Întâlnire

Foto: Alex Mazilu

.

Cu toate că mi-am propus să nu mai bântui noaptea, neavând ieri stare am ieşit la benzinărie pe la trei dimineaţa. În sectorul pentru fumători, părăsit de toţi şi de toate, trăgea de-o bere preşedintele ales în mod mai mult sau mai puţin democratic. Plângea.

– Acum, ce-ţi mai veni? – îl întrebai, după ce-am luat şi eu o bere.

– Mi-e aşa ruşine! – zise el, îmbăloşat. Am făcut numai rău, spurc tot ce ating! Toate promisiunile mele s-au dovedit a fi fost gargară goală!… Un demolator, asta sunt! I-am dezamăgit pe toţi!

– Ei – încercai să-l consolez -, i-ai dezamăgit pe cei care s-au lăsat amăgiţi! Eu le-am spus tuturor că eşti doar un derbedeu care minte mai lesne decât respiră… Acum, dacă te-au luat în serios unii, tot tu eşti de vină?…

– Ai dreptate – admise, aprinzându-şi o ţigaretă. Dar, mă gândesc cum voi rămâne în istorie… O figură întunecată!

– Asta ca să ne exprimăm eufemistic… – intervenii. Ţine însă cont că cei mai mulţi nici nu ajung acolo, în vreme ce un gunoi ca tine va fi, totuşi, consemnat… Cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva pe vremea când erai doar un delator mărunt şi-un golan ca atâţia alţii?

– Şi asta-i drept! Dar, parcă aş vrea şi eu să fac ceva pozitiv!…

Aici, îl privii îngrijorat:

– Tu cât ai băut?

– Nu ştiu. Le-am cam amestecat…

Dumirit, căutai să-i ajut:

– Păi, de-aici îţi vin toate gândurile astea nesănătoase! Du-te, culcă-te, te dregi apoi cu-o ţuică şi-o ciorbă de burtă şi-o să fii ca nou, apt de noi ticăloşii!…

– Aşa o să fac – răspunse, semn că raţiunea birui.

– Dă şi tu nişte bani! – îi mai zisei, ca să nu plec cu totul nefolosit.

După ce-mi dădu vreo cinci mii de lei, îi mai spusei la despărţire:

– Şi şterge-te la nas, că-ţi curg mucii! Te mai pozează careva, şi râd mogulii de tine!…

.

Au motive să nu bântuie noaptea: Vania, Gabi, Cristian Lisandru, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu, Cristian Dima, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Simion Cristian, Grişka, Link-Ping, Gabriela Savitsky, Nataşa şi Orfiv.

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Scrise de mine. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Întâlnire

  1. Pingback: Septembrie | Ioan Usca

  2. Pingback: Ziua Culturii Naţionale, pe acorduri de manea «

  3. Pingback: Câinele de pază al președintelui «

  4. Pingback: “Daca ai afla brusc ca azi vei muri,ce s-ar intampla?” « my heart to your heart

  5. Pingback: Marea cea mare « World of Solitaire's Blog

  6. Pingback: In atentia somerilor din Romania – Un somer invins de neputinta s-a sinucis « Hai ca se poate!

  7. g1b2i3 zice:

    In noaptea asta bantui in bucatarie si pe wordpress.

  8. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 90 | Ana Usca

  9. Pingback: Internet gratis « Supravietuitor's Blog

  10. Pingback: Solidaritate | Ioan Usca

  11. Pingback: Anton Mauve(18 septembrie 1838 – 5 februarie 1888) « my heart to your heart

  12. Pingback: Wilhelm von Gloeden (18 septembrie 1856 – 16 februarie 1931), fotograf german « my heart to your heart

  13. Pingback: Din greul negrei veşnicii | اBlog Feminin

  14. Pingback: Oplisme | اBlog Feminin

  15. Pingback: Primii paşi | Oplisme

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s