Şi acum i-a zis lămurit că fără el nu se apucă de acţiune! Posibil că, totuşi, o vor face în Timişoara, iar episodul cu Viena a fost doar o diversiune… Despre Caius n-au zis nimic. Decurge, logic, ori că individul e doar un papagal, ori că-i dracul gol şi se feresc să-l deconspire! La Papa-Caffe este cheia afacerii… Localul ăsta trebuie să dispară! Ar fi de dorit o scurgere de gaze, urmată de-o explozie accidentală. Şi, dacă s-ar putea, să se afle şi Igor în incintă…”

Publicitate