Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 11

XI. Studiu aprofundat

Lui George Michael îi devenise evident că ceva mersese prost încă de la început. „Ross şi Charlie nu şi-au îndeplinit misiunile şi, dat fiind că, de câte ori mă contactează, sunt contradictorii, e de presupus că au fost capturaţi. Deja sunt două săptămâni de când ar fi trebuit să revină! Apoi, despre Maestrul Emilio nu se mai ştie nimic, iar tâmpitul de Arhelau îmi scrie că: parcă am auzit ceva… Mă simt ca un novice care-ar juca şah cu un campion! Tot timpul suntem în urmă cu câţiva paşi… Să avem vreo cârtiţă? Le-am spus celor care ştiau de acţiune tot felul de năzdrăvănii, fiecăruia altceva, să văd ce răsuflă şi pe ce filieră mi se întorc vorbele… Dar, nimic! Sau, poate, au greşit cretinii de la decodare. În definitiv, pe Teodora aia nici n-au luat-o în calcul! Dar, chiar dacă au interpretat ei eronat convorbirea, asta n-ar fi trebuit să provoace prinderea agenţilor… Nasoală chestie!”

Măcinat de astfel de gânduri şi simţindu-se neputincios, George decise să studieze din nou convorbirea mea cu Marcel, încercând noi premise de pornire în descifrarea ei. Retras într-un bar, la birou fiind anevoie să gândeşti coerent, ofiţerul revăzu a nu se ştie câta oară transcriptul:

„– Da!

– Vă salut, domnul Vania! Sunt eu, Marcel…

– Salut! Ce oră e acolo?

– E dimineaţă… Ce fac băieţii?

– La fel cum îi ştii. Filaret cu pianul, Onici cu dreptatea, Teodosie mai scrie câte ceva, Caius… în sfârşit… Nimic nou.

– Arhelau ce mai face?

– Nu ştiu, se spune că e bolnav…

– Îi trece lui, n-a mai văzut nimeni drac mort!

– Posibil…

– Teodora a mai zis ceva?

– O mai fi zis, nu ştiu, n-am mai văzut-o…

– Eu mi-am găsit o hispanică şi, de săptămâna viitoare, s-ar putea să am şi ceva de lucru…

– Fain! Mă scuzi acum, dar am o treabă! Salut…”

„Avem, aşadar, pe Marcel în New York, Vania, Filaret, Onici, Teodosie, Caius şi Teodora în Timişoara – asta o fi în Ungaria ori în Bulgaria? -, Elise din Viena, despre care n-am aflat nimic în plus şi care nu apare-n convorbire, semn că – posibil! – o fi fost racolată ulterior. De cealaltă parte ar fi Arhelau, care pare vizat de-o conspiraţie. Lăsând de-o parte interpretările stupide ale celor de la decodare, astea ar fi datele brute. Arhelau e bolnav înseamnă, logic, nu o mai duce mult. Filaret cu pianul s-ar putea referi la tastatură, o fi specialistul lor în computere. Teodosie mai scrie câte ceva arată pe cel care concepe feluritele mesaje şi comunicate ale grupării. Onici cu dreptatea… El să fie călăul? Pe Teodora n-am mai văzut-o… Poate, tipa s-a retras din combinaţie, temându-se de consecinţe, şi-am pus a moaca să fie urmărită… Caius… în sfârşit. Aici, este cel mai evaziv!”

George, în tot acest timp, desenă pe-o foaie iniţialele protagoniştilor, legate între ele prin linii drepte, curbe, şerpuite ori punctate, pentru a-şi pune gândurile într-o oarecare ordine. Brusc, avu o revelaţie:

„Asta e! Caius trebuie să fie creierul operaţiunii, de aia se exprimă atât de prudent în legătură cu el! Şi Vania e doar cu papagalul, cu vorbitul la telefon şi pe mess…”

După ce-şi mai luă un bourbon, experimentatul ofiţer desluşi o altă realitate, care-i scăpase până atunci:

„Vor să comită atentatul în Viena! Ca să abată atenţia…”

Ajuns cu gândurile aici, îl observă apropiindu-se de el pe Charlie de la decodare. „Ce mai vrea şi boul ăsta?” – se întrebă, apoi zise:

– Salut, Charlie? Iei ceva?

– Un gin…

Colegul aşteptă să i se aducă băutura, apoi spuse de ce-a venit:

– Am presupus că eşti aici. Fii atent! Ai noştri au interceptat acum două ore o convorbire telefonică şi-un mail. Ross şi Charlie sunt capturaţi şi urmează ca un anume Igor de la FSB să-i predea unui ofiţer numit Serebriakov, în Timişoara, în faţa hotelului Continental, peste două zile, la ora 18 – ora lor, normal! Igor se va deplasa cu o maşină Logan de culoare neagră, numărul de înmatriculare TM – 14 BSF. În plus, acelaşi Igor de la FSB i-a scris pe mail Mitropolitului Arhelau să aibă în vedere o deplasare la Viena, urmând să-l contacteze înaintea plecării…

George tăcu, sorbind din bourbon şi aprinzându-şi o ţigaretă. „Lucrurile încep să se lege! Igor de la FSB! Trebuia să mă gândesc că-i amestecat şi el… Deci, ne reîntâlnim! De data asta, însă, îţi făgăduiesc că tu vei fi acela căruia îi va părea rău!” Revenindu-şi, îi mulţumi lui Charlie şi, după ce rămase singur, îl sună pe Jeremiah.

– Salut! George… Mă bucur… Auzi, uite care-i chestia: am nevoie de douăzeci de băieţi de la tine… Timişoara. Probabil… cred că în Bulgaria. Joi… Nu, joi trebuie să fie deja pe teren. Cum? Într-un ceas? Bine, ne vedem atunci…

Urmând să se vadă mai târziu cu Jeremiah pentru detalii, George Michael îşi reluă gândurile: „Igor de la FSB! Să mi-l aducă viu! O să-i smulg urechile cu un cleşte înroşit, îi voi scoate ochii cu briceagul, am să-l jupoi de piele, o să-l fac să-şi privească măruntaiele împrăştiate pe pardoseală – pentru asta, va trebui să-i scot ochii mai târziu! -, apoi o să-l întreb: – Ei, cine-i prost acum? Şi el o să mărturisească, nădăjduind încă, în mod ridicol, iertarea: – Eu!”

În toiul acestor vise frumoase, fu sunat de către agentul Charlie, care-i comunică ceea ce deja s-a presupus, că a fost capturat împreună cu Ross, dar că s-a ivit oportunitatea să fugă amândoi.

– Rămâneţi unde sunteţi! – ordonă superiorul. Trimitem după voi…