Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 14

XIV. Irizări

Multiple motive mă fac să dezaprob breasla stripteuzelor, din care s-ar detaşa două: 1) sunt un adaos nu neapărat necesar; 2) ridică nejustificat costul consumaţiei. În ce mă priveşte, îmi este suficient dacă un local pare igienic, are băutură de calitate, iar aventurierii care-ţi aruncă vreo vorbă nepotrivită sunt aduşi pe loc în situaţia de-a regreta profund faptul că s-au născut, regret izvorât din tot sufletul lor şi din adâncul inimii lor năclăite.

Cu toate că mi-am impus standarde ferme, atunci când sunt invitat de altcineva nu pot alege întotdeauna eu locaţia, astfel că mă pomenesc adeseori în aşezăminte care se sustrag canoanelor decenţei. Adevărat, nu plătesc niciodată, fiind invitat, însă anevoie pot înăbuşi regretul de-a nu fi chefuit, de aceiaşi bani, cinci zile la rând, în locul unei singure nopţi…

În Zentropa am ajuns doar la insistenţele părintelui Puiu, iar stolul dansatoarelor nu izbuti decât să-mi readucă în mintea-mi istovită stihuri lecturate demult:

Crâncena-mi singurătate!

Ochii trupuluimărunţii,

şi cei mari ai iepei mele

nu se-nchid în timpul nopţii,

nici nu văd ţărmul din faţă

de la care pleacă visul

calm a treisprezece luntri.

Ci-ntr-una limpezi şi aspri,

scutieri ce stau de veghe,

ochii mei privesc un nord de

stânci ţepoase şi metale

unde corpu-mi fără vene

iscodeşte hărţi brumate[1].

– Iar te-apucă? – mă întrerupse convivul. Lasă, nu te mai gândi cât costă, Iliuţă dă tot! Ştiai că şi birtul ăsta-i tot al lui?

– Nu – răspunsei, mimând interesul.

– Uite, ce bună-i puştoaica aia! – îmi mai atrase atenţia Puiu asupra unei dansatoare intrată de curând pe ring, în vreme ce eu demarasem acţiunea deconiacizare, ca orice aristocrat rus.

Pe dată, taverna se însenină, atunci când o zării, venind dinspre bar, pe Irina.

Cu-o mână fermă ea ţinea paharul.

Bărbiagura ei urmau cleştarul.

Uşor şi sigur mersul ei era,

Din cupă nici un strop nu picura[2].

– Ceau! – salută Irina, ajunsă lângă masa noastră. Am bănuit că vii şi tu, că prea a insistat Puiu să nu care cumva să nu ajung… Ştia că nu ne-am văzut demult.

Tuşii, căci vorbele mă luară oarecum pe nepregătite, văzându-mă frecvent cu Irina în ultima vreme.

– Auzi – interveni prietenul nostru comun -, te-am chemat, da, şi ca să vă mai vedeţi, dar să-i spui şi despre Elise aia, că săracul Vania acuşi va trebui să-şi vândă apartamentul dacă nu i se iveşte vreun colac salvator…

Mda, tipa aia… – spuse Irina, sorbind din Campari cu o anume gestică.

– Ce-i cu ea? – se miră Puiu. Doar sunteţi prietene…

– Da, ne-am cunoscut pe internet şi ne-am împrietenit destul de rapid. Nu-i nimic cu ea, ce să fie? E tânără, frumoasă, sensibilă, cunoaşte muzică clasică şi literatură, în special poezie şi, cel mai important, va moşteni câteva miliarde bune de euro…

– Şi nu crezi că l-ar agrea pe Vania? El le are cu vrăjeala… De fapt, cam asta îi şi este calitatea predominantă…

– Dacă l-ar agrea? L-ar adora! – zise Irina, pe un ton destul de posac.

– Atunci – continuă Puiu, sărind peste detaliile irelevante -, îi pui în legătură?

– Îi pun – veni, sec, răspunsul.

– Perfect! – se bucură colegul meu. Atunci, mai discutaţi voi, merg până la closet.

Părintele dispărând în cotloanele barului, mă repezii la Irina şi, precum metalele topite, ne unirăm într-un sărut incandescent.

Ocum să-mi ţin eu sufletul meuca

Să nu se-atingă de al tăuŞi cum să fac

Ca de pe tine pe-alte lucruri să se-aline?”[3].

– Ai fi în stare să mă laşi pentru piţipoanca aia? – mă întrebă Irina într-un târziu.

– Să te las, în nici un caz! Dar, chiar tu ai zis-o: va moşteni câteva miliarde! Ce-aş putea să fac altceva? Vii şi tu în Austria ori, după o vreme, plecăm altundeva împreună, unde vei dori…

– Da, bine! – se îmbufnă iubita mea. După o vreme!…

– Dar, comoara mea! – o implorai. Cum crezi că mă simt eu când ştiu că stai cu Puiu?…

– Până una-alta, amândoi trăim pe banii lui! – conchise stăpâna inimii mele.

– De acord… Şi ce ne-ar împiedica să trăim pe banii Elisei?

Codindu-se o vreme, Irina se decise să-mi vorbească tranşant:

– Nu încape comparaţie! Cu Puiu e limpede din ce motive stau, dar Elise e tânără şi frumoasă, plus celelalte calităţi… Dacă o vei iubi pe ea, eu ce-am să mă fac?

Cu toate că scenariul era unul plauzibil, prinsei să-mi îmbrăţişez comoara şi, printre sărutări, să o asigur că aşa ceva ar fi cu neputinţă!

Când mierlaîntr-o ziîn frunza nouă,

zboarăcântându-şi dragostea,-mbătată,

muindu-şi teama-n prospeţimi de aur,

cu ciocul roşu ne deschidenegru,

cărbune înviat din adâncime,

un suflet de valori armonioase

mai mare ca fiinţa noastră toată[4].

Părintele Puiu reveni bine dispus:

– V-aţi vorbit?

Cum amândoi confirmarăm din gesturi, abordă un alt aspect, o mică întâmplare petrecută în scurtul său ocol prin bar ce avu darul să-l binedispună:

– Cum sunt şi oamenii!… S-a pus acum la pisoarul alăturat Costache, şi-auzi cu ce texte-mi vine! Cică tu şi Irina… pricepeţi voi!

– Dă-l dracului de tâmpit! – interveni Irina. Moare de ciudă că s-a tot dat la mine fără sorţi de izbândă, şi-acum vrea să te prostească pe tine…

– Ha, ha! – se amuză Puiu. Ştiţi ce i-am zis? Mă, Costache, dacă ei se simt bine, care-i problema mea? Tipul n-a mai zis nimic, şi-a scuturat-o şi s-a dus, cred că nici nu s-a mai spălat pe mâini…

Mai târziu, Irina fiind evident obosită, Puiu mă rugă să o conduc până acasă, el mai având unele afaceri de discutat în Zentropa. Amabil, mă grăbii să-i împlinesc doleanţa, bucurându-mă alături de balsamul sufletului meu vitriolat de-o noapte ciuntită, însă, intensă.

Dimineaţa mă îndreptai către Papa-Caffe, anticipând revenirea părintelui.

– Un cocteil letal – îi zisei Adinei.

Curând, recentele amintiri deveniră un carusel în care-mi vâjâiau stihuri ce căutau să se muleze pe starea mea indefinibilă:

Trup şi suflet n-au hotare

Când doi tineri zac cuprinşi

De leşin pe dulcea pantă

A Venereişi solemnă

Este viziunea zeei:

Simpatie şi speranţă

Şi iubire-universală;

Iar printre gheţari şi stânci,

Visul nud trezeşte-n schimnic

Negrăit extaz carnal[5].


[1] Începutul poemului Romanţa condamnatului de Federico Garcia Lorca (1899 – 1936).

[2] Începutul poemului Amândoi de Hugo von Hofmannsthal (1874 – 1929).

[3] Începutul poemului Cântec de iubire de Rainer Maria Rilke (1875 – 1926).

[4] Începutul poemului Pasăre credincioasă de Juan Ramon Jimenez (1881 – 1958).

[5] Fragment din poemul Cântec de leagăn de Wyston Hugh Auden (1907 – 1973).

http://adakiss.wordpress.com/2010/04/24/de-vazut-in-week-end/

http://adiverona.blogspot.com/2010/04/un-zgarie-nori.html

http://www.alexmazilu.ro/bucuresti-romania/

http://anausca.wordpress.com/2010/04/25/ioan-uscaioan-traia-–-comentarii-la-psalmul-20/

http://anaveronica.wordpress.com/2010/04/24/intrebare-intrebatoare-2/

http://anamariadeleanu.wordpress.com/2010/04/24/nedu/

http://anavero.wordpress.com/2010/04/24/nu-mai-taiati-copacii/

http://andibob.wordpress.com/2010/04/23/dragostea/

http://asociatiatraianpopovici.blogspot.com/2010/04/criza-si-jocul-de-v-ati-ascunselea.html

http://bizzarefoods.wordpress.com/2010/04/17/burlacii-stiu-de-ce/

http://black-angel-costel.blogspot.com/2010/04/sex-machine.html

http://blogdeprost.wordpress.com/2010/04/24/top-10-motive-pentru-care-basescu-n-o-sa-moara-niciodata/

https://caius67.wordpress.com/2010/04/25/ioan-usca-ultimul-mitropolit-13/

http://vis-si-realitate-2.blogspot.com/2010/04/cu-talpile-umede-de-roua-in-linistea.html

http://catilupascu.wordpress.com/2010/04/23/ala-era-tatsu/

http://consiliulnationalalblogosferei.wordpress.com/2010/04/19/petre-tutea-intre-dumnezeu-si-neamul-meu/

http://cautaridesine.blogspot.com/2010/04/caut-inca-lumina.html

http://lisandrulisandru.wordpress.com/2010/04/25/omul-si-lupul/

http://cugetaristocate.blogspot.com/2010/04/cum-s-nascut-micul-artist.html

http://cum-va-place.blogspot.com/2010/04/rezultatele-sondajului-12.html

http://calinhera.wordpress.com/2010/04/24/toate-drumurile-duc-la-constanta/

http://olshecera.blogspot.com/2010/04/another-day.html

http://danpatrascu.eu/2010/04/23/din-ungherele-sportului-by-dan-patrașcu/

http://daurel.wordpress.com/2010/04/22/urmasii-lui-traian/

http://dennisel.blogspot.com/2010/04/doar-eu.html

http://dianaalzner.blogspot.com/2010/04/premiu-horror.html

http://sarmanuldionis.wordpress.com/2010/04/23/melodia-zilei-collective-soul-you/

http://geotax.wordpress.com/2010/04/22/piatra-de-incercare/

http://dumitruagachi.wordpress.com/2010/04/24/ilustrate-din-bruxelles-8-–-mater-artium/

http://www.eftimie.net/2010/04/luati-aminte.html

http://elisagradinameadevis.wordpress.com/2010/04/25/prieteni-de-o-viata/

http://flaviusobeada.wordpress.com/2010/04/24/inca-o-zi-trista-flori-de-zarzar/

http://florin86.wordpress.com/2010/04/21/despre-bloguri-si-bloggeri/

http://g1b2i3.wordpress.com/2010/04/24/lyubov-sergeyevna-popova-pictorita-rusoaica/

http://gabitzu.eu/2010/04/smile/

http://gabrieladsavitsky.wordpress.com/2010/04/23/planuri-de-calatorie/

http://www.gandlicitat.ro/?p=775

http://geaninalisandru.wordpress.com/2010/04/22/daca/

http://geeo.ro/2010/04/24/bicicleta-alba-legata-de-un-stalp/

http://indaofwind.wordpress.com/2010/04/20/ultima-carte/

http://irizatii.wordpress.com/2010/04/23/30-minutes/

http://iulia-diana-mihai.blogspot.com/2010/04/kelt-songs-14.html

http://secunde.com/2010/04/23/pictura-cu-final-neasteptat/

http://gabriellajoy.wordpress.com/2010/04/24/o-noua-inregistrare-facuta-imediat-dupa-accidentul-de-la-smolesnk/

http://lady67.wordpress.com/2010/04/25/mel-si-georgi-sex-la-reptile-si-gasteropode/

http://ladyallia.blogspot.com/2010/04/despre-vranceaaltfel-mihai-munteanu-un.html

http://lilick-auftakt.blogspot.com/2010/04/sageti-intre-mafioti.html

http://linkping.wordpress.com/2010/04/24/poze-emailate-1/

http://lisabeth.ro/2010/04/09/sub-henna-stelelor-ades-absente/

http://liviuchifane.blogspot.com/2010/04/cum-se-scrie-corect-intrebari-la-care.html

http://madimcm.wordpress.com/2010/04/21/2-pentru-smurd/

http://madibusoi.blogspot.com/2010/04/cine-moare.html

http://maminineta.wordpress.com/2010/04/21/mesaj/

http://mesterulmanole.wordpress.com/2010/04/25/sa-fie/

http://poetamariabarbu.wordpress.com/2010/04/24/piramida-in-trepte/

http://matilda-altfelderespirari.blogspot.com/2010/04/cazut-guvernul.html

http://basescul.blogspot.com/2010/04/saracia-lui-videanu.html

http://silavaracald.cotcodacii.ro/2010/04/24/femei-inteligente-la-shopping/

http://mickelasblog.wordpress.com/2010/04/14/leapsa-indiscreta/

http://micilemizerii.blogspot.com/2010/04/valul-de-mireasa.html

http://www.mihaelaman.com/2010/04/24/vernisajul-gandurilor/

http://mikaeleon.wordpress.com/2010/04/20/noaptea-cutitelor-lungi/

http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/04/23/mircea-rusnac-perioada-de-apogeu-a-activitatii-culturale-in-banatul-montan/

http://mirelapete.dexign.ro/2010/04/shakespeare/

http://blog.madalina.info/2010/04/recital-de-chitara-clasica.html

http://www.neacostache.com/2010/04/24/scurt-interviu-cu-nea-costache-la-weekend-cu-bacio/

http://gazetadeperete.blogspot.com/2010/04/cest-fini-la-comedie.html

http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/04/23/la-multi-ani/

http://www.noapteaiguanei.ro/?p=3873

http://oanastoicamujea1.wordpress.com/2010/04/24/despre-prieteni-sau-neprieteni/

http://octaviasandu.wordpress.com/2010/04/20/requiem/

http://orfiv.wordpress.com/2010/04/25/karel-van-de-woestijne-1878-–-1929-–-sunt-o-aluna/

http://opritiplanetavreausacobor.wordpress.com/2010/04/21/esti-genial-imi-placi/

http://paulgsandu.wordpress.com/2010/04/23/in-contra-directiei-de-astazi/

http://primadona25.wordpress.com/2010/04/20/romania-trezeste-te/

http://www.iarnatuestimareamea.ro/index.php/2010/04/24/posibile-facultati-mintale/

http://rebusache.wordpress.com/2010/04/16/doping/

http://expertgigi.wordpress.com/2010/04/23/cufarul-ii/

http://razvanrc.wordpress.com/2010/04/23/unde-mergi-pe-1-mai/

http://simioncristian.wordpress.com/2010/04/23/pijamalele/

http://supravietuitor.wordpress.com/2010/04/24/pedalarea-de-primavaratimisoara/

http://bijuteriileteodorei.wordpress.com/2010/04/02/sarbatori-fericite/

http://blogulutequila.blogspot.com/2010/04/supercalifragilisticexplialidocious.html

http://rotheo.wordpress.com/2010/04/18/comuniunea-cu-sfintii/

http://theodora0303.wordpress.com/2010/04/25/elena-udrea-a-gasit-vinovatii/

http://transildania.wordpress.com/2010/04/24/constitutia-ca-bazar-legea-electorala-o-moneda-de-schimb/

http://www.nabru.ro/?p=2546

http://usadinspate.blogspot.com/2010/04/romania-tara-tuturor-posibilitatilor.html

http://vacafoarteverde.blogspot.com/2010/04/trecatoare.html

http://vanillamoon.wordpress.com/2010/04/10/sunshine-award/

http://worldofsolitaire.wordpress.com/2010/04/24/7ani-de-langa-mama/

http://copilenervant.blogspot.com/2010/04/lepseste.html

http://chitidevis.blogspot.com/2010/04/chiti-se-transforma-in-garfield-si.html

http://ioanuscateol.wordpress.com/2010/04/25/comentarii-la-facerea-8-2/

http://griska.wordpress.com/2010/04/24/ma-umflu-in-pene/

http://natashauska.wordpress.com/2010/04/24/timpuri-noi/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Ioan Usca – Ultimul Mitropolit – 14

  1. Pingback: Rabindranath Tagore (1861 – 1941) – În ziua-n care Moartea… « Orfiv

  2. Pingback: Frumuseţe şi parfum « Idei Înghesuite

  3. Pingback: Elucubraţii – Mărturisirea « Link-Ping

  4. Pingback: Telegrafic « Mustăţi lungi, gheare lungi

  5. Pingback: Vernisajul gândurilor « Mihaela Man

  6. Pingback: Roşu de trandafir « Nu te compromite! Nu te ai decât pe tine.

  7. g1b2i3 zice:

    Poeziile acelea de dragoste sunt foarte frumoase, insa nu sunt de acord cu comportamentul personajelor.Fiecare face cum crede ca e mai bine.
    dar cine sunt eu ca sa-mi spun pararea,mai ales ca nici n-am fost intrebata?

  8. daurel zice:

    @g1b2i3. Mie mi se pare ca este bine sa ne imaginam cam in ce locuri si situatii erau poetii cand au fost inspirati…

  9. Pingback: A facut Piedone joc dublu? « Hai ca se poate!

  10. Pingback: Google frate cu românul! « Simion Cristian

  11. Pingback: Evenimente 26 aprilie « Supravietuitor's Blog

  12. Pingback: Despre sensul vieţii « Ioan Usca

  13. Pingback: Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Primăvara în munți

  14. Pingback: Comentarii la Facerea – 10 « Ioan Sorin Usca

  15. Pingback: Georg von der Vring (1889 – 1968) – Îndrăgostiţii « Orfiv

  16. Pingback: Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 22 « Ana Usca

  17. Pingback: A facut Piedone joc dublu?

Lasă un comentariu